Sentimente fără număr, fără număr în vremea manelelor

de Radu Mureşan

Ea, mereu îmbrăcată elegant de la magazine sportive, în pantaloni albi asezonaţi cu legendarul colac- puşculiţă de mâncare încăpător, cu buricul la vedere şi top cu un semn bifat. Fardurile se trezesc în vânt la prima adiere şi ajung în nările celor cunoscători ai demersurilor manelare, de stomac întărâtoare.

SUV mare cu nume alcătuit dintr-o cifră şi o literă, mai mereu alb sau negru, depinde cum se vede la suflet jupânul, manelistul apare pe un fundal de bun simţ pe care din păcate nu-l sesizează şi astfel rămâne independent de el… Mirosul stomacal mereu purtat in coaliţie cu parfumul fin de marcă dar contrafăcut delimitează barierele cunoştinţelor gastronomice la doar câteva preparate mereu digerate şi mereu depozitate în acelaşi loc vizibil de soare dar de transpiraţie, ba…
Atracţia şi atragerea propriu-zisă a sexului slab se face prin expresii de şmecheri de geniu folosite, cu adresări finuţe, pline de sentimente şi sinceritate. Mirosul specific al masculului alfa de domniţe atragător şi de cele fără valoare respingător, aduce cu sine cămaşa scoasă din pantaloni şi la gât descheiată iar în jurul gatului o frânghie vopsită în lanţ şi crescută cu nişte karate, îi dictează manelistului comporamente de vânătoare, vizibile şi prin ochii lui de mare matador….
Strângerile de mână şi lucrurile aparent simple sunt doar o faţadă la care manelistul nu aderă…el adera la adevărata valoare a femeii, din spusele sale, adică aur, fiţe, shopping, respect şi vorbe frumoase…fiind singurul tangent al realităţii cotidiene.
Dacă unui mascul îi tresare ideea de duşmani ce vor să-i fure prinţesa, limbajul aparent coerent devine cert incoerent, vocea se schimbă, şi cuvinele lipsă ale dicţionarului îşi dovedesc utilitatea. Primul pas al evitării conflictului sau poate primul pas în încercarea de a fugi din faţa conflictului sunt muşchii lucraţi în sală printre priviri indecente şi clipocit de şlapi, mereu în căutarea exerciţiului potrivit. Muşchii manelistului, bineînţeles, lucraţi fără ajutor medicamentos, sunt vizibili doar în partea braţelor, carnea tocată fiind un bun exemplu al tonifierii pacheţelelor abdominale. Însă mereu discuţiile contradictorii nu ajung şi dispute fizice, pentru că, nu-i aşa, cel mai deştept cedează…şi va vedea celălalt cine e jupânul…
Căsătoriile mereu animate de prinţese şi muzică bună, bineînţeles, ultimele şlagăre din nemuritorul repertoriu al talentaţilor cântăreţi- minune şi de aur. Nunta adevărată nu ar fi completă fără pantalonii scurţi ai nuntaşilor mai şmecheri dar chiar şi în rândul naşilor ce ascultă în picioare ritmurile sacadate din spatele cortinei croite din hârtii bancare. Mireasa se decide mai mereu să roage un ospătar să mai aducă o masă, să poate dansa şi ea undeva, teama fiind mare, ca nu cumva să calce pe banii căzuţi la podea din mâinile mult prea darnice ale nuntaşilor. Petrecând până dimineaţa, treji sau încă nu treziţi ei vor număra sticlele de băuturi fine, ce vor fi rostite cu siguranţă în următorul material discografic de succes.
Căsătoria este mereu în avatajul hipermarketurilor, cei doi aparent veşnic îndrăgostiţi fac mereu cumpărături cu câte două cărucioare, cele mai rare produse cumpărate fiind hartia igienică şi co. La fel este de benefică această căsătorie şi pentru gunoieri, aproape tot ceea ce cumpără nu vor folosi şi astfel aceste obiecte vor fi aruncate.
Nopţile pierdute de către unul/ ambii parteneri vor fi socotite de către celălalt ca un fapt divers, ce iubirea o va cimenta, asta până în momentul în care unul va arunca primul piatra, iar de aici până la spital e doar o jumătate de oră de mers pe jos. Escapadele soţului însă, sunt de adulter instigatoare pentru soţie, care apelează la orice şi oricine pentru a simţi un miros de traspiraţie manelară când soţul, iubitorul soţ, nu se află acasă.
Educaţia copiilor este mereu acceptată ca prioritate primordială, deci este pe primul loc din fruntea listei lucrurilor importante ce le vor face întâi… însă lipseşte cu desăvârşire, “că când” fac banul gros, părinţii cred că îl fac pentru educaţia odraslelor, iar ele, ca nişte bune odrasle, se vor educa singuri singurei. De aici până la condamnarea sfaturilor civice în privinţa educaţiei dar de ură instigatoare mai este doar un pas.
Motiv de bucurie, înmormântările, sunt şi ele, bineînţeles, prilej de cântec financiar. Şlagăr după şlagăr şi imagine după imagine proiectate pe ecranele televizoarelor autohtone cu un zero în colţul lor. Televiziunea poporului devine cea a manelarilor, ce motiv mai bun de fală automobilistică decât şi acest prilej? Cum poate fratele fără vlagă să-şi croiască drum prin infern fără o manea asemeni unui companion?
Adaptabilitatea şi chiar mai mult, croirea vieţii după măsurile unui curent, fac din aceşti indivzi, indiferent de culoare şi naţionalitate, nişte trend- setters nu doar pioni precum restul lumii de cultură tradiţională consumatori. Dar de ce să mire acest lucru, tot ce merităm merităm.