de Diana Todea
Minutele înghit şinele de metal,
drumul nostru se prelungeşte în trecut,
clădirile apar fantomatic ca iluzii ale modernităţii,
printre oraşele Europei călătorim,
ne căutăm visele, rătăcirile de supraoameni,
doi îndrăgostiţi se pierd printre sute de pasageri,
nimic nu este real, totul rămâne în urma
şinelor de metal, trecut voalat cu rapiditate,
în cabina noastră ne întrecem să fim supraoameni,
tăcuţi în firea noastră, cu o carte în mână,
am trecut de Berlin, oraşul studiilor noastre,
de Paris, Dijon, Bucharest city-
organic, amintirile noastre digeră viitorul,
prin spaţiul european voinţa noastră răzbate,
mai repede decât secundele vieţii voastre
însumate pe un bilet de tren.
mi-a placut acest text, te urmaresc in continoare
mi-a placut acest poem, viata noastra in bilete de tren
te salut Diana, ma bucur ca scrii in continuare
Deşi pînă acum mi se părea că scrii destul de prost, ţi-am mai acordat o şansă. Şi nu regret, e probabil cel mai bun text de-al tău care a ajuns la mine. Ţine-o tot aşa!
eu zic c-ai glumit. nu vad nicio diferentza intre ce-ai scris in rest si acest poem asa discutat aici
Da, daca zici tu atunci atarna greu.
Multumesc pentru aprecierile pozitive si cele negative. Claudiu, iti apreciez simtul critic si iti urez succes in tot ce faci. Andreea, ma bucur sa te regasesc.