concertul nr.2 pentru pian şi orchestră

[poem despre un om care suferă fără vină]

de Sorin Lucaci

tatăl meu bolnav în acel anotimp straniu
citea ziarul cu gravitatea momentului
hibernând în liniştea sa ierarhică
iubea femeile pe tocuri înalte
şi pentru acest fapt dorea să iasă
cât mai grabnic la pensie
să stea şi să privească de la mansardă
femeile cu tocuri înalte
tata liniştit şi tăcut toată ziua
în căruciorul său de paralitic
“nebărbierit cu buzunarele pline de stafide”
privea acvariul cu cele trei salamandre
îi plăcea să le spună “micile mele şopârle”
vorbim în timp ce viaţa te închide într-un cerc
ca un vajnic luptător de sumo
un cerc din care ar fi indicat să nu evadezi, îmi spunea tata
în seara asta nu mai are rost să îmbrac halatul meu de simţuri
voi rămâne lângă tata ascultând rachmaninov
(concertul nr.2 pentru pian şi orchestră)
“nebărbierit cu buzunarele pline de stafide”