[Oliviu Craznic, Ceasul Fantasmelor, Editura Crux Publishing, 2015]
de Eliza Maria Voinea
Oliviu Craznic, scriitor de literatură fantastică, publicist şi consilier juridic, aduce odată cu cel mai recent volum al său, Ceasul fantasmelor, o nouă perspectivă asupra literaturii science-fiction autohtone. Volumul său de proză scurtă cuprinde povestiri ce reuşesc să pună în umbră realitatea trăită până în prezent. Aducând în scrierile sale motive întâlnite la Edgar Allen Poe sau Bram Stocker, prozatorul distorsionează percepţia asupra realităţii prin misterul proiectat în jurul evenimentelor ce ascund un univers tenebros.
Structurată în patru secvențe, la rândul lor secţionate în mai multe capitole, cartea cuprinde povestiri în care predomină acţiunea și aventura, dându-i impresia cititorului că se află într-un spațiu straniu. Indiferent de genul povestirii, tema rămâne aceeaşi – cea a morţii – în care atmosfera sumbră se îmbină cu contemplaţia fantasmelor. Motivele recurente produc groază, dar și fascinație, și sunt înscrise în zona grotescului, a misticismului, a timpului „reînviat” sau invocat şi a simbiozei dintre cotidian şi universul imaginat. De asemenea, scriitorul creează un cadru natural suprarealist în care dă viaţă „armăsarilor kyrenieni”, „Pădurii Brocelainde”, divinităţilor păgâne şi zeităţilor deopotrivă, aspecte valorificate pe parcursul întregului volum. Denumirile folosite transcend planul fantastic şi trimit la o lume a fabulosului, însă sunt îmbinate alternativ cu locaţii întâlnite în realitate: „Pietrele lui Olethros” întâlnite în acelaşi context cu „Sacre-Coeur”, „Fortul Omului Mort” şi „Valea Lupului” aflate în Transilvania. Tot în acelaşi stil de simbioză între real şi fabulos, autorul plasează acţiunile într-o multitudine de ţări şi continente, pentru a evolua treptat spre universuri imaginare. Întâlnim personaje din Anglia, Franţa, România, dar și spații vag conturate care, prin denumirea lor, depășesc barierele cotidianului verosimil spre irealitate: „Munţii Cerului şi Pădurii”, „culmile Craniului Orb” sau lumi „cunoscute” precum Makemake, Haumea şi Eris.
În ultima parte a cărţii, Întâlnire cu Ermengaarde, ni se deschide perspectiva de „viaţă pe alte planete”, de unde deschiderile utopice ale prozei, căci putem vedea că „terranii” coexistă cu alţi locuitori ai Universului. Aflaţi în aceeaşi Galaxie şi făcând parte din Clasele Superioare din Lumea Centrală, personajele sunt scindate de cele două lumi: Terra Nobilia şi Lux Venus. Tot aici, apare o notă explicativă ce dă acţiunii verosimilitate, iar acţiunea fictivă face saltul spre ceva ce pare a fi real, un eveniment al secolului XXI care se petrece în paralel cu vieţile muritorilor. Autorul e ludic în ceea ce privește personajele şi evenimentele sale, povestind despre „revolta lui George Washington”, „dinastia Shakespeare”, „Tratatul de colaborare Marto-Terran” şi alte fapte fictive ce par a se intersecta cu viaţa pământenilor. În acest context plin de fapte sumbre care menţin suspansul, spiritul ludic al naratorului reiese din naturaleţea pe care o are atunci când plasează cronologic timpul acţiunii în trecutul îndepărtat sau viitor şi din felul în care îşi clădeşte credibilitate pe fapte greu de asimilat realităţii. Asistăm şi la o metamorfoză a naratorului ce relatează două dintre povestiri din perspectivă feminină. De aici reiese complexitatea scrierii şi a lecturii ce atinge toate genurile, lumile şi timpurile.
Volumul se încheie cu o întrebare retorică care pare să înglobeze o idee generală lăsată în urma lecturii: „La urma urmei, nu suntem, cu toţii, Câinii Domnului?” De aici, autorul pare să unifice toate fantasmele, găsind atât realităţii, cât şi ficţiunii o unanimitate, punând un blazon universal asupra multiplelor lumi. Asistăm, astfel, nu doar la o încercare a autorului de a îmbina fantasticul cu realitatea, ci la o armonizare a celor două lumi spre un numitor comun. Volumul lui Oliviu Craznic are capacitatea de a transforma cititorul într-un pasager al ficţiunii, ce îşi începe călătoria odată cu „preludiul”: „Este miezul nopţii…şi tu CITEŞTI.”, cu tonalitate de incantaţii și transă.
#
o variantă anterioară a acestui text a apărut pentru prima dată în Revista Mozaicul