(pricinaşul de serviciu)
de Radu-Ilarion Munteanu
Întâi de toate, are, oare, sens, opinia unui nonmedic asupra căilor de evoluţie a medicinei? Depinde exclusiv de doza ideatică, de concizia şi limpezimea exprimării şi de capacitatea de a captiva cititorul. Ori, zicala că în raniţa fiecărui soldat se ascunde bastonul de mareşal rămâne valabilă. Depinde de soldat.
Reflecţiile personale pe tema dată se vor organiza în jurul altei zicale. De data asta una de uz personal: De ce să zici sau când poţi spune şi? Să analizăm puţin principiul ambalat în butadă. Dincolo de gradul de generalitate implicit, sintagma se armonizează cu idea forţă a ecologiei. Ecologia strict sensu, adică disciplina biologic focalizată pe dinamica relaţiilor interspecii, iar nu barbarismul la modă, în cel mai bun caz curent politic dubios. De ce? Simplu, dragi doctori Watson. Deoarece relaţiile între două specii oarecare se înscriu într-un spectru foarte larg de posibilităţi, de la cooperarea simbiotică reciproc avantajoasă, trecând prin deşertul noncontactului, prin zona indiferenţei neutrale, până la limita numită duşmănie naturală. Aparent de la plus la minus infinit. În realitate această linie e, de fapt, circumferinţa unui cerc. Căci între flora bacteriană intestinală simbiotică şi organismul uman pe de o parte şi între antilopa gnu şi ghepard pe de alta relaţia e, de fapt, de cooperare. Cooperare întru supravietuirea ambilor parteneri, fie ei simbiotici, fie în relaţia prădător-pradă. Nu insist, să nu diluez firul roşu, dar pot răspunde la multe întrebări colaterale, redacţia va binevoi să insereze url’ul websitului meu, adresa e-mai y compris. Doar în treacăt, să ne amintim de Nobelul pentru economie din 1994, acordat minţii sclipitoare a lui John Nash pentru un articol de teoria jocurilor, din 1948, care introdusese conveptul revoluţionar de cooperare în adversitate.
Cine spune acum sau, cu o anume învolburare contraproductivă? Toate curentele care contrapun, cu o zgomotoasă determinare, demnă de cea mai bună cauză, orice alternativă medicală celei soi disant convenţionale. Cu precădere ramurile de origine asiatică, noul Ierusalim al aşa-zisei “spiritualităţi”, medicina tradiţională chineză, bazată pe meridiane energetice, ayurveda, reiki şi alte cântece noi. Să fim bine înţeleşi, nu am de gând să mă autodescalific, votând batăr cu unghia unui deget mic împotriva acestora. Întâi de toate deoarece au fost validate de istorie. Ceea ce e un principiu izvorând din evoluţionism. Că tot suntem în anul Darwin. De fapt deoarece idea-forţă a articolului de faţă e de a contraargumeta, energic, aplicat şi determinat, însăşi atitudinea de a promova aceste tezaure de experienţă şi înţelepciune împotriva medicinei dezvoltate de civilizaţia “noastră” occidentală, în loc să militeze (n-am, by default, nimic împotriva spiritului militant, câtă vreme e orientat de echilibru, de bun simţ şi de rezistenţă imunitară faţă de influenţele detectabile în spatele atitudinii suporterilor aşa zisei medicine alternative.
Nu putem reuşi decât împreună suna sloganul electoral al unei uriaşe şi, vai!, trădate speranţe acum 14 ani în România. Nici versiunile validate de viaţă ale diferitelor forme la urma urmei particulare de medicină nu pot reuşi în misiunea lor fundamentală, ameliorarea sănătăţii publice şi a celei individuale, decât împreună. Este improbabil să nu apară şi efecte sinergetice, pe ici, pe colo.
Dar să intrăm în subiectul de facto. I-am întrebat pe câţiva suporteri aşarnaţi ai aşa ziselor medicine alternative, şi nu pe nişte constipaţi, care ar fi, în viziunea lor, realizările de vârf ale medicinei convenţionale. Fără a dori să ofensez, am recolatat bâiguieli. Ei, bine, ca pacient am luat cunoştinţă cu unul din ultimele medicamente inteligente, ţintite, cu acţiune specifică, proiectat în campania nesfârşită împotriva uneia din bolile civilizaţionale. Nu atunci aflam de conceptual de medicament inteligent. Ba chiar întâmplarea face ca în ultimii ani lucraţi ca cercetător să fi lucrat într-un proiect pluridisciplinar legat de biopolimeri, din care e făcută banala peliculă a deja banalului aspenter. Iarăşi nu divaghez, cine are de întrebat să întrebe. Cel mai banal exemplu de medicament inteligent.
Bun, dacă medicamentele inteligente sunt una din ramurile de vârf ale cercetării medicale, care să fie următorul pas logic, calea firească de dezvoltare? Aici dintre cititori se vor detaşa imediat cititorii de SF, de mult obişnuiţi cu concept create cu zeci de ani în urmă de scriitori vizionari şi înfăptuite sub ochii noştri. Un atare cititor îmi va replica pe loc: nanoroboţii medicali. Se vorbeşte de ei de peste 20 de ani. Un device microscopic, de dimensiunile unei celule, dotat cu faciităţi de IT, care va fi injectat intravenous, va găsi zona critică şi va aborda strict celula în dezordine, apoi va trece la alta. Şi când îşi va termina muniţia va semnala monitorilor, se va orienta către punctual de extracţie (deloc de mirare, condiţionarea nanoroboţilor trebuie să fie militară, de fapt la nivel de comando), de unde altă seringă va extrage regimentul din vena respectivă.
A doua direcţie pe care îmi propun s-o schiţez se derulează vesel sub ochii noştri. Ironicul humor imanent face ca tocmai suporterii alternativelor medicale să fie printre promotorii cei mai fervenţi ai uneia din tehnicile încadrabile canonic în această direcţie logică de dezvoltare. Dragii moşului anatehoreţi, dacă hibridul lingvistic ar fi acceptabil, biorezonanţa nu e un element de medicină alternativă, ci un element al dezvoltării fireşti în limitel stricte ale civilizaţiei tehnologice. Aparatura de biorezonanţă realizează tehnilog cam ce face un maestro reiki cu tehnicile sale, bazate pe folosirea mâinilor ca antene receptoare-emiţătoare de unde bioelectromagnetice. Cum, ca să dăm cel mai trivial exemplu, bricheta e varianta tehnolgică a frecatului lemnelor pentru a aprinde focul. Nu, ansamblul cremene/amnar/iască e déjà tehnologie!
Care e, deci, această a doua direcţie de dezvoltare a medicinei? Au prefigurat-o scriitorii SF ai anilor 50, prin excelenţă Isaac Asimov, care, în penultimul roman din ciclul Fundaţiei (1982) descrie dezvoltarea tehnologică alternativă a mentalisticii celei de-a doua Fundaţii. Dar, Doamne apără şi păzeşte, tehnicile psihotronice vuiesc în laboratoarele militare secrete. Într-o bună zi cercetarea militară va deschide alte porţi, tehnicile psihotronice vor deveni obsolete şi atunci medicina va putea beneficia de ele. De ce să aştepte cercetarea medicală firimituri de la cea militară, cum s-a întâmplat cu 80% din tehnologia IT? De ce să nu dezvolte ea singură un întreg asortiment instrumentar din care aparatura de biorezonanţă n-ar fi decât prima roată la căruţă?
În fine, a treia, deloc patetică. Să pornim de la o realitate ecologică. Sau de ecologie medicală. Să ne limităm, pentru a simplifica demonstraţia, dintre cele 3 mari categorii de patogeni biologici (bacterii, fungi şi viruşi, fără a mai socoti amibele şi alte lighioane de gen), doar la bacterie. Adică microbi. Vivat, crescat, floreat Louis Pasteur, acel rege al medicinei veşnic tânăr şî ferice. Care e relaţia ecologică între bacterie şi om?. Ei, bine, am spus câte ceva pe la început. De la simbioză la patogenie. Ei, bine, ştiţi voi, harapi albi, care e procentul speciilor de bacterii patogene? 3%. 97% dintre speciile de bacterii sunt fie străine omului, fie indiferente, fie parazite, fie simbiotice. Care e conceptul ce separă variantele relaţionale în acest larg spectru? Adaptarea. Nu adaptarea bacteriilor la om, ci adaptarea mutuală om-bacterie. Gradul del mai înalt de adaptare e simbioza. Patogenia e dezadaptare. Bacteriile ce provoacă boli mortale suferă de un mare eşec adaptativ. Mor odată cu organismul pe care îl ucid.
Bun, ăsta e tabloul general. Care e soluţia, în ce direcţie ar trebui, imho, să se orienteze cercetarea medicală? Elementar, odată mai mult, dragii mei doctori Watson: ingineria genetică. Modificând genetic vibrionul holerei şi condiţionându-l, nu-i decât un exemplu ilustrativ, o ficţiune pură, să metabolizeze vreo toxină din organism, convertind-o soi disant la o vitamină l-am şi dezarmat şi am scăpat şi de toxină. Repet, exemplul e pur ilustrativ pentru idea angajării ingineriei genetice împotriva dezadaptării celor 3% dintre speciile de bacterii care sunt patogene. Ficţiune. Exempli gratia.
Cu o singură condiţie: să depăşim complexul idiot al fricii de modificarea genetică, să devenim imuni la propaganda agresivă şi discutabilă în plan ştiinţific împotriva acestei inevitabile direcţii de cercetare. Care propagandă prinde la masa ignorantă precum telenovelele.
Şi, la urma urmei, ce mare brânză am spus? Mai nimic. Totul e cunoscut de cine cunoaşte şi ceea ce mie acum îmi pare vizionar e sigur că se experimentează în nu puţine laboratoare. Avea, deci, sens să ma fi citit până aici?
Avea. Părerea mea. O voce contra vântului nu va opri vântul, dar o minte lucidă are o responsabilitate.
#
site Radu-Ilarion Munteanu
e-mail Radu-Ilarion Munteanu
vezi http://www.quibono.net