Prima monografie românească dedicată Hertei Müller

[Cosmin Dragoste – Herta Müller–metamorfozele terorii, Editura Aius, Craiova, 2007]

de Maria Dinu

Herta Müller este, cu siguranţă, o scriitoare care nu mai are nevoie de introducere. Notorietatea ei datorează substanţial Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, devenit o rampă de lansare în ţările în care autoarea era prea puţin sau deloc cunoscută, dar şi controverselor iscate ulterioar în presa literară care, deşi ţineau să sublinieze această obscuritate, obţineau un efect opus celui scontat în rândul cititorilor, subit interesaţi de cărţile proaspetei laureate.

Divizate în opinii divergente – pe de-o parte, unii o apreciau pe Müller datorită atitudinii militante şi curajului, pe de altă parte alţii puneau problema valorii scrierilor acesteia în raport cu operele unor prestigioşi contracandidaţi -, revistele literare s-au întrecut în publicarea oricăror dezvăluiri ale autoarei referitoare la abuzurile securităţii din România comunistă. Aceste mărturisiri insistent aduse în discuţie pentru a impune un portret al scriitorului ideal în luptă cu regimul opresiv, alături de originea românească a autoarei, evident, devenită motiv de mândrie naţională, nu au putut să nu atingă coarda sensibilă a literaţilor de pe plaiurile noastre. Aşadar, fără să ţină cont că o literatură despre România, despre istoria ei, nu e o literatură a României, unele personalităţi literare nu s-au sfiit să considere mult râvnitul Nobel un premiu acordat şi ţării noastră. Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva care fericeau literatura română pentru succesul scriitoarei germane îndatorate, în fond, evenimentelor istorice din perioada totalitaristă care i-au inspirat subiectele cărţilor sale.

În orice caz, tuturor celor pe care îi încearcă astfel de orgolii nejustificate le recomand cartea lui Cosmin Dragoste, Herta Müller – metamorfozele terorii. Lucrarea, apărută în 2007 la Editura Aius din Craiova, nu are nimic de-a face cu supralicitările de ultimă oră ale Hertei Müller şi ne propune familiarizarea cu universul scriiturii acesteia pornind de la următoarele romane reprezentative: Niederungen (Ţinuturi joase,1982), Der Mensch Ist Ein Großer Fasan Auf Der Welt (Omul este un mare fazan pe lume, 1986), Reisende Auf Einem Bein (Călători într-un picior, 1989), Der Fuchs War Damals Schon Der Jäger(1992), Herztier (Animalul inimii, 1994), Heute Wär Ich Mir Lieber Nicht Begegnet (1997). Autorul nu face din implicarea şi atitudinea scriitoarei în evenimentele politice subiectul central al cărţii sale, ci se ocupă de textul literar, de modul în care sistemul provoacă mutaţii la nivelul existenţei personajelor al şi comunităţii, urmărind pe această cale să dezvăluie pattern-ul, în sens jungian, care funcţionează în opere. Premisa studiului lui Cosmin Dragoste este că „supratema cu caracter ordonator la scriitoarea menţionată este teroarea, în toate ipostazele ei de manifestare şi pe toate palierele ontice”.

Incursiunile în lumea romanescă a Hertei Müller evidenţiază optica distorsionată a personajelor, adesea proiecţii ale autoarei, asupra copilăriei, relaţiilor familiale, satului, religiei, dictatorului şi iubirii, sub semnul fricii. Este o viziune care iese din tiparele normalităţii prin demitizarea şi spulberarea oricăror iluzii de existenţă a unor matrici ancestrale, securizante de o mare forţă reacţionară in faţa intervenţiilor destabilizatoare.

Dincolo de aceste consistente abordări tematice, un merit al cărţii de faţă constă în prezentarea disputelor, inconsecvenţelor terminologice şi dificultăţilor clasificatorii referitoare la  termenul rumäniendeutsch (german din România) în strânsă legătură cu problematica literaturii germane din România. Se pare că rumäniendeutsch este o construcţie politică impusă în 1919, după unele opinii chiar în 1930, care desemnează populaţiile de naţionalitate şi limbă germană de pe teritoriul românesc. Producţiie literare în limba germană ale acestor minorităţi dintre 1920 sau 1945 şi 1989 vor forma ceea ce se poate numi literatura germană din România. Însă, scriitorii germani care au emigrat după Revoluţie nu sunt dispuşi să recunoască existenţa cu acte în regulă a unei astfel de literaturi. Negarea lor se justifică prin considerente fie de natură identitară, fiindcă deşi în poziţie marginală în raport cu centrul, scriitorii nu au încetat să se raporteze la valorile germane; fie comercială, în sensul că specificarea ţării de provenienţă a cărţii asigură succesul vânzărilor.

Printre numeroasele chestiuni diagnosticate de Cosmin Dragoste (despre existenţa unei literaturi germane în România la ora actuală, încadrarea în literatura regională sau în literatura unei minorităţi, relaţia dintre scriitor şi limbă, Grupul de acţiune Banat etc.) se numără şi cea a literaturii căreia îi aparţin creaţiile literare germane din România. Autorul identifică o singură poziţie (e vorba de Heinrich Stiehler) care anexează literaturii române operele scriitorilor minoritari, în timp ce restul opiniilor stabilesc paternitatea literaturii germane. În această situaţie, Cosmin Dragoste se pronunţă şi el în favoarea arealului german fără să nege în totalitate influenţa literară românească, dar pe lângă argumente de ordin lingvistic şi cultural, ia în calcul ataşamentul scriitorilor respectivi faţă de modelele literare germane. Pentru a înlătura confuziile, autorul va opta pentru sintagma profesorului George Guţu, „literatură de expresie germană din România”.

Lucrarea Herta Müller – metamorfozele terorii, interesantă prin centrarea nu doar asupra scriitoarei, ci şi asupra întregii comunităţi din care aceasta a făcut parte, precum şi a condiţiei unei literaturii prea puţin discutate la noi, preîntâmpină unele tendinţe de supradimensionare a biografiei autoarei, a elementului senzaţional rezultat din atacurile sale vehemente la adresa regimului comunist, în detrimentul cunoaşterii propriu-zise a operei. În altă ordine de idei, prin prisma istoriei mentalităţilor şi a celor evidenţiate mai sus referitor la specificul operei scrise de Herta Müller, ne punem următoarea întrebare: ce ar gândi scriitoarea dacă ar vedea că din reacţiile unora din criticii şi scriitorii români reiese că poporul pe care îl detestă (fiindcă ameliorări semnificative faţă de perioada comunistă nu par să fie nici la nivelul psihologiei maselor, nici la cel al istoriei mentalităţilor) şi de pe urma căruia a suferit are impertinenţa şi naivitatea să creadă că a contribuit la opera care a primit, de curând, premiul Nobel pentru literatură?

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #26

  2. Sprücher

    Ein sehr informativer Beitrag, hoffentlich kommen noch mehr Artikel in der Zukunft! 🙂 Liebe Grüße

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.