Poeme de Adrian Diniş

Cântec de chemat moartea

 

 

Cum alții încearcă să-și amintească copilăria

încerc eu acum să-mi amintesc moartea.

 

Mai întâi ți se ia puterea să-ți iei singur viața.

Apoi nu-ți mai rămâne nici măcar puterea să folosești singur plosca.

Asistentele scutură scârbite cearșafurile în urma ta.

Harta spitalului e desenată într-unul.

Și chipul lui Iisus în glande sudoripare și urină.

 

Toate țipă, dar nu se aude nimic din ce spun.

Ca și cum ploaia le-a dat sonorul pe mut

mai întâi fulgerul coboară din cer, apoi tunetul.

 

Un copil se joacă în grădină cu zmeul.

Și-a rupt iar perfuziile.

Când le rupe mereu nimeni.

Ochii pacienților sunt ațintiți la televizor.

Când plouă ca acum transmisia se întrerupe ritmic.

Din când în când se aud înjurături ca niște bătăi de inimă.

Cineva se duce lângă patul lui și ceilalți îi spun cum să miște antena.

 

Cred că vrea mai bine să moară decât să trăiască așa.

Va paraliza în curând. Copilul scapă zmeul din mână.

Curentul electric cade. Meciul se întrerupe.

Până pornesc generatorul începe.

Gălăgia și plânsul. Scrâșnetul dinților.

Până vine la loc lumina și ajung asistentele se roagă să moară.

 

Doar când mirosul de căcat devine mai insuportabil

decât mirosul de mort atrage atenţia celorlalți.

Cineva îi aprinde o țigară care să îi lumineze chipul

să vadă dacă-i mort sau nu, apoi cheamă asistentele.

 

Știu că nici atunci când va paraliza

asistentele nu vor înceta să-l certe.

Când o să moară vor spune că a fost din vina lui.

 

Cu toții așteptăm cu nerăbdare să se întâmple asta

și noaptea când îi aranjăm perna

am vrea s-o aranjăm pentru totdeauna.

Ne umplem inimile cu tandrețe pentru că în curând

fața lui o să devină fața noastră,

iar patul lui patul nostru.

 

Nu are decât un fiu care e avocat. Nu vine

decât foarte rar. Azi a salvat un condamnat la moarte.

Azi doctorii i-au spus că nu pot face nimic pentru tatăl lui.

Când am citit – Enigma Otiliei, lecturi obligatorii pentru bac,

ceilalți pacienți s-au strâns

în jurul meu ca în jurul unui copil-profet

și mi-au spus că seamănă cu ăla, cu Stănică Raţiu.

 

Dar fiul știe mai bine.

În fiecare noapte se visează în tatăl lui

microorganismele care-l descompun.

Tatăl lui e acum un nou-născut

cu malformaţii odioase

căruia nu poţi decât să-i doreşti moartea.

Aici adevărata dragoste-i să dorești moartea.

 

Jucăria săracului

                     

 

Din toate pachetele de țigări

îmi voi construi o armată de roboți

cum făceam în copilărie

și voi cuceri lumea

 

începând de aici

de unde colțul peretului

se întâlnește cu colțul peretului

 

aici îmi voi scrie un manifest

împotriva oamenilor mari

a cojilor de nucă pe care

mi-așez genunchii de bunăvoie

și mă rog

 

lăsându-mi deoparte jucăriile preferate

caraghiosul de mucava mișcat cu o singură sfoară

fierararii care bat nicovala

călărețul și calul a cărui coadă e un fluier

bucata de oglindă ciobită care reflectă soarele

poezia și țigările

aceste sfori cu care încercam

să-mi fiu propria marionetă

 

și mă rog

culorii alb

scorojită

și plină de igrasie

 

în spital

în stradă

între ciulini și urzici

 

copilului

care se joacă cu șobolanul viu

și-l transformă pe rând

în mort, sfâlează, mașină, ti-ti, tren, ciu-ciu, avion sau pasăre

 

joacă-te cu mine

transformă-mă

în ceva frumos

 

ia-mă-n căușul palmelor tale

cum iei apa limpede în care

soarele construiește o catedrală

și o bei

 

chiar dacă-n apă sunt vipere

și veninul pe care-l varsă

și morți și sânge pe care și tu

când va veni îngheţul

te vei da ca pe gheaţă

 

mai sunt și roți de bicicletă

și o cizmă pe care pescarul o încalță

și e mai fericit sărind șchiop

cu o singură cizmă
într-un singur picior

decât dacă ar fi prins

peștele

pe care să-l agațe mândru

de peretele de acasă

 

ia-mă cum ia pescarul cizma pescuită

chiar dacă șobolanul e viu

și mâna ta e fragilă

cum e capul circarului în gura tigrului

și colții ascuțiți

strălucesc ca ochii unui om rău

 

și cântecul ăsta atrage

cobrele îmblânzite

care în mâinile tale se transformă și ele

în șerpi de cauciuc sau în sfori

cu care oamenii nu se spânzură

 

chiar dacă cizma

e pentru un singur picior

și tu ai două

 

Vată de zahăr pentru vampir

 

 

Oamenii nu mă atrag mai mult decât o bancnotă de 50 lei pierdută pe stradă o ridic din mizerie o împăturesc și o îndes atent la buzunarul de la piept unde o port o vreme până când găsesc ce trebuie și atunci o dau mai departe

 

probabil doar atunci când ești pierdut de cineva neatent când ești și tu o bancnotă rătăcită e singura dată când ești liber cu adevărat și-aștepți să se-ntâmple ceva

 

departe de degetele care ne numără și de case de marcat care ne pun în ordine viața cineva te acoperă cu pantoful și îți calcă inima ca să nu te ia vântul se uită stânga-dreapta să vadă dacă mai e cineva primprejur să poată să se aplece
spre tine lacom ca Gollum și apoi să se facă invizibil

 

ca o macara te ridică într-o inimă în construcție cu gândul că-n parc e vată de zahăr în copilărie visa la copaci din vată de zahăr pe lângă care își făceau veacul o sută de porumbei diabetici atâta vată de zahăr din care femeia iubită să muște ca din gâtul lui un vampir  și în vată de zahăr vampirul ăsta să-i dea nemurirea.

 

Oamenii cu care ieșeai doar ca să vezi despre ce e vorba și aproape întotdeauna nu era vorba de nimic.

 

Și toți credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

 

 

fumez prea mult în poeme
și mai mult în realitate
poate de asta le și ofeream cu nonșalanță
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunța la orice
mai puțin la țigări
ultima țigară
și nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că știam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
și mă așezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
și doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puțin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
și poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
știi, am știut dintotdeauna
că tu-mi aduceai și de crăciun i-aș zice
poate de asta din toți
porumbeii hămesiți și diabetici
care se cățărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
și în timp ce scrumam tacticos pe jos
și mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de țigară
i-aș fi zis băiete
am fi putut
ca nils și gâsca lui
să fim prieteni
și să nu ne pese
de țigări
și femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se cățărau pe copacii din vată de zahăr
și ciuguleau, ciuguleau

 

 

Leopardul albastru

 

 

Fata arsă cu țigara prin cluburi

eu am văzut cum se ardea

singură cu țigara prin cluburi

și mâna îi arăta groaznic

ca și cum era plină de tăieturi

și mă uitam la ea cu tristețe

că nici de data asta nu i-a reușit

 

Purta fustă scurtă și chiloți leopard
i-am văzut când și-a deschis picioarele

și am văzut că purta acolo
ca un pui mic de leopard un leopard
și ea era toată un leopard
un leopard pielea ei sexul ei un leopard

ochii ei care nu m-au privit erau și ei
în întuneric doi ochi de leopard
și mi-a fost teamă să mă apropii
cum e normal să-ți fie teamă de un leopard
În luminile din club avea pielea albastră

ca Mystique frumoasă ca un leopard

așa i-a spus Magneto când își schimba forma

în cea mai frumoasă femeie mereu cea mai

frumoasă femeie și mereu alta niciodată ea

vreau să fac dragoste doar cu tine

pielea ta albastră e frumoasă ca un leopard

nicio femeie din rasa oamenilor

nu se poate compara cu pielea ta

albastră tu ești rezultatul a mii de ani

de evoluție și de substanțe radioactive

pe care oamenii le-au aruncat în aer și apă

și cu care s-au hrănit nepăsători

lucrând la propria lor dispariție

floarea de fosfor care strălucește

doar în întuneric și de care oamenii

nu se pot apropia fără să moară

încet fără să-și dea seama decât cu tehnologia lor

prea slabă când vor afla că e prea târziu