poeme de Silviu Gongonea

Nimic la superlativ

 

de ce poezia este a doua inimă a omului

şi nu îi mai auzim bătăile

Doar privirea blândei morți

cu limbi aspre

ce se domesticesc

Doar zilele

lungi precum benzile lipicioase

pe care sunt prinse muştele

în otrăvuri lente

cu mişcări mărunte

și de ce se îmbolnăvește și ea ca un deget prins în menghină

uitând să supureze

 

 

 

Căminul de familişti

 

Pe la şase dimineața se trezesc câțiva

întâi câte o tuse

apoi un pârț

apoi apa

şi se aud pantofi de damă

doamne ce pantofi şi ce picioare

trop trop trop

auzi muzica asta?

 

Nimic nu împinge zilele

Veşnic obosit şi la nelocul meu

ce mi-aş mai dori

Seve neauzite picură în frunzele lăstarilor

aceleaşi seriale tv aceleaşi desene animate

cărora doar cecilia le găseşte rostul

Creierul cimentat respinge huruitul

vântul şi ploaia

Mă spăl pe dinți pornesc apa

furia cerului se scurge

spre centrul pământului

 

Şi uite ce a rămas din noi

 

 

 

Ziua internațională a religiei

 

m-am speriat

când am văzut sfântul

într-o icoană

aveam 4 ani

Dar sfântul după mine

pictat cu părul vâlvoi

L-am visat ani la rând

l-am visat

n-am crezut că Dumnezeu trebuie sa fie aşa hotărât

şi neiertător

Dumnezeu iubeşte oamenii credeam eu

 

Depravato

te-au auzit toți

ai călărit pe drumurile însorite ale gloriei

şi îți săltau sânii

te-ai tăvălit pe pajiştile înmiresmate

te-ai lăsat mângâiată de nisipul plajelor

de valurile calde

ai strigat

ai făcut tărăboi

ai trezit tot căminul de familişti

şi degete tale de la picioare

s-au strâns cât au putut

precum clapele unui pian

unghiile mâinilor tale au zgâriat adânc

nu ți-a păsat

şi capul lăsat pe spate

şi gâtul tău alb

în toată mizeria asta confortabilă

cine nu ți-ar pune mărgele

cine nu ți-ar urma părul

cine nu ți-ar săruta umărul

 

 

 

Cu ochii larg deschişi

 

Unde se aude o cişmea

printre clădiri comuniste

cu icoane pictate

pierdută şi ea cineştiecum

cântecul de leagăn al unui fir de apă

pe care l-aş fi putut fredona chiar eu

în marea singurătate unde

De-atâte ori aud natura

din jucăria ceciliei

o adevărată grădină zoologică

într-o cutie de plastic

cu butoane şi clape în chip de animale

sălbatice