de Adina Dabija
click here for the English version
ahah-sahah-ala
ah hafiz
ce ți-aș mai spune: ahah-sahah-ala!
Orice altceva ți-aș spune ar fi prea puțin
Ahah-sahah-ala – am strigat
într-o seară de august, la mine pe terasă
în ziuacând am deschis prima data carteaaceea verde a ta
din colecția Penguin Books
și am auzit vântulfoșnindîntre cuvintele
care ieșeau din pagină ca niște frunze
pe un copac mult mai mare
decâtîmi pot eu imagina.
ah hafiz
cum mai curgi tu printre zile și întâmplări
și umpli tot ceea ce nu are nume ci doar miez
– ahah-sahah-ala! –
cum poate un cuvânt fără înțeles
să însemne atât de mult?
Cum îți mai place ție să aluneci printre cuvintele tale
care e lucru știut că nu sunt ale tale
pentru că asta e natura ta
ca tu să nu fii tu
ci eu
și alte o mie de scobituri
în fluierul prin care suflă o respirație
mult mai mare
decât ne putem noi imagina.
Te-am recunoscut încă de la început
încăde dinainte de te ține pe genunchi pe terasă
lumea spune că nu eștidecât un poet persan
din secolul XIV
cărțile tale sunt pe rafturi în marile biblioteci ale lumii
dar tu de fapt ești o pulbere scânteietoare
care dansează în lumina apusului.
Ochiul tău drept și ochiul meu stâng
Ochiul tău drept în ochiul meu stâng
(ceilalți ochi înfundați în perne, somnoroși)
Ochiul tău drept este un val
Care se sparge pe plaja ochiului meu stâng
Ochiul meu stâng este scoica
În care se aude ochiul tău drept
Ochiul tău meu drept stâng măsoară infinitul dintre noi
și devin ochii infinitului.
Dincolo de rotund
În casa mea totul e rotund
Ca niște ochi orbi aruncați pe o masă de piatră
Pe care sorții i-au rostogolit cu albul în sus spre infinit.
În mijlocul casei se află cuptorul.
În el mistuie un foc rece, de lumină,
intri în el pasăre – ieși bătaie de aripi.
Acolo e viața, acolo unde e zborul.
În casa mea totul e rotund
șlefuit de cercul de fier al zilelor
care rostologesc nopțile cu fața albă în sus spre infinit.
Dar rotundul nu poate înțelege decât logica rotundului
căci forma e însăși trecerea ei – timpul.
În casa mea,
singurul lucru dincolo de rotund
e acest foc alb ce-mi mistuie zilele și nopțile
arzând totul în dorul indestructibil al zborului –
– ești chiar Tu.
Poveste de vară
Să vină vara
și eu să înfloresc altfel
pentru că un om cu un fierăstrău electric în mână.
Să vină vara
și eu să înfloresc pe dinăuntru,
în inima unei fetițe
care aleargă să-mi adune crengile căzute
căci îi foșneau povești atât de frumoase noaptea la geam.
Să vină vara
pentru ca florile mele
să se deschidă albe în întunericul unei inimi mici
așa cum un stelele se deschid noaptea pe cer
în inima necuprinsului .
Nu plânge, mi-au tăiat crengile
doar pentru ca tu să-ți ridici mai des privirea în sus
spre florile acelea mai mari și mai îndepărtate –
Iată cât de mare e privirea necuprinsului!
Să vină vara ca o fetiță să-și lipească urechea de un trunchi ciuntit
ca să audă seva vieții
asupra căreia nici un fierăstrău nu are putere
și să-mi cânte încet
pe limba florilor.