!NTERZIS

[fragment din romanul !NFERNUL, în curs de apariţie la Editura Tracus Arte]

de Leonard Ancuţa

Numele meu este interzis. Nimeni nu are voie să-mi spună adevăratul nume. Pînă şi părinţii mei, m-au numit Victor. De teamă, pesemne. Sau pentru că nu m-au recunoscut. Pînă pe la 7 ani, m-au alintat fiecare cum a vrut. Atunci a fost pentru prima oară cînd le-am atras atenţia. Nu mă cheamă Victor. Numele meu nu este Victor. Da’ cum te cheamă? Cum vrei să-ţi spunem, au rîs ei de mine. Saty, acesta este numele meu. Saty. De fapt nu e nici ăsta adevăratul meu nume, dar oricum e mai bine decît Victor.

Pentru început li s-a părut amuzant. Curînd au înţeles că nu e chiar aşa, s-au îngrijorat. Au consultat un medic. I-a liniştit omul, le-a spus că uneori se mai întîmplă la copii. Cînd uitau şi îmi spuneau iarăşi Victor, ah cît puteam să urăsc asta, îi zgîriam, muşcam sau loveam cu pumnii şi picioarele. Aveam o furie pe care nu mi-o potoleam decît dacă îmi făceau pe plac. Saty. Aşa mă numesc. Pentru o vreme. Acesta este numele meu de împrumut. Aveţi grijă cum îmi spuneţi. Numele meu adevărat este interzis, nu vi-l pot spune. Numele meu nu poate fi spus. Cine-mi va pronunţa numele va rupe codul tăcerii. Pedeapsa e mai grea decît moartea. E mai grea decît penitenţa veşnică. Decît iadul. Numele meu nu iartă. Aşa că spuneţi-mi Saty. Altfel o să vă pară rău.

La opt ani eram cel mai frumos băiat de pe stradă. Mă plăceau deopotrivă mamele celorlalţi copii, taţii, bunicii, fiicele, fiii. Eram dragostea umblînd liberă pe stradă. Toată lumea ofta în urma mea. Fetele doreau să se joace cu mine. Uneori acceptam, dar numai dacă îmi arătau păsărica. Băieţii mă invidiau şi mă puneau să le povestesc. Le povesteam, dar numai dacă îmi arătau puţele. Acceptau cu greu, apoi mi le arătau. Scuipam pe cocoşeii lor, cu dezgust, şi le spuneam să mai mănînce ca să le crească. Umilinţa asta îi enerva la culme şi vroiau să mă bată. Dar n-o făceau. Aveam un soi de înger păzitor care mă salva întotdeauna. De fiecare dată promiteam că nu mai fac şi ei mă lăsau în pace. Şi nu mă ţineam de cuvînt. Scuipam de fiecare dată cînd îmi arătau jucăriile lor abia răsărite, nişte boboci de trandafir fără spini.

Săreau din nou să mă bată, dar de fiecare dată se opreau ruşinaţi. La vremea aceea nu înţelegeam de ce, încă nu realizasem că era din cauza felului în care arătam. Adică un îngeraş blonduţ, cu părul lung, buclat, cu ochii verzi, de şarpe. Cînd ne strîngeam în braţe, ca pentru trîntă, le simţeam respiraţia sacadată, le adulmecam transpiraţia. Vedeam cum li se umflă venele, cum pielea se întinde, şi aveam senzaţia că pieptul li se deschide ca să mă primească; pielea albă care le acoperea pieptul se deforma ritmic sub loviturile ciocanelor interne care băteau sacadat, o brigadă vrăjită de mineri adolescenţi săpînd o galerie în ceaţa acelor zile pentru a găsi comoara pe care o ascundeam.

Întotdeauna scăpam fără bătaie. Cei de o vîrstă cu mine n-ar fi reuşit oricum să mă pună. Cei mai mari simţeau o anume jenă, nu-mi puteam explica de ce. Era unul, o corcitură de ungur cu-nu-ştiu-ce, de vreo 14 ani, Buzinski. M-a alergat minute în şir, nu m-a prins. Mi-a promis că mă prinde şi îmi arată el. Cotu’ şi pişcotu’ îi răspundeam. Saty, o s-o beleşti, îmi spunea el. Te prind io!

M-a prins, cîteva zile mai tîrziu. A vrut să mă trîntească. M-am apărat. Ne-am îmbrăţişat cu furie, căutîndu-ne unul altuia punctul slab. Era mult mai puternic decît mine, n-am rezistat mult. Neştiind ce altceva să fac, l-am apucat puternic de organ. N-aveam o poziţie favorabilă, n-am putut să-l fac să sufere prea tare. Bătaia a degenerat. I-a plăcut defensiva mea şi s-a oprit din cafteală, gîfîind uşor. M-a atins şi el în locul ăla, însă eu eram inert ca un furtun fără apă. S-a oprit, parte dezamăgit, parte intrigat. S-a gîndit atunci să îmi propună o chestie de oameni mari. M-a întrebat dacă am văzut vreodată o femeie dezbrăcată. În realitate, nu în reviste, sau pe cărţi de joc. Pe mama, i-am zis, uneori mai fac baie cu ea.

Nu-i venea să mă creadă. Trebuie să mă creadă, i-am zis. Mama mă iubeşte, îmi spune că sînt frumos şi face baie cu mine. Mă credea un puştan coclit. Mi-a propus să ne măsurăm bărbăţiile. Am făcut-o, şi cred că a rămas destul de uimit. Eram cu patru ani mai mic şi nu era, cred, nici o diferenţă între noi, cu excepţia părului pe care îl avea acolo. Saty face baie cu maică-sa! Şi ce?, spuneam eu. Ai face şi tu dacă ai avea. Eu o iubesc pe mami, mami mă iubeşte. Eşti invidios, asta eşti. Bine mă, taci şi-ascultă. Mergem la femei. Peste drum, în căminul de nefamilişti, la duşuri, la etajul 1. La parter nu merg duşurile. Trebuie să intrăm cu grijă, fără să fim văzuţi. Seara, cînd e apă caldă, cu siguranţă putem da peste pe cineva la duş. Deschidem uşa, ne benoclăm la femeia goală, apoi o zbughim cu viteză pe scări.

Pînă să vă povestesc cum a fost, trebuie să vă mai spun ceva despre Buzinski. El era tartorul blocului. Măgădanul. Ăia mici nu ieşeau din cuvîntul lui. În serile în care ne strîngeam, ne povestea tot soiul de chestii. Cred că erau fanteziile lui sexuale. Şi ne explica aşa, cu superioritate, că în curînd o să se întîmple ceva cu noi. Că o să ne schimbăm. Ne vorbea despre o căldură anume, care te cuprinde, care te fierbe în corpul tău ca într-o conserva şi despre faptul că o să ni se scoale. Adică o să ni se întărească puţulica şi că din momentul acela vom înceta să mai fim copii. Mie îmi era frică auzindu-l vorbind. Îmi doream să fiu copil toată viaţa, să fiu frumos şi iubit, aşa cum mi se întîmpla atunci. Îmi doream în continuare să fiu luat de mînă de Geanina cu rochiţă mov sau de Loredana, care era singura cu sîni ca de femeie, vroiam să fiu întrebat în continuare dacă ştiu cum se fac copiii.

Nu, nu vroiam să ştiu, îmi doream să aflu iar şi iar, să răspund zîmbind rochiţei mov sau sînilor de femeie în miniatură, să mă strîmb inocent ca o jucărie de pluş, topind orice rezistenţă, că nu am habar despre cum se fac copii şi apoi să fiu luat de mînuţă şi dus în spatele unei barăci, locul nostru preferat pentru făcut prostii. Păi cum nu mai ştii, că ţi-am mai arătat. Da, dar am uitat. Şi atunci ele să îmi arate din nou, cu rochiţa ridicată şi ştrampii căzuţi. Să mă lipesc de pielea lor albă şi moale şi să tremur ca o felie de parizer în mîna unui înfometat.

Îmi doream să fac în continuare baie cu mama, să-i privesc pielea albă, sînii căzuţi pe piept, fundul mic, curbura coapselor şi umbra aceea minunată între buci, apoi smocul acela de păr dintre picioare şi bucata aceea mică, aproape cît o monedă de un ban, de piele violacee care îi atîrna acolo şi care îmi plăcea enorm. Nu aş fi putut nici în ruptul capului renunţa la tandreţea cu care mă săpunea pe tot corpul, nu puteam să mă lipsesc de căldura aceea pe care o simţeam cînd îmi spăla părţile intime şi nici de plăcerea aceea turbată, pe care doar mintea mea de copil o putea percepe atunci cînd mă prefăceam că o iubesc şi mă lipeam de ea cu toată pielea.

Nu. Era interzis să fiu altceva decît copil. Dar Buzinski insista că aceste lucruri nu mai durează mult. Şi ne-a făcut o demonstraţie. Ne-a arătat cum i se scoală lui, cum se întăreşte, cum creşte. Un aluat de carne care se umflă de la o drojdie magică. Ne spunea să punem mîna, dacă nu credem, şi după ce l-am atins, l-am crezut. Apoi ne-a explicat că dacă se freacă aşa, ritmic, chesta aia nouă a lui, despre care ne ameninţa că urmează să ne crească şi nouă, o să scuipe. O să verse un fel de lapte care se numeşte spermă. Adică drojdia aia iese singură din aluat, şi carnea se dezumflă ca o gogoaşă cu mult aer. Am privit uimiţi cum se întîmplă asta. Ungurul avea ochii bulbucaţi, era roşu la faţă, gîfîia de parcă ar fi urcat de 10 ori scările blocului. Era urît, eu eram frumos. Mie nu avea să mi se întîmple niciodată una ca asta.

Din păcate mi s-a întîmplat. Altfel decît credeam eu. Rămăsesem la fel de frumos, cu părul buclat, nu mai era aşa blond, dar aveam în continuare privirea aceea drăcească, de te bagă în boală, cum spuneau fetele. Deja nu înţelegeam de ce nu mă mai joc de-a doctorul cu vecina de palier, deja se întîmplase ceva. Cu doi ani în urmă fusese aniversarea de opt ani a lui Silviu, fratele Loredanei care locuia vis-a-vis, şi acolo fusese orgie în toată regula. Mai întîi eu cu Loredana şi cu Daniela, apoi cu sora Danielei şi cu Nicoleta, partenera mea într-ale medicinei infantile.

Saty, Saty, eşti atît de dulce, spuneau ele. Eşti un scump, şi îşi ţuguiau buzele aşa cum văzuseră în filme, probabil în Dallas. Mă simţeam cîştigător, aveam cu ce mă lăuda, chiar dacă peste ani aveam să-mi dau seama că pe cît de mult însemnau aceste lucruri la vremea aceea, erau, în fond, atît de puţin. Atunci însă eram regele. Anul următor aşteptasem cu înfrigurare să vină iarăşi petrecerea, continuarea, îmi doream cu obstinaţie să le arăt ce mai învăţasem într-un an. Dar nu s-a mai întîmplat. Mi-am zis că poate anul următor, dar nici atunci nu a fost. Nu a mai fost niciodată. Cumva începeam să înţeleg că lucrurile se schimbă şi că nu mă puteam întoarce în timp decît cu gîndul. Mă înfuriam tare la senzaţia asta, dar curînd am înţeles că Buzinski nu ne minţise.

În căminul de nefamilişti fusesem de două ori. Prima dată cu Buze, fiindcă aşa îi plăcea să i se spună între prieteni, apoi l-am dus acolo pe Gabi, unul mai mic decît mine, să-i arăt şi lui femeia. De fapt, la fel cum era Gabi, erau mulţi. Cred că toţi puţoii din cartier. Poate din oraş sau din lume. Nici unul dintre ei nu făcea baie cu mama lui, nici unul nu ştia cum e să mîngîi sînii aceia, fără să fii obraznic, cum poţi pune mîna, din greşeală pe corpul alb al mamei, cum te poţi cuibări la piept, cum e să-ţi lipeşti abdomenul de al ei, cu poţi să zici în joacă, zîmbind, că nu te laşi spălat decît dacă te lasă să o speli şi tu. Iar ea să rîdă, înţelegătoare, fără să ghicească ce e în spatele zîmbetului tău, ce se petrece în mintea ta plină de tot soiul de jocuri pe care nici tu nu ştii prea bine cum să le numeşti.

Dintr-o dată, însă, mami nu a mai făcut baie cu mine şi-mi venea să urlu. Să mă răzbun. Şi răzbunarea asta, fără să o conştientizez, a fost să merg cu Găbiţă să-i arăt o femeie dezbrăcată în căminul de nefamilişti.

Cînd fusesem prima dată cu Buze, toată povestea fusese un succes. La momentul acela o făcusem mai mult ca să nu spună că sînt laş. Ne furişasem in cămin pe sub geamul portarului, de multe ori nici nu era atent – mai mergeam în cămin şi ca să ne spălăm după războaile pe care le purtam între noi, în piei de indieni, de hoţi sau vardişti, de cai sau călăreţi, de luptători de gherilă sau altele – şi urcasem pe scări la primul etaj fără să ne întîlnim cu nimeni. Norocul ne surîsese, iar cînd am intrat în baie, la toalete nu era nimeni, în schimb cineva făcea duş. Fiindcă a fost o zi norocoasă, la duş era chiar o femeie, una tînără, mai tînără ca mama. Era plină de clăbuci de săpun peste tot, ţinea ochii închişi, am putut-o privi aproape un minut pînă să se clătească şi să ne observe ca apoi să lanseze ţipătul de iepure în pericol.

Cu Gabi a fost altfel. Portarul nici nu era în post, aşa că am intrat ca şoarecii în brînză, fără să ne ferim. Eram totuşi circumspecţi, nu trecuse nici un an de cînd Buze, încercînd să mai arate şi altor puştani minunea feminităţii, fusese prins asupra faptului. Ceilalţi doi puţoi care erau cu el apucaseră să fugă, însă pe el l-au înhăţat. Probabil în perioada aceea, abia aşteptau să apărem, şleahta de golani obsedaţi, cum ne numeau, erau atenţi la orice mişcare.

Buze n-a mai avut scăpare, pînă să se dezmeticească în urma urletului, s-a trezit cu un bărbat blocînd uşa de la intrarea în cămin. L-a bătut destul de rău, vreo cîteva zile n-a mai ieşit din casă. Întîmplarea asta ne-a depărtat pe toţi de cămin, am stat şi ne-am văzut de alte distracţii. După aproape un an de zile, eu, cel mai frumos băiat din cartier, mă pregăteam să îl iniţiez un puţă bleagă, unul cam nătîng în felul lui. Dar acum eu eram căpitanul, şi după asta toţi vor recunoaşte autoritatea mea. Îmi făcusem un plan, şi eram ferm hotărît că o să fie bine.

În primul rînd, nu trebuie să ne panicăm, i-am explicat lui Gabi. Dacă tipa urlă, nu fugim ca ăi nebuni pe scări în jos, fiindcă riscăm să ne taie calea cineva, aşa cum a păţit-o Buze. Fugim, dar în loc să coborîm, urcăm la etajul 2 şi ne ascundem în budă. O să fie bine, Saty? a zis el. O să fie minunat, l-am asigurat eu, iar el a dat semne că a priceput şi că ne putem continua planul. Eşti gata? A făcut semn că e pregătit.

Am ajuns la etajul unu, am intrat în toaletă. Din nefericire, la duş nu era nimeni. Nu ştiam ce să facem, dar imediat mi-am dat seama care era soluţia. Trebuie să aşteptăm, i-am spus puştiului. Ne-am ascuns într-una dintre toalete, erau 3. Am ales-o pe cea mai apropiată, ca să auzim dacă intră cineva la duş. N-a trebui să aşteptăm prea mult, aşa că n-am tremurat prea tare de frică numărînd secundele în closet, riscînd să ne dăm de gol dacă ar fi venit cineva să îşi facă nevoia. Cînd am auzit apa de la duş pornită, deja am început să ne îmbărbătăm. Ne înghionteam unul pe celalalt, încercînd să ne facem curaj. Cînd fusesem acolo prima dată, cu Buzinski, eram aproape inconştient. Nu-mi dădeam seama de pericol. El era conducătorul, eu doar stăteam în spatele lui, ca o umbră.

De data asta, aveam umbra mea, şi cam făcea pe ea de frică. Trebuia să mă port încrezător, să-i dau mai mult curaj, să-i arat că am iniţiativă, să-i insuflu încredere. Am deschis uşa de la budă şi am păşit către cabinele de duş. Erau două, însă nici una dintre ele nu mai avea uşă, singura întreagă era doar cea care le separa de toalete. Dacă o deschideai cu atenţie, să nu facă zgomot, aveai şansa să poţi privi măcar cîteva secunde. Aşa am făcut şi noi. Zgomotul apei căzînd pe mozaic ne acoperea în mare măsură. Am reuşit să deschidem 10-15 centimetri şi să privim înăuntru.

Nu era o singură persoană, erau chiar două – un bărbat şi o femeie. Şi nu făceau chiar duş. Sau poate era doar un fel mai special. În ochii mei de copil, acele cîteva secunde mi-au schimbat viaţa. Simţeam o greaţă, o înfrigurare şi o febră venind din interior. Nu puteam defini ce mi se întîmplă, ce simt. Bărbatul avea chestia aia mare, mult mai mare decît a mea şi-o înfigea în ea cu o forţă şi o sălbăticie nebună. Nici nu-mi puteam închipui aşa ceva. Nu puteam concepe că din animalismul acela se poate naşte un copil. Şi în nici un caz unul frumos şi deştept ca mine.

Oripilat de ce am văzut, am închis uşa. Gabi era uluit la rîndul lui, nici nu ştiu dacă apucase să vadă ceva. Într-un fel groaza care mă cuprinsese văzînd cum bărbatul acela o chinuia pe femeie, mă făcuse se uit de el. Femeia aceea aproape că urla, apoi gîfîia şi-i spunea mai tare, mai tare, iar eu nu înţelegeam de ce. O durea? Tipul acela avea o chestie care semăna cu un pulan de poliţist. Nu-mi puteam da seama cît de mult intrase în ea, dar în capul meu aşa vedeam. Şi credeam că suferă, şi-mi era groază închipuindu-mi ce se petrece în lumea intestină a acelei femei.

Taie-o!, i-am şoptit lui Gabi, iar în clipa următoare deja ţîşneam pe uşa care dădea în hol. Fără să mai aştept după el, am ieşit şi am pucat-o în fugă pe scări. Abia cînd am intrat în toaleta de la doi mi-am dat seama că prostul nu se ţinuse după mine. Am deschis uşa, încercînd să nu fac nici un zgomot şi am tras cu urechea, încercînd să surprind vreo urmă de scandal. Nimic. Probabil că puştiul scăpase teafăr, neprins. Aş fi putut să ies şi eu şi pîş-pîş să mă strecor către ieşire. Probabil că nu fuseserăm observaţi, aşa că dacă mă arătam decent, puteam trece chiar ca un vizitator, cu toate că era mai greu de crezut asta despre unul de vîrsta mea.

Da, aş fi putut pleca, însă imaginea aceea nu-mi dădea pace, mă simţeam eu însumi rănit. Frumuseţea mea, şi aici mă refer la acea delicateţe interioară, acea tandreţe copilărească şi acel suflu pur care cuibărise în mine pînă atunci, fusese pîngărită. În mine era o leoaica rănită, sîngerînd şi îmbărbătîndu-se să meargă mai departe. Aveam nevoie de cîteva clipe în care să mă gîndesc, să mă adun, să mă analizez. Trebuia să înţeleg ce simţeam în legătură cu ce văzusem, fiindcă deja aveam o dublă înregistrare. Senzaţia aceea de scîrbă, de furie în legătură cu bărbatul acela care îşi introdusese scula în femeia aceea era îndoită de altceva, de un tremur aproape imperceptibil, ceva care pornea din vintrele mele şi se răsfrîngea în tot corpul, ca o ploaie pe un acoperiş de tablă fierbinte.

Am hotărît să intru puţin la duş, să-mi dau cu nişte apă pe faţă. La fel ca la etajul unu, doar o uşă la intrarea spre cabine. Deschisă. Am păşit cu o oarecare emoţie, în memoria mea se dădea un război al imaginilor. Peste proaspăta amintire acumulată, pe care încă nu mi-o puteam aşeza undeva în cap, se suprapuneau clipele mele de tandreţe cu mama, jocurile mele uşor vinovate, dar inocente. Fiorul pe care îl simţeam atunci cînd eram împreună în cadă, atingerile calde, zîmbetele complice pe care le schimbam între noi. Încercam să îmi imaginez că tot aşa se purta şi tata, în nici un caz ca animalul acela care o făcea pe femeia aia să geamă.

Să geamă? Oare de ce? Nu putea să fie durere aceea, chiar dacă părea altfel, ea stătea acolo, se lăsa pătrunsă, avea capul pe spate, ochii închişi, iar mîinile ei muşcau din umerii bărbatului. Îşi încolăcise un picior pe după mijlocul lui, într-unul se sprijinea, iar el o trăgea spre el şi-i înfigea chestia aia ca o ţeapă. Iar ea stătea fără să se opună şi-i vorbea, îl încuraja. Şi da, parcă şi el gemea, icnea într-un fel, a caznă, mi-am dat seama. N-avea cum să îl doară şi pe el, chestia aia a ei nu părea nicidecum atît de fioroasă, nu semăna deloc cu o gură cu sute de şiruri de dinţi care să-l mănînce. Pur şi simplu nu putea fi atît de rău, pînă şi eu îmi închipuiam că treaba aia trebuie să fie plăcută.

Mă aşezasem într-un colţ gîndindu-mă la lucrurile care mi se întîmplaseră, nu numai la cele de atunci, mă gîndeam la tot ce ştiam despre chestia asta între barbaţi şi femei. În primul rînd ştiam că i se spune în mai multe feluri. A face dragoste, dacă vrei să fii politicos sau chiar literar. Sex, fiindcă scrie şi în dicţionar, dar asta dacă nu vrei să fii vulgar. Altfel îi spui futut, dacă ai sînge de golan. Dat la buci, dat banana la maimuţă, înfipt laleaua-n brînză, băgatul lemnului în sobă, coţăială şi mai erau cîteva expresii, dar nu mi le aduceam aminte.

Pula-n pizdă, cum spunea Buzinski, deşi cred că pînă şi pentru el chestia asta era doar o vorbă, nu avea de unde ştii cum e în realitate. Buze vorbea mult, dar în afară de gura lui mare… – minte puţină şi acţiune şi mai puţină. Ştiam cumva asta, începusem să-mi dau seama că aşa e, chiar din seara în care ne povestea că s-a masturbat – sau că şi-a făcut laba, cum spunea el – în baie la el acasă şi a ejaculat atît de tare că a umplut tot peretele şi chiar atunci a intrat mătuşă-sa peste el, că locuia cu ea, şi-a întrebat ce e, iar el a zis că a vărsat un pahar cu lapte şi culmea, ea l-a crezut.

Încercasem şi eu să-mi fac laba de cîteva ori, simţeam un fel de căldură uriaşă, un glob de foc în piept şi un curent electric acolo. Toată energia se scurgea acolo jos, se acumula, creştea. Mi se umfla carnea, aşa cum văzusem la Buze, apoi urma o senzaţie ciudată, ca şi cum te-ar pişca milioane de furnici. Tremuram din tot corpul la un moment dat şi o durere plăcută mă inundase.

Simţeam chinul acela în tot corpul, aveam o sensibilitate fantastică, ca şi cum m-aş fi gîdilat peste tot. De ejaculat, n-am ejaculat, nu aşa cum văzusem la Buze, era doar o chestie transparentă, cleioasă ca lacul de unghii al mamei, care se prelingea din găurica pe unde fac pipi. Mă întrebam dacă această durere plăcută, pe care din timp în timp ţi-o doreai chiar dacă simţeai o anume jenă, o simţea şi cuplul de la etajul de dedesupt cînd făceau sex.

Deşi nu văzusem niciodată scene de sex, adică nu văzusem ceva pe bune, explicit, aveam totuşi o cultură în acest sens, din ce mai citisem prin cărţi şi, mai ales, din ce văzusem în filme. Poate eram încă inocent, dar nimic din ce aflasem nu semăna cu scena la care, incognito, luasem parte cu doar cîteva minute înainte. Eu văzusem în filme că oamenii se mîngîiau, se sărutau, se îmbrăţişau tandru. Mişcările lor erau lente, molcome, se unduiau ca niste pisici. Cînd mă gîndeam la scenele acelea, îmi închipuiam că dragostea asta e o lene plăcută, ca o senzaţie de somn în oase, ca un vis consistent ca un abur care te consumă, îţi digeră voinţa, îţi asfixiază realitatea, te ia cu el şi te plimbă aiurea şi aievea cum un covor zburător.

Nu, dragostea nu putea fi altfel, îmi spuneam atunci, iar ceea ce făceau cei doi la duş nu era decît un futut ordinar, poate chiar un viol, fiindcă în mintea mea cu asta se asocia mai uşor. Eram totuşi nelămurit de faptul că părea o unire consimţită, nimeni nu lupta să scape din asta, ba chiar femeia venea singură către bărbat, se prindea de el şi îl lăsa să intre, să o posede, cu o vulnerabilitate care semăna mai degrabă a siguranţă. Nu înţelegeam exact cum vine asta şi mă gîndeam că urmează să pricep, cînd liniştea mi-a fost tulburată. Cum stăteam în colţul cabinei de duş, ghemuit, reflectînd la cele întîmplate, uşa s-a deschis şi cineva a intrat înăuntru. Speriat, m-am făcut şi mai mic.

Era o femeie, cred că avea vreo 25 de ani. Avea părul negru, era uşor plinuţă. Avea un prosop mare în care era învelită şi mai avea unul aruncat pe umăr. Nici nu m-a văzut cînd a intrat, s-a dus direct la celălalt duş, a dat drumul la apă. Şi-a scos prosopul, rămînînd goală, fără să-şi dea seama că nu e singură în cabină.

M-am ridicat în picioare, mă gîndeam cum să fac să spun că sînt acolo şi că vreau să plec. Îmi era puţin teamă, episodul cu Buzinski ar fi trebuit să mă facă să îmi fie chiar frică. Eram însă tulburat, şi nu găseam nici un cuvînt. Părea destul de precipitată, fiindcă a intrat imediat sub jetul de apă. Apoi fără nici o jenă şi-a dus mîinile acolo, unde era păsărica ei. Nu avea păr deloc, şi cînd şi-a trecut degetele prin fantă, o piele roz a izbucnit dedesubt. Gemea uşor şi se lăsa în unda de apă, ca şi cum ar fi alunecat într-o cascadă. Apoi m-a văzut. Cîteva secunde ne-am privit unul pe altul, încercînd fiecare să înţelegem situaţia şi ce urmează. Aşteptam ţipătul şi inima mi se strînsese cît o unghie care mă înţepa în piept.

Dar n-a ţipat. N-a zîmbit. S-a uitat la mine vreo 20 de secunde, apoi a venit spre mine, hotărîtă. Mi-am pus mîinile în dreptul feţei, convins că are să-mi dea palme. Ce face aici copile?, m-a întrebat. Vocea ei uşor răguşită, gura mirosind a tutun. Cred că fuma Snagov, ştiam aroma aceea de la tata. Nu aveam ce să răspund. Nu găseam nici o explicaţie, dar nici cuvintele nu-mi veneau. Ştii că nu ai ce să cauţi aici? Ce faci, spoionezi? Ştii că e interzis? Ai auzit ce au păţit alţii ca tine? a turuit ea şi între timp m-a apucat de mînă. Cred că tremuram, iar prin mine înotau şerpi de gheaţă.

Nu mă pierdeam de obicei cu firea, însă acum eram aproape mort. Aş fi vrut să spun ceva în apărarea mea, însă îmi pierdusem orice putere. Cred că ştii că dacă ţip, o să fie nasol de tine. Ai noroc că eşti foarte drăguţ. De fapt eşti frumuşel foc, n-am mai văzut unul ca tine pînă acum, io zic. Eşti din cartier? Am aprobat din cap, nereuşind încă să-mi recapăt glasul. Ai mai văzut femei pînă acum? Am vrut să spun că da, apoi mi-am dat seama că m-aş fi dat de gol. Am clătinat din cap că nu.

Eşti un norocos, mi-a zis ea, uite, n-o să ţip dar trebuie să mă asculţi puţin. Îţi dau voie să mă mîngîi şi nu mă supăr pentru asta. De fapt asta şi vreau. Mi-a luat mîna şi mi-a aşezat-o pe sînul încă ud. Am simţit o arsură în palmă, care s-a prelins rapid în tot corpul. Mi-am retras rapid avanpostul. Nu fii prost, alţii ar da o avere să fie în locul tău, io zic, a mai spus ea, şi fără să aştepte vreun răspuns sau gest de la mine m-a sărutat pe gît, urcînd rapid către ureche muşcîndu-mă uşor de lob. Gheaţa din mine s-a topit, dar mă gîdilam foarte tare, cutremurîndu-mă din cap pînă în picioare. Hai, atinge-mi sînii. Nu fi momîie, io zic, şi mi-a zîmbit imitînd tipele alea din Nekermann.

Stăteam acolo, în faţa ei. Eram mai înalt decît ea. Senzaţia de frică îmi trecuse. Era altceva care se petrecea cu mine. Un fel de ruşine, o jenă, o emoţie din care nu înţelegeam decît că nu îndrăznesc să ma să mă apropii de ea. Nu de frică, ci un fel de lipsă de curaj nelămurită, o timiditate pe care niciodată nu o mai încercasem, nu în preajma fetelor de o seamă cu mine, şi nici faţă de mama. Faţă de femeia asta nu-mi venea însă tupeul, nu mă puteam controla. Apoi mi-am dat seama de ce.

Nu prea ştiam ce trebuie să fac. Încă tremuram uşor, dar nu mai aveam griji. Aveam doar o rezervă faţă de a acţiona întru-un fel sau altul. Ea nu avea. Şi-a dat seama imediat că trebuie să înceapă singură, pînă să mă alătur şi eu. Eşti un copil dulce, zic io. Uite cum facem. Pentru început îţi scoatem cămaşa asta. Şi cămaşa a zburat, nici n-am apucat să zic nu. Apoi mi-a luat mîna, o simţeam cumva ca şi cum n-ar fi fost a mea. A dus-o între picioarele ei, în despărţitura aceea dintre buzele acelea de jos. Am simţit o căldură şi-o umezeală acolo, era alunecoasă, şi ea îmi forţa degetele către interior. Parcă atingeam o meduză, dar nu pişca. Cînd am atins-o pe un mic bumb ca o perlă în scoică, a tremurat de sus pîna jos şi atunci mi-am dat seama că a simţit ceea ce simţeam eu în clipele acelea.

Fără să ceară voie, m-a pipăit acolo jos. Din mîini, din cap şi din piept porneau nişte energii pe care nu le puteam controla. Toate se adunau în penis, şi mă simţeam vulnerabil, dar asta pentru că acolo carnea începuse deja să prindă viaţă. Semăna cu chestia aia a lui Buzinski, cînd ne explica el atunci cînd se masturbase de faţă cu noi, cînd ne ameninţa că o să ajungem şi noi ca el, şi că aşa se termină copilăria. Şi acum îmi aduceam aminte că mai spunea şi că o să ne placă, dar eu nu-l credeam atunci.

Teama că nu voi mai fi iubit mă urmărise întotdeauna. Eram frumos, simţeam asta, şi în plus toată lumea mi-o repeta. Mă convinsese de această calitate a mea, o simţeam ca pe o comoară de care nu trebuia să fiu nicicum deposedat. A mă depărta de copilărie era pentru mine aproape un echivalent cu pierderea acestei averi nemăsurate. Niciodată, nimeni, nu-mi pusese frumuseţea la îndoială. În ultima vreme, de aproape 2 ani, copilăria avusese însă de suferit. Mai întîi mami, care nu mai venea să facem baie împreună, lipsindu-mă de momentele acelea perfecte de dragoste, apoi tovarăşele de joacă şi de ce nu, şi nu neapărat în ordinea asta, băieţii din cartier.

Chestiile pe care le făceam împreună evoluaseră de la prinsea şi baba oarba, de la v-aţi ascunselea şi bătăile cu călăreţi de plastic la alte jocuri. Mai întîi lapte gros, cuţitaşe, escapade la furat de diferite fructe sau ţevi din blcurile în construcţie, apoi fotbal pe bani şi excursii la sucit minţile fetelor de la alte blocuri. Au urmat discuţiile serioase, poveştile erotice, laudele şi minciunile, dar care în toată fantezia lor conţineau cîte un mic adevăr despre noi înşine, unul care ne arăta ce nu vroiam încă să vedem, transformarea lentă şi inevitabilă în ceea ce urma să devenim, adică bărbaţi.

Nu, nu eram pregătiţi să acceptăm asta, ni se părea imposibil, departe. Irealizabil, şi asta numai pentru că, cel puţin în cazul meu, nu-mi doream deloc acest lucru, eu vroiam să fiu Peter Pan, să nu cresc niciodată. Dar oricît mă feream, oricît încercam să ţin piept schimbărilor, ele veneau în cascadă, şi nu mai ştiam cum să mă apăr. Iar, aşa cum mă avertizase Buzinski, nu numai că nu se poate altfel, dar începe să fie chiar plăcut.

În felul acesta am simţit eu atunci o transformare în trupul meu. Dacă la început îmi era teamă, apoi eram oarecum paralizat de emoţie – după ce femeia aceea şi-a băgat mîna în chiloţii mei – a început, puţin cîte puţin, să îmi placă. Mîna pe care chiar ea mi-o luase Şi mi-o introdusese între picioarele ei fusese la începu moartă, apoi însă devenise un fel de funie care susţine un pod. La fel era şi mîna ei, care mă masa acolo unde doar mama mă atinsese cu atîta atenţie şi febrilitate. Diferenţa era că mama mă îngrijea.

Femeia asta îmi făcea altceva, şi era bine. Curînd imaginea mamei se ştergea uşor din memoria locului, înlocuită de această amintire în plină desfăşurare. Plăcerea dăruită de femeia din duş era din ce în ce mai puternică, iar apropierea dintre noi devenea din ce în ce mai intimă. Abia apucasem să realizez toate aceste lucruri cînd buzele ei s-au lipit de ale mele şi limba ei a început să îmi umble ca un vierme bezmetic în gură.

Cîteva clipe nu am putut reacţiona, apoi următoarea senzaţie a fost de scîrbă. Parcă mă apucasem de fumat, aşa simţeam gustul, însă cînd işi trecea limba peste limba mea, cînd mă lingea pe gît şi pe piet, un fior ca un vînt rece de seară mă traversa ca un scurtcircuit. Încercam să mă împotrivesc, împingeam spre ea, încercînd cumva să opresc această mizerie.

Mă simţeam tot mai fără putere, şi de acolo de jos venea ceva, un soi de cascadă care se vărsa în creier. Nu ştiu ce, nu ştiu cum, dar parcă ascultînd o comandă ascunsă, scîrba mea a dispărut. Şi culmea, m-am trezit participînd şi eu la sărutul ăsta, cu toate că nu ştiam cum se face. Mă mai prostisem eu cu puştoaicele mele, dar niciodată nu ajunsesem într-un stadiu atît de avansat. În mintea mea se ducea acum altă luptă. Aveam şansa de a controla situaţia sau de a fi dominat. Pe de altă parte mă gîndeam dacă e mai bine să continui sau să renunţ. Cu toate relele din lume adunate, parcă nimic nu semăna cu sfîrşitul copilăriei.

Cumva lipsa mea de acţiune o motivase pe femeie. Măcar atunci, îmi plăcea puţin să fiu dominat. Să fii cuminte, să nu te mişti prea mult, mi-a zis, apoi şi-a văzut mai departe de mine şi de ale ei. Eram aproape gol, panatalonii alunecaseră de pe mine, şi după gură, ea îmi luase pe rînd cu asalt gîtul, pieptul, abdomenul. Furnici mii alergau prin mine, era ca într-o invazie.

Cînd a început să-mi sărute sînii cred că zîmbeam zăpăcit, neştiind ce se întămplă. Mă simţeam ca un idiot în faţa unei coli albe de hîrtie. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam dacă trebuie să scriu, ce anume, de fapt realizam că nici nu ştiam să scriu. Desenam o linie frîntă, însă ea venea şi mă corecta de fiecare dată, şi apăreau cercuri, tot mai multe cercuri, mai mari, tot mai mari, luminoase, orbitoare.

Buzele ei s-au lipit de pielea de sub buric iar cercurile au început să se strîngă în jurul meu, împiedicîndu-mi mişcările. Mă săruta din ce în ce mai jos, apoi au căzut şi chiloţii. Cînd mi-a cuprins jucăria cu buzele, am văzut o supernovă. O clipă fost acolo unde era inima, apoi a coborît în stomac şi din stomac s-a lăsat în vintre apoi a explodat. Am simţit cum inima şi intestinele şi dragostea pentru mama şi copilăria, şi amintirile de la ţară, şi toată furia mea se scurge la ea în gură.

Trăgea din mine tot acest amalgam, cu poftă şi încîntare şi mă simţeam gol, ca o membrană de plastic fără carne înăuntru. Continua să îşi mişte buzele, aveam impresia că îmi dislocă şi creier şi plămîni şi ficat, toate intestinele mi se vor scurge pe găurica aia mică, aflată cummva dincolo de omuşorul ei. Tremuram din fiecare celulă şi la un moment dat, slăbit, n-am mai putut rezista. Am căzut în genunchi şi am putut scoate primele sunete. La capătul lor, un sigur cuvînt inteligibil. Ajunge!

A făcut nişte ochi mari, cît nişte oglinzi în care mă vedeam mic-mic, un bebe care abia a fost primenit. Ce-i puişor, nu ţi-a plăcut? Hai că a fost bine, zic io, nici un gagiu din gaşca ta n-a pupat vreodată aşa ceva. Nu mai zic de alţii, asta e specialitatea mea, nu e pentru orişicine. Mie îmi venea să plîng şi simţeam o furie oarbă, ca atunci cînd îmi doream ceva. De data asta îmi doream să dispară şi pentru că nu se întîmpla, vroiam să o lovesc.

N-aveam însă nici puterea, nici posibilitatea. Stăteam în genunchi, pierdut într-o stare fără nume. Ea mă mîngîia pe cap, şi îşi uduia trupul, ca într-un dans. Nu auzeam nici o muzică, vedeam doar buzele acelea de jos apropiindu-se de obrazul meu. M-a apucat mai zdravăn de cap şi m-a lipit cu gura de ele. Am simţit pentru o clipă o chestie uşor cleioasă, cu gust sărat. Starea mea de scîrbă s-a înrăutăţit şi m-am smucit brusc. Ooo, copilul e nervos. Bine, zic io, data viitoare. Nu poţi învăţa tot într-o zi, aşa zicea şi mama.

Auzind cuvîntul magic, mi-am adus aminte de momentele frumoase cu mami. Mă simţeam ca un trădător, cu toate că ştiu că undeva în adîncul meu aveam un bol de satisfacţie, mare cît o porţie de orez cu lapte şi scorţişoară care să îmi ajungă toate zilele. Dar pe moment nu mi-a stat gîndul, şi în timp ce-mi trăgeam ţoalele pe mine, m-am trezit plîngînd. Deja nu o mai puteam privi în ochi pe femeia aia. În spatele irişilor, undeva în partea din spate a craniului, în interior, era o cadă cu apă caldă în care stătea mama şi mă chema.

Femeia mă luase de mînă şi încerca să îmi spună că o cheamă Ioana şi că dacă vreau să mă mai văd cu ea să o caut, stă la nu ştiu ce cameră. Puteam să vin oricînd, are şi video. Mama spunea şi ea ceva, şi nu mai înţelegeam nimic. Ştiam doar că din mine se vărsase ceva şi o satisfacţie nouă îi luase locul. Ceva răutăcios, egoist şi dureros. Ceva de care probabil nu mai puteam scăpa, o infecţie fatală, nevindecabilă. Am fugit pe uşă fără să privesc înapoi, convins că nu am să mă mai întorc niciodată în căminul acela.