Jocul Tarot al suprarealiştilor din Marsilia

de Adrian Grauenfels

Într-un Ianuarie 1941 o duzină de “indezirabili”, adică evrei, antifascişti şi apatrizi simţind apropierea nazismului se strâng la Marsilia unde se mutaseră şi consulatele câtorva ţări neutre din Europa. Se ştie cert că erau acolo: revoluţionarul rus Victor Serge, pictorii Max Ernst, Victor Brauner, Wilfrido Lam, Oscar Dominguez, Jacqueline Lamba, Andre Masson şi colecţionara Peggy Guggenheim. Poetul Andre Breton, şeful mişcării suparealiste aranjează ca toţi aceşti refugiaţi să fie luaţi sub aripa protectoare a Comitetului de Salvare American, condus de Varian Fry.

De fapt toţi aşteptau viza consulatului American. Alţii din cei cinci aparţinând “Grupul suprarealist Român” se răspândesc între Franţa şi Bucureşti. În acest an Gherasim Luca redactează capodopera sa Vampirul Pasiv, Gellu Naum era deja mobilizat pentru frontul de est. Victor Brauner şi Jacques Herlod nu vor primi niciodată viza visată.

Cei aflaţi în sudul Franţei se instalează în vila Air-Bel, pe Bulevardul Lombarzilor 63, care număra 15 camere. Refugiaţii au botezat vila “Castelul vizei-speranţă”. Ce naiba făcem acum, sau mâine? întreba nervos Andre Breton. Brauner era ameninţat de legile anti-evreieşti ale regimului Vichy. De fapt toţi erau marcaţi a fii anti-nazişti prin scrisul, pictura ori politica la care aderaseră. Era necesar să reziste fără să se gândească la ce va urma.

Un joc, luat în serios

Breton propune un joc suprarealist. Era un om liber, fără o ocupaţie concretă, liderul ales al unei avangarde născute înainte de război. Amicii săi probau acea uniune a realului cu imaginarul produsă de somn sau de hipnoză. Se întâlneau zilnic la cafeneaua lor preferată, “Lupii Arzători” aflată lângă mare, pe cheiul Belgian. Jucau diverse jocuri, uneori desenau, sau polemizau timp de ore. Jocul duce la o gândire colectivă, scrie biograful lui Breton, Henri Behar, despre suprarealiştii noştri. Poezia lor colectivă “este unitară, curajoasă şi apetisantă”, decide Paul Eluard ani mai traziu. Trăiau fără griji, fără să se plângă de mizerie, doar plictisul obişnuit îi deranja teribil.

Cum să uiţi ororile

Aveau ceva metode de anulare a plictiselii. Câţiva, refugiaţi în sera vilei, citeau sau fumau. În parcul vilei, bogat în măslini şi pomi acacia, Breton cita versete religioase ale căror morală, i se părea, eclipsa faptele diverse din cotidienele de scandal. Uneori organizau expoziţii de pictură cu tablourile lui Max Ernst agăţate prin pomi. Nu se ştie cine a propus un joc de cărţi. Era o idee bună, oricum locatarii nu se puteau aventura în oraş.

Atmosfera devenise irespirabilă. Jandarmi diverşi patrulau strada terorizandu-i, uneori dădeau târcoale vilei chiar şi de trei ori înaceiaşi zi. La 3 decembrie, un mareşal vizitează Marsilia, prilej ca poliţia să verifice vila artiştilor. Au găsit un revolver a lui Victor Serge, un mic pistol aparţinând lui Breton, dar cel mai grav – un colaj intitulat “Blestematul Cretin Petain”. Destul ca să fie arestaţi pe trei zile împreună cu încă 20.000 de persoane considerate a fi “subversivi periculoşi”.

[Cărţile suprarealiste Tarot de Marsilia]

Deci au decis să inventeze un joc de cărţi. Breton se oferă să studieze problema căutând referinţe la subiect în biblioteca palatului Carli, în apropierea Portului Vechi. Cărţile de ghicit Marseieze Tarot erau deja în uzul ghicitoarelor, în special a unei domne Sacco din Paris despre care Breton spunea: “Nu s-a înşelat vreodată, în cazul meu”. Gaşca veselă decide să producă ceva nou, o satiră la adresa guvernului miltar instalat. Regele şi Regina îşi pierd tronul în favoarea Geniului şi a Sirenei, valetul este eliberat, înlocuit cu un magician. Cele patru semne clasice: pica, trefla, caroul şi inima sunt înlocuite cu “dragostea, visul, revoluţia, şi cunoaşterea – simbolurile mişcării suprarealiste. Apar noi semne: flacăra, stele, roata, lacătul.. Figurile sunt înlocuite prin tragere la sorţi. Ernst propune pe revoluţionarul Pancho Villa. Alţii îl vor pe Baudelaire. Andre Masson îl susţine pe poetul Novalis, Dominguez votează pentru Freud. Victor Brauner alege pe Hegel. Wilfredo Lam pe Lautréamont, Jacques Hérold propune pe marchizul de Sade, Breton adaugă figura alchimistului dins ecolul XV, Paracelsus.

Erau timpuri pline de lipsuri, hrana era distribuită pe tichete cu raţii precise, amicii îşi împărţeau creioane colorate albastru şi roşu, din ce în ce mai greu de procurat. Mai aveau ceva acurele şi tuş negru. Desenau pe hârtie Canson sau pe foi albe smulse de la sfârşitul cărţilor tipărite. Cu totul au realizat 25 de cărţi de joc cu personajele fantastice stabilite.
Desenele lui Brauner pentru Helen Smith, prezintă un leopard cu o coamă exotică. Dominguez înlocuieşte mustaţa şi cravata lui Freud cu nuduri feminine. Ernst îl ornează pe Pancho Villa cu un cap de pasăre de pradă şi un şarpe încolăcit în jurul mâinilor. Marchizul de Sade este în posesia unor pumnale bine ascuţite.

Originalele au fost donate de Aube Breton, în anul 2000, muzului Cantini. De fapt, cărţile n-au fost folosit la joc niciodată. În martie 1941 Peggy Guggenheim plăteşte biletele de vapor pentru Breton, Jacqueline Lamba şi fiica lor Aube. Cei trei vor ajunge cu bine în Statele Unit, însoţiţi de Wilfredo Lam. Ernst şi Andre Masson vor sosi şi ei mai târziu. Amicii se reîntâlnesc pentru o scurtă perioada angajându-se în alte jocuri ale spirtului. Ca să la fie cald şi să uite.

#
surse foto: http://www.johncoulthart.com, Petre Răileanu