un Diavol special [I]

de Daniel Sur

te-am visat şi mă apropii de fereastră
înainte ca întunericul să vomite un soare glonţ
ciulesc urechile spre dreapta spre stânga
printre mobile
podeaua mi se pare prea absentă
veche lugubră vlăguită
eu am devenit umbră
umbra corpului meu din patul ăsta
sau cel de la Hotel Paix cu mulţi ani în urmă
pentru că adevăratul corp
a rămas blocat în tine
îmi lipsea o literă îmi lipsea o literă
pe jumătate înăuntru pe jumătate afară şi gata
îţi garantez că nu eu am pierdut-o
mi s-a furat m-au furat cu toate precauţiile mele
cu toate etichetele lipite
atunci ţi-ai dat seama că te-ai înşelat
te-ai ruşinat ai roşit
ai trecut foarte repede la următoarea încercare
de a mă scoate orbeşte
de a mă scuipa din tine
ai luat cuţitul din geantă m-ai înjunghiat
ca pe un peşte
scoţându-mi afară măruntaiele promisiunile cenuşii
şi în acel moment mi-a revenit mirosul de votcă

cel mai mult îmi plăcea când te trezeai
când te agitai şi te trezeai nedesluşită sub păturile somnului
apoi te transformai treptat în picioare degete braţe
un fluture alb ţi se aşeza pe bărbie şi pe obraji
în timp ce lâna dimineţii îţi rodea buzele
şi albul ochilor injectat din cauza efortului
nu era durere ci doar o oboseală a respiraţiei
din cauza vreunui virus oarecare
sau din cauza hoţilor care ţi-au furat
pachetul cu batiste pentru lacrimi
deşi aveai sertare pline cu comori preţioase
jurnale scrise cu creioane dermatografe
capete de ruj poze decupate cu actriţe reviste secrete pasiuni ilustrate
şi era totul din nou în ordine era totul în ordine
nimeni nu avea să mai născocească o scuză
sau să intre tiptil în camera ta în patul tău
şi să te mai fure vreodată
aşa stăteai calmă în pat fără să te încumeţi să faci un gest
cu ochii enormi deschişi în lumină
fără ca nimic să se ascundă dincolo de lumină
în afară de mai multă şi încă şi mai multă lumină

niciodată nu mi s-a părut că seamăn cu mine
mereu mă mir că îl confundă pe străinul acesta cu mine
că-l cheamă exact cum mă cheamă pe mine
că toţi cred că sunt eu
bărbia asta nu-i bărbia mea gura asta nu-i gura mea
urechile astea nu sunt urechile mele
nasul acesta lung nu-i nasul meu
nu eu un alt bărbat te ţine în braţe
nu mâna mea a pornit un pic pe coapsa ta în sus
nu-i corpul meu acesta care îmbrăţişează strânge
respiraţia asta care se lipeşte de tine nu-i a mea
eu sunt ciudat deosebit de voi trăiesc pe altă planetă
ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ţi-aş apărea aşa cum sunt cu eu de fapt
cu altă faţă cu alte mâini altă bărbie altă gură altă voce
cu bunica Maria ridicând nasul din caieţelul cu păcatele familiei
cu unchiul Nicolae în pijama fără să miroasă a benzină
cu tata smulgându-şi via mama urând o locomotivă
bunicul Ilie bolnav şi sticla cu votcă lipită de gură
şi Cornelia bunica cu urechea lipită de bunicul Ioan?

bunica Maria nu vorbea româneşte
nici ungureşte nici nemţeşte
ci doar ruseşte
aşa cum vorbesc ruşii evadaţi
tare dispreţuitor
din degete
ameninţător teribil
făcând ochi mari şi îmbujorându-se de mândrie
după moartea bunicului i-a preluat misiunea
şi chinul şi rânjetul:
înghiţea demonii familiei
în fiecare dimineaţă pe stomacul gol
unul câte unul mizeria trădările
a înghţit atâtea până nu se mai putea mişca
din pricina greţei înţepenise pe scaunul ei de mireasă
de unde se spăla se îmbrăca îşi înmuia părul cu benzină
ca să-l prindă într-un coc autoritar
la un loc cu nepoţii socotelile rugăciunile
tabla înmulţirii din caietul de şcoală
iar în fiecare primăvară chema moartea
cu degetul ei înfricoşător
ca o gheară.

când plouă întruna
copii se nasc din apa de la streaşină
zice bunica Maria în timp ce amestecă
zahărul şi romul în ceaiul de ghimbir
apoi aprinde cu gesturi misterioase
lumânarea albă
lumânarea neagră
lumânarea aurie
lumânarea argintie
lumânarea roşie
să mi se vadă mai bine
expresia cu zâmbetul meu înecat
bunica pe scaunul ei de mireasă
îngheaţă în faţa bănuielii
că trăieşte într-un acvariu
cu bebeluşi culcaţi peste tot
pe perne în cearşafuri în vişinii din faţa casei
lansând spre cer scâncete albastre
transparente
desfigurate
bebeluşi plutind la întâmplare
solemni
întinşi în lichidul de vindecat moartea
coborându-i spre braţ şi dinţii şi limbă
ţipând întruna

bunicul Ilie mi-a cumpărat un Diavol special
de jucărie
cu un beculeţ care se aprindea
când înjurai
şi-a aprins o ţigară fără filtru şi a plecat
escaladând cerul în direcţia Lunii
iar în cameră a început să miroasă a cauciuc
a piele prăjită
a fum de ţigară şi benzină
iar eu fiindcă-mi era frică să mă dezbrac
şi să mă culc
stăteam pe vine ascuns în dulap
scriindu-mi numele cu carioca roşie
închipuindu-mi că o să apara mama
şi-o să mă ajute
fiindcă era numai vina ei
dacă m-ar fi născut din ea aş fi
puternic viteaz bărbat
şi n-aş petrece nopţi în şir
simţind cum îmi respiră cineva în ureche
şoapte de gumă
căutam să nu plâng
dar nu era de la frică
era de la Diavolul de jucărie
care avea beculeţul aprins
chiar dacă eu amuţisem de mult
aşa cum amuţise într-o zi şi bunicul Ilie
poate din cauza ridurilor din obraz
sau poate respirase greşit şi toată familia sărise în aer
bocete peste tot
lumea întreagă alerga degeaba
doar bunica continua să strănute
pe scaunul ei de mireasă
străină de bubuitură aprobându-l din cap.

#
va continua în numărul viitor

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro un Diavol special [II]

  2. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #31 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.