Fericirea

–din volumul EgoBesTiaR [Herg Benet Publishers, 2011]–

de Igor Ursenco

Concepută ca produs în masă (cu probabilitate sporită să fi fost generată direct în Grădina Edenului) și, mai ales, pentru mase (aici intră în calcul toate ideologiile sociale), noțiunea de „fericire“ a cunoscut, de-a lungul timpului, alterații de sens și formă nebănuite.
De la un atribut inerent fețelor ecleziaste ierarhice („Prea­Fericit“) extins până la prenumele laice moștenite de la prevă­zătorii lor părinți de către personajele masculine ori feminine, respectiv Felix ori Felicia (în calcul intră și pseudonime, nume conspirative sau mărci înregistrate), „propovăduirea fericirii“ a constituit dintotdeauna preocuparea majoră a generațiilor care s-au perindat în clepsidra înfundată a timpului. În Anti­chitate, de exemplu, Platon expune în dialogurile „Republica“ și, mai detaliat, în „Legi“, principiile care ar trebui să stea la baza instaurării orașului ideal populat cu cetățeni fericiți, pre­luate în clasicism de către Alberti, iar mai târziu – de marii utopiști europeni: „Utopia“ lui Moore, „Cetatea Soarelui“ lui Campanella, „Cetatea ideală“ a lui Anton Francesco Doni, „Orașul ideal“ al lui Albrecht Dürer, palatul social „Falan­ster“ al lui Fourier, „Satele Armoniei și Cooperării“ ale lui Owen sau „Icara“ lui Cabet, prototipul orașului comunitar cu planul sub formă de tablă de șah. Spre norocul celor vizați să le populeze, puțin a lipsit ca unele dintre proiectele ideale concepute de Utopiștii și Reformatorii străluciți ai lumii să fie materializate: “Orașul-grădină“ al lui Ebenezer Howard, „Orașul regional“ a lui Geddes & Mumford, „Orașul deschis“ al lui Wright, „Orașul linear“ al lui Soria sau „Orașul radios“ al lui Le Corbusier.
Anume aici își intră, în drepturile lor perfect legale, „heterotopiile“ imaginate de către Michel Foucault ca pe niște construcții mentale intangibile, suficient de neobișnuite încât să permită existența simultană a mai multor spaţii și locuri incompatibile, toate distribuite în sistemul de referință circular al culturii generale! Pentru că distincția între heterotopiile iluzionare („care expun și mai mult iluzioritatea spațiului real“) şi heterotopiile compensatorii („care creează un alt spaţiu real, pe atât de perfect, de atent şi bine organizat, pe cât de aleatoriu şi confuz“ este primul) nu are repercusiuni palpabile pentru o mai fericită funcționare a societății în comunitățile spartane antice, monumentalismul lui Haussmann, megalomania totalitaristă a dictatorilor europeni Hitler, Stalin, Mussolini și Franco, cooperativele agricole moderne gen Chibuț sau laboratoarele comunitare experimentale de tipul celui de la Auroville.
 

După ce faimoasa frază („Socialism ori barbarie!“) avan­sată de către Roza Luxemburg marca continuarea specifică a secolului XX, exogamia culturală a „fericirii“ a intrat pe un făgaș de nișă, care încearcă să depășească partidismul ideo­logic în favoarea unuia cu tendințe vădit, s-ar putea spune, decorporalizate. Or, în timp ce majoritatea populației culte se înghesuie să intre, cu tot dinadinsul, în Analele Recordu­rilor Guinness (recognoscibile ca o heterotopie iluzionară) ori în Cartea Biblică a Vieții (cu vădite funcții de heterotopie com­pensatorie), nu pot decât să cedez plăcutei surprize ca întreaga mea familie să fi reuşit nesperata performanţă de a deveni per­sonaj literar de grup: la începutul simbolicului capitol „Mari ezitări“, mai exact între paginile 48-50 din romanul „Fericiri pământene“ (Editura Eurotip, 2008), semnat de scriitoarea și jurnalista băimăreană Marina Angela Glodici.
Dar așa cum orice cap de Newton își are hărăzite în Ceruri propriile mere pe Pământ, recolta înțelepciunii nu se dovedește a fi întotdeauna suficientă astfel încât vechile obi­ceiuri barbare să nu apară la fel rebarbative! Fiind curioși să stabilească, pe cale empirică evident, națiunea cea mai feri­cită de pe planetă, analiștii britanici de la „New Economic Foundation“ au luat în calcul următorii parametri: durata de viaţă a cetăţenilor, gradul de satisfacție pentru calitatea vieţii, disponibilitatea de terenuri pentru a se asigura cu alimente şi procesarea deşeurilor. Cum era ușor previzibil, topul ratingu­lui Happy Planet Index a revenit statului insular Vanuatu cu o populaţie de doar 200 mii de locuitori, urmat de teritoriile scadinave populate de danezi, finlandezi, norvegieni și sue­dezi. Totuși, din perspectivă hamletiană, întotdeauna se poate bănui că „ceva e putred în Danemarca“, pentru că altfel cum se explică faptul că scriitoarea și prezentatoarea sud-coreeană Choi Yoon-Hee – cu peste o duzină de cărţi la activ despre fe­ricire, speranţă şi armonie interioară! – nu a putut sfârși decât în grațiile statisticii sinuciderilor publice. Nu este exclus ca supranumita „Evanghelistă a Fericirii“ să fi fost blocată, ire­versibil, de confuzia mortală dintre heterotopiile iluzionare şi heterotopiile compensatorii. Mă gândesc cu toată preocuparea că poate e cazul să umblăm la originile noastre personalizate, așa cum au făcut cercetătorii de la Craig Venter Institute și de la Spitalul pediatric din Toronto, care au anunțat, de ceva timp și cu mult fast, descifrarea genomului complet al unui individ luat în parte. Potrivit oamenilor de știință nord-ameri­cani, structura celor 23 de cromozomi paterni și a celor 23 de cromozomi materni ai individului analizat, numită versiunea „HuRef“, indică asupra unui grad intricat de variații genetice. Ce să mai zic despre decriptarea amestecului de genomi pro­ venind de la varii persoane și care aduce în lumina adevărului cele câteva zeci de mii de gene codificate în specia homo sapiens?
Chiar dacă atunci – când vine vorba despre genomul uman haploid – simpla rațiune aritmetică ne îndreptățește să operăm preponderent cu suma de 46 de cromozomi, e de presupus cu necesitate faptul că evoluția (umană, în primul rând) e capabilă să etaleze variații impare de hominizi: respectiv 45 sau 47 de macromolecule de ADN responsabile de informația ereditară a celulei. Astfel nu aș fi surprins să pot constata, nu peste multă vreme de la publicarea acestor însemnări neprogramatice, că am scris cele două fragmente lirice de mai jos sub influența absolut barbară a Spiritului dezgolit de toga fericirii: „vom gusta din / fericirea komestibilă – rotisată pe inaniția crocantă / a descoperirilor științifice / fericirea își va da, din fericire, / obștescul duh multașteptat / vom bate în cuie / de aur pielea / tăbăcită a Planului Divin Primordial / pe toată întinderea ecuatorului“ („Banchet cu Platon“); „sub limba pigmentată / de nemurire: / pentru fericirea supremă / doar o Evă gonflabilă / ireversibil îți mai lipsește / din dotarea pneumatică / pentru un orgasm letal / și garantat ecologic“ (simptomatologia condomatică a fericirii).