Alexandru Macedonski, sub semnul interferenţelor

Costina Violeta Miron

Exegezele mai recente au demonstrat în originale interpretări, fără a fi exhaustive, complexitatea operei lui Macedonski. În general, opera rămâne deschisă prin închiderea limbajului său, este de părere Serge Doubrovsky, iar în particular operele lui Macedonski sunt deschise mereu interpretării, poetica sa beneficiază de o interpretare vastă ce aparţine lui G. Călinescu, Adrian Marino, Tudor Vianu, Mihai Zamfir etc., dar o operă a unui scriitor cu cât este mai interpretată, cu atât devine mai enigmatică. Faptul că opera lui Macedonski a beneficiat de atâtea interpretări denotă că este demnă de interpretare, iar fiecare nouă interpretare face ca labirintul interpretărilor să devină şi mai complex, închizând textul în propriul labirint, cu cât textul este mai inaccesibil interpretărilor cu atât este mai valoros, iar noi oricât am depune efortul de a aduce o nouă interpretare operei lui Macedonski prin această lucrare, poetica sa devine tot mai ageră în apărarea hermeneiei sale, tot mai închisă. Misiunea noastră este să găsim punctul din care claritatea devine opacă, iar poetica macedonskiană lasă să transpară enigma cu care este datoare.
 

Formulăm aceeaşi întrebare pe care şi-a pus-o Dumitru Tiutiuca: “putem într-adevăr să-l numim pe Baudelaire numai un scriitor simbolist, aşa cum îl tratează majoritatea istoriilor literare, ori pe Balzac numai realist?!”⁴ în ceea ce-l priveşte pe Alexandru Macedonski iar un răspuns parţial ar fi că nu-l putem numi pe Baudelaire numai simbolist deoarece “nu există simbolişti puri”⁵, ci aflaţi la interferenţa cu alte formule estetice şi la fel se poate răspunde şi despre Macedonski.
 

Unei astfel de situaţii îi răspund parţial şi multe cărţi solide, dar susceptibile în perspectiva timpului, de îmbunătăţiri şi corecturi atât din unghiul materiei propriu-zise cât şi al cercetării şi interpretării. Macedonski este “imposibil de încorsetat într-un singur curent literar” şi “nu poate concepe absenţa interferenţelor”⁶, afirmă Dinu Flămând; în aceeaşi direcţie Mihai Zamfir numeşte opera lui Macedonski mozaic macedonskian⁷, chiar dacă s-a dorit simbolist, Macedonski a devenit inclasificabil⁸. La întrebarea privind raporturile lui Alexandru Macedonski cu romantismul, simbolismul şi parnasianismul, Ion Pillat răspunde: “În poezia lui se îmbinau fericit trei filoane care dominau pe atunci, separate, poezia apuseană: 1) curentul naturalist (…); 2) curentul simbolist; 3) curentul neoclasic. Fiecare din aceste trei nopţi – extrem  de macedonskiene ca tonalitate, ca vocabular, ca imagini – izolează câte unul din aceste caractere. Noaptea de noiemvrie e un poem naturalist ca un roman al lui Zola; (…) Noaptea de decemvrie pune simbolic problema destinului însuşi al poetului; (…) Noaptea de mai e un ditiramb, (…) o poezie grea, căci trebuie să intri în ea ca într-o simfonie, sau mai bine, ca în matematica înaltă a unui templu grecesc.”⁹  Alexandru Macedonski este în principiu romantic, subliniază Marino, “dar cu o observaţie esenţială: poetul – prin temperament – macedonskinizează totul”¹⁰. Motorul genetic al lui Macedonski ca să respectăm formula lui Frénaud are o contribuţie majoră la interpenetrarea formulelor estetice ale romantismului cu cele simboliste, “parnasian, expressis verbis, Macedonski nu se recunoaşte”¹¹ contrar opiniei lui N. Davidescu şi a altor exegeţi care au pledat să-l numească pe Macedonski numai parnasian.
 

În privinţa încadrării lui Macedonski numai în parnasianism, observăm că parnasianismul în poetica macedonskiană se  află la interferenţa cu ceea ce se numeşte simbolism, romantism,  naturalism şi baroc. Despre baroc la Macedonski, Adrian Marino precizează că “romantismul lui Macedonski este baroc. Din direcţie romantică, barochismul poetului devine clasic. Privit din perspectivă barocă, poetul este, în acelaşi timp, romantic şi clasic”¹². Prinderea lui Alexandru Macedonski într-o singură formulă estetică este imposibilă şi vom încerca pe parcursul lucrării noastre să demonstrăm că poetica macedonskiană este una a interferenţelor. Alexandru Macedonski însuşi, în Prefaţa volumului său de Poezii (1882)¹³ îşi exprimă dorinţa de a fi “om al viitorului şi om al trecutului. Ceea ce pot să afirm este că tot ce am scris am simţit, şi dacă simţirile mele s-au întreciocnit, aceasta dovedeşte că poetul nu poate să fie reprezentantul unei singure idei, ci el trebuie să reprezinte ideile întregii omeniri”. În tot ce a scris “a pus suflet”, iar “întreciocnirile” ideilor sale nu sunt decât interferenţe, intertextualităţi (Gérard Genette). Umberto Eco analizând “interferenţele¹⁴” în Tratat de semiotică generală dezvăluie lectura intertextuală, ca pe un act creator menit să dea la o parte “vălul Poppeei” şi să lămurească “ascunsul” la care face referire Jean Starobinski¹⁵. Wellek se referă probabil la vălul Poppeei când afirmă: “Poezia ridică vălul de pe frumuseţea ascunsă a lumii şi face ca obiectele familiare să apară ca şi când n-ar fi familiare.”¹⁶ Cercetătorii încearcă să înlăture “vălul Poppeei” al unei poetici, însă privirea  nu se va ridica vreodată la înălţimea a ceea ce trebuie văzut, frumuseţea operei ia ochii tocmai datorită vălului care o ascunde şi mereu cercetătorii au “un appétit de voir davantage” fiind atraşi tocmai de ceea ce este ascuns în spatele vălului.

[va urma]

Note bibliografice:
¹Paul Dugneanu, Incursiuni critice, vol. III, România – Press, Bucureşti, 2005, p. 33

²I. Negoiţescu, Istoria literaturii române (1800-1945), ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p.159

³Constantin Ciopraga, Literatura română între 1900 şi 1918, Editura Junimea, Iaşi, 1970, p. 144

⁴Dumitru Tiutiuca, Teoria literară, Institutul European, Iaşi, 2002, p. 60

⁵Valeriu Ciobanu, Simbolismul francez, în Revista de istorie şi teorie literară, tom 14, nr. 1, Bucureşti, 1965, p. 48

⁶Dinu Flămând, Intimitatea textului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985, p. 62

⁷Mihai Zamfir, Simbolismul ornamental al lui Macedonski: analiza sonetului Avatar în revista Limbă şi literatură, nr. 1, 1972, p. 108

⁸Zenovie Cârlugea, Alexandru Macedonski, Palatul fermecat –Eseu asupra barocului macedonskian, Editura Alexandru Ștefulescu, 1997, p. 25

⁹Ion Pillat, Alexandru Macedonski: omul şi poetul, Tradiţie şi literatură, Editura Casa Școalelor, Bucureşti, 1943, pp. 230-244, text reprodus în Alexandru Macedonski, Antologie, prefaţă, comentarii, tabel cronologic şi bibliografie de Fănuş Băileşteanu, Editura Eminescu, Bucureşti, pp. 121-123

¹⁰Adrian Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 581

¹¹Idem, p.  585

¹²Adrian Marino, op. cit. p. 426

¹³Alexandru Macedonski, Opere, I., Versuri. Proză în limba română, ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, Introducere de Eugen Simion, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Știinţă şi Artă, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, p.70

¹⁴Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982

¹⁵Starobinski, Textul şi interpretul, Editura Univers, Bucureşti, 1985, pp. 29-43

¹⁶René Wellek, Conceptele criticii, în româneşte de Rodica Tiniş, Studiu introductiv de Sorin Alexandrescu, Editura Univers, Bucureşti, 1970, p. 188

¹⁷Hans Robert Jauss, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Traducere şi prefaţă de Andrei Corbea, Editura Univers, Bucureşti, 1983, p. 129

¹⁸Mircea Martin, Singura critică, Cartea Românească, Bucureşti, 1986, p. 13

¹⁹Dominique Maingueneau, Discursul literar, Paratopie şi scenă de enunţare, Traducere de Nicoleta Loredana Moroşan, Prefaţă de Mihaela Mîrţu, Institutul European, Iaşi, 2007, p. 64

²⁰Gabriel Coşoveanu, Discursul critic integrator, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009

²¹Adrian Marino, Prezenţe româneşti şi realităţi europene, Jurnal intelectual, Editura Albatros, 1978, p.42

²²Terry Eagleton, Teoria literară. O introducere, traducere de Delia Ungureanu, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 34

²³Jean-François Mattéi, Modernitatea este răsturnare definitivă a oricărei dimensiuni eterne, prezentare şi interviu de Bogdan Mihai Mandache, în Cronica, nr. 12, decembrie 2000, p. 3