libris.ro

“La publicul latent trebuie să mergi personal, ca la un război de cucerire”

[interviu cu Iulian Tănase]

de Cristina Nemerovschi

 

1. Îţi place Leibniz? 🙂 Dacă s-ar reîncarna, l-ai invita la Războiul sfârşitului săptămânii?

 

Prefer să îţi dau un citat din Bertrand Russell: „Leibniz a fost una dintre cele mai mari inteligenţe din toate timpurile, dar ca om nu a fost tocmai un model de urmat”. Sînt foarte de acord cu Russell, deşi, spre deosebire de el :), eu nu l-am cunoscut personal pe omul Leibniz. Mie îmi place filozoful Leibniz. Îmi place metafizica lui, îmi place logica lui, îmi place că mă plictisesc excesele lui în privinţa divinităţii şi îmi place că mă bucur pentru Dumnezeu că are, în persoana lui Leibniz, un avocat atît de perspicace. Eu am fost destul de ireverenţios cu Leibniz, recunosc. Am rescris oarecum toată Monadologia şi am numit-o Demonadologia, dar Voltaire, în Candid, a făcut-o încă şi mai gogonată, bătîndu-şi joc la modul devastator de ideea lui Leibniz că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Am fost un finuţ pe lîngă Voltaire :).

 


[©2012 Alice]

 

2. Care este cea mai haioasă întâmplare pe care ai trăit-o în facultatea de filosofie?

 

Una dintre cele mai nostime întîmplări din facultate s-a petrecut în anul I, la examenul scris la Originile filozofiei europene, adică la materia despre presocratici, după cum bine ştii. Profesorul de curs era Nelu Bănşoiu, iar asistentul de seminar Bogdan Mincă. Ţin să precizez că am fost un student serios, mai ales în anul I, aveam şi o vîrstă, mă ştiam cu mulţi dintre profesori, nu îmi permiteam să mă prezint nepregătit la examene, plus că îmi şi plăcea filozofia, altfel nu m-aş fi înscris la facultate la “venerabila” vîrstă de 34 de ani, dar să revin. Examenul se ţinea în amfiteatrul mare. M-am aşezat în primul rînd. Şi-au făcut apariţia cadrele didactice, Bogdan Mincă la centru, ajutat de doi “tuşieri” la fel de tineri, ne-au dat subiectele, trei la număr, Parmenide, Pitagora şi ceva din Husserl, de al treilea subiect habar n-aveam, şi nici nu mi-am bătut capul. Pe Parmenide şi Pitagora îi visam, îmi plăceau. M-am pus pe scris. În prima bancă, aşa cum ziceam. La un moment dat, a apărut în amfiteatru şi profesorul Bănşoiu, care a început să vorbească tare, avea şi nişte plase pe care le tot foşnea, mă cam deranja, ca să fiu sincer. Am rezistat ce am rezistat, după care i-am spus cu voce tare, dar politicos: “Mă scuzaţi, faceţi foarte multă gălăgie, mă deranjaţi!”. Profesorul a rămas cu gura căscată, la fel şi asistenţii, probabil. După un moment de uluială, profesorul Bănşoiu mi-a spus să mă mut în spate, dacă nu îmi convine. I-am spus că rămîn în faţă. Nimic notabil nu s-a mai întîmplat în sala de examen, eu mi-am văzut de scris, profesorul a fost mai atent cu zgomotele şi aşa mai departe. Am terminat lucrarea destul de repede, cu al treilea subiect nu mi-am bătut capul deloc. Am predat foile şi am coborît afară, la o ţigară, în locul bine ştiut de la intrare. Fumam, cînd îl văd pe profesorul Bănşoiu că vine la mine. Mă întreabă: “Ce-ai făcut la examen?”. I-am zis: “N-am făcut al treilea subiect”. Mi-a zis (cu oarece satisfacţie): “Te ard la notă!”. L-am privit fix în ochi şi i-am spus apăsat: “Nu cred!”. A rămas blocat, probabil că nu se aştepta deloc la una ca asta. M-a întrebat: “Cum adică nu crezi?”. I-am răspuns: “Păi, am făcut foarte bine la celelalte două subiecte”. Deznodămîntul? Am avut dreptate să nu-l cred: mi-a dat 10.

 


[Iulian Tănase cu Adora]

 

3. Cucamonga a fost în topul celor mai bine vândute cărţi ale editurii Herg Benet. Crezi că există public de poezie în România?

 

Există public de poezie în România, la fel ca peste tot. În primul rînd, există un public activ, deloc numeros, format din cei care cumpără poezie. Apoi există şi un public pasiv, care citeşte poezie, fără să cumpere. A treia categorie de public de poezie aş zice că este publicul latent, cei care nici nu cumpără, nici nu citesc, dar asta doar pentru că n-au ajuns la poezie sau poezia n-a ajuns încă la ei, oameni care însă ar avea nevoie de poezie. La acest public trebuie, ca autor, să mergi personal, ca la un război de cucerire.

 

4. În pagina din Kamikaze, recomandai diferiţi autori tineri, fie poeţi, fie prozatori, iar acum încerci să continui acest obicei şi în emisiunea de la Radio Guerrilla. Probabil există însă şi lucruri care nu-ţi plac la autorii actuali; care sunt ele?

 

Nu îmi bat capul cu lucrurile care nu îmi plac.

 


[Iulian Tănase cu Adora]

 

5. Ai fost printre scriitorii care au ieşit furtunos, nu în urmă cu mult timp, din USR, creând chiar un curent al “rebelilor” faţă de această instituţie. Care ar fi cele mai importante reproşuri pe care le-ai aduce USR-ului?

 

USR nu mi se pare o instituţie atît de interesantă, încît să formulez reproşuri la adresa ei. Pe mine instituţiile mă cam plictisesc, şi reproşurile mă plictisesc, n-am aderenţă la instituţii, de aici şi demisia mea. Ştiu că mulţi scriitori se înscriu şi continuă să rămînă în USR fie pentru sporul la pensie, fie pentru locul de veci, cel mai adesea pentru amîndouă. Pensia şi locul de veci nu fac parte din garderoba mea.

 

6. Dacă ai primi un premiu din partea respectivei instituţii, l-ai refuza?

 

Da.

 


[Iulian Tănase cu Adora]

 

7. Mulţi autori spun că viziunea asupra scrisului se schimbă radical atunci când devin părinţi. Tu ai devenit de curând pentru a doua oară tată. Cum e a doua oară, faţă de prima, din perspectiva scrisului/programului de scris/viziune?

 

Nu cred că viziunea asupra scrisului se schimbă, ci mai degrabă viziunea asupra lumii. Experienţa paternităţii produce nişte mutaţii emoţionale importante, de care, ca poet, nu poţi face abstracţie. Asta, desigur, dacă ceea ce scrii tu chiar are legătură cu viaţa ta. Am recitit de curînd nişte poeme de-ale mele în care era vorba despre fumat. S-a fumat mult în poemele mele de-a lungul timpului, fuma autorul, fumau personajele, a fost o epocă de fum, ca să zic aşa. De mai bine de jumătate de an nu mai fumez, m-am lăsat cu vreo două luni înainte să se nască Sacha. Nu poetul, ci tatăl din mine s-a lăsat de fumat. Sigur, inevitabil l-am lăsat de fumat şi pe poet, nu cred că regretă.

 

8. Ai câştigat deja premii în străinătate, dar cum stai cu traducerile în suedeză?

 

Traducerile în suedeză sînt foarte reuşite, aş îndrăzni să spun chiar că sînt absolut perfecte, asta poate şi pentru că, în momentul de faţă, ele nu există. Tot ce nu există este minunat, trebuie să recunoaştem.

 


[Iulian Tănase cu Ioana & Adora]

 

9. Volumul Cucamonga şi romanul Oase migratoare au fost lansate cam în aceeaşi perioadă. Au fost şi scrise aproximativ în acelaşi timp? Dacă nu mă înşel, există nişte “personaje” prezente în ambele cărţi…

 

Textele din Cucamonga nici nu mai ştiu cînd sînt scrise. Poemul Best Sailor am început, de exemplu, să-l scriu prin 2008, o vreme l-am abandonat şi l-am încheiat prin 2009. Cele mai multe poeme sînt scrise, cred, prin 2009, dar ştiu şi că unul dintre ele e de prin 2006. Demonadologia am scris-o în vara lui 2011, în Moldova, acasă la părinţii mei, apoi mai sînt şi poemele acelea mai vechi, Iubita mea vitregă (scris prin 2000-2001) şi Unul dintre domnişoara W şi doamna Kuttare (scris prin 2002, probabil). Nu ştiu pe cine ar interesa toate aceste date, pe mine în nici un caz. Romanul Oase migratoare l-am scris dintr-o singură bucată, aproape zilnic am lucrat la el, din 23 august 2010 (eram în Slovenia, la Ljubljana, cînd am început să scriu la el) pînă pe 21 martie 2011. În general, nu îmi încarc mintea cu astfel de prostii, pe care, de altfel, nici nu le ştiam pe dinafară, am verificat o postare pe blog din martie, anul trecut. Deci, răspunsul la întrebarea ta este: da şi nu.

 

10. Cum reuşeşti să fii mereu efervescent la Războiul sfârşitului săptămânii de la Radio Guerilla? Apelaţi şi la energizante? 🙂

 

La radio am o energie aparent inexplicabilă. Îmi place foarte mult radioul, şi efervescenţa, cum se ştie, se ţine scai de pasiunea cu care faci un lucru. Alte substanţe ajutătoare în afară de apă şi cafea nu consumăm, nici eu, nici Mitoş.

 


[Iulian Tănase cu Ioana & Adora]

 

11. Am aflat de la Războiul sfârşitului săptămânii că, la un moment dat, ai pierdut un manuscris. Ce fel de carte ar fi trebuit să iasă din el? Ţi-a trecut prin cap să încerci să-l rescrii? Are rost să rescrii o carte, odată ce ai pierdut-o?

 

Era un lung poem despre tăcere. Îmi pusesem la un moment dat întrebarea în cîte feluri se poate tăcea şi ajunsesem cu acest index exaltat al tăcerilor pe la cifra 250. Eu, cînd scriu, scriu într-o anumită stare, astfel încît nici nu ştiu întotdeauna cum am scris ceea ce am scris. Nu pot reface din memorie absolut nimic în condiţiile astea, nici nu m-am chinuit.  În tot acest mare ghinion a existat şi un dram de noroc, în sensul că vreo 40 de fragmente le scrisesem într-un caiet.

 

12. Cum ai reacţiona dacă cineva ţi-ar propune să transformi Cucamonga într-o carte pentru publicul larg? Crezi în literatura de consum?

 

Cred că e nevoie şi de literatură de consum. Tocmai am primit cadou de la Nemira trilogia Jocurile foamei, care e o foarte onorabilă şi inteligentă literatură de consum. Pe de altă parte, nici nu am stabilit foarte clar termenii, adică nu ştim cu exactitate ce poate intra sub umbrela literaturii de consum. Ceea ce scriu Paulo Coelho şi Dan Brown este, fireşte, literatură de consum. Sinele şi uzinele lor produc marfă după o reţetă destul de străvezie, iar cititorii o cumpără. Există însă şi cărţi extraordinare care s-au vîndut precum “cîrnaţii calzi”, cum spunea Gabriel Garcìa Márquez referindu-se la Un veac de singurătate, fără ca asta să însemne că un roman, dacă se vinde bine, dacă este consumat adică în tiraje uriaşe, înseamnă că este literatură de consum. Sau poate că sub acoperişul literaturii de consum pot intra mai multe lucruri: şi Codul lui Da Vinci, şi Un veac de singurătate, şi De ce iubim femeile, şi Fight Club, şi Alchimistul. Cînd scriu, nu mă gîndesc niciodată să scriu ceva comercial sau necomercial, nici n-aş putea, de altfel, căci poezia este funciarmente necomercială, şi cu poezia vreau eu să am de-a face. Proza, pentru mine, este o simplă unealtă în slujba poeziei. Romanul Oase migratoare este mai degrabă un poem, aş zice. Cartea pe care m-am gîndit să o rescriu, dar nu neapărat pentru publicul larg sau pentru publicul strîmt, nu este Cucamonga, ci Abisa.

 


[Iulian Tănase cu Sacha]

 

13. Ce înseamnă pentru tine superrealismul?

 

Prin superrealism înţeleg o poezie care se ocupă de un anumit tip de realitate, o realitate care există sub ochii noştri, dar pe care, ca să o vezi, trebuie să fii foarte atent, să practici o atenţie de care, dacă vrei, vorbea Carlos Castaneda în cărţile lui. Acestei realităţi i-am zis, în joacă, “realitate super”. “Super” este un adjectiv interesant, mai ales dacă abandonăm puţin limba română şi ne uităm la sinonimele pe care le are în limba engleză: excellent, superb, superlative, first-class, outstanding, marvelous, magnificent, wonderful, splendid, glorious; informal great, fantastic, fabulous, terrific, ace, divine, A1, wicked, cool, killer; smashing, brilliant. Să zicem că superrealismul tratează realitatea miraculoasă de sub ochii noştri.

 

14. Îţi mai aminteşti momentul debutului în literatură? Cum te raportezi acum la el? Ai schimba ceva în legătură cu el, te mai regăseşti în prima ta carte?

 

Multă vreme mi-a fost groază să deschid cartea mea de debut (Îngerotica). Anul trecut, am deschis-o şi am înţeles că mă temusem degeaba. E o carte suportabilă, cu un prim poem care îmi place şi azi.

 


[Iulian Tănase cu Constantin Acosmei, Hans Till & Vasile Leac]

 

15. Dacă ai prinde peştişorul de aur şi ţi-ar propune să-ţi îndeplinească 3 dorinţe, cu singura condiţie ca ele să aibă legătură cu lumea literară actuală, care ar fi cele 3 lucruri pe care i le-ai cere?

 

Cristina, m-am tot gîndit cum să răspund la întrebarea asta – fără succes. Mie îmi place peştele, şi la grătar, şi la cuptor, şi sub formă de borş, însă există ceva care mă deranjează la peştişorul de aur. Pur şi simplu n-aş vrea să am de-a face cu el. Iar în lucrurile pe care le-aş primi în dar de la peştişorul de aur n-aş avea pic de încredere.

 

16. În ce limbă ţi-ai dori cel mai mult să fie citite cărţile tale/În ce ţară ţi-ar plăcea cel mai mult să fii invitat la o lectură?

 

Sînt foarte ataşat de limba germană. Deci, germana şi Germania/Austria. Deja am avut multe lecturi în Germania şi Austria, şi am un foarte pronunţat sentiment de acasă în acest spaţiu.

 

17. Se vorbeşte foarte multe despre orgoliile lumii literare. Crezi că este posibilă o prietenie sinceră între doi scriitori foarte buni?

 

Prietenia nu poate fi decît sinceră. Dacă nu e sinceră, nu e prietenie, ci altceva. Cred în prietenie.

 

18. Ce scrii acum?

 

Nimic.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #34 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *