Ochi căprui

debut

de Ana Constantin

Am crezut că am văzut pământ și soare și foc
Într-o singură ființă, atunci când teiul începuse să se usuce,
În pustia noapte cu cioburi de urzici și plante,
Când jalnica existență a copacului vieții se spulberase
Din cauza unui fir de iarbă.
Am ales cimitirul din motive mai puțin personale
Motivele tale, nu ale mele
Deoarece eu nu aveam candela
Și am început să citim 1001 de nopți
Fiecare poveste fiind stricată de o arăboaică masochistă
În cămașă albă,
Pentru că sultanul era un mormânt gol care avea nevoie de un cadavru.
Am scris rimă peste rimă
Iar în capul tău era o melodie de război:
„Hristos a înviat din morți!”
Dar din păcate, nici măcar nu ai murit.
Viața era un întreg absurd existențial când era privirea-n privirea-ți
Un paradox al vremurilor de demult,
Iubirea platonică fiind depășită de un cadavru între 3 preoți.
Și m-am întrebat ce te-adus în viața,
Când cioburile din ochii tăi urlau după mine.
Ai ajuns să tai în carne vie tot ce ai visat vreodată,
M-ai făcut să mă simt ca o viespe într-un stup de albine
Când de fapt, pomul cunoașterii era cel care ne leagă pe amândoi.
Mă simțeam cuprinsă în lanțuri când lumina soarelui scânteia periculos
Deoarece pielea ta era ca luna, iar în minte îmi umblau șerpi
Hai să dansăm împreună.
M-ai înjunghiat în spate când mi-ai spus că nu poți să transformi vinul în apă,
Când ai spus că nu poți stinge focul din stomacul meu
Și totuși nu ai ochi de foc că altfel ți-i stingeam de mult.
Atmosfera toxică era ca un blocaj pentru mine
Când încercam să îți spun că te iubesc
Dar dragostea mea pentru distrugere,
O simțeam ca un cuțit în genunchi
O singură picătură de apa în deșert,
Shot-ul care i-a cauzat coma alcoolică adolescentului.
Nu mai vreau să privesc ochi căprui
Când beau whiskey la lumina soarelui,
Tu mi-ai luat locul în întuneric, distrugere, panică
dar viață.
Hai să fim iubirea-n iubirea-ți,
Că doar atunci când voi știi să te ador vei fi cu adevărat
Divinitate.