de Ştefan Bolea
sunt o bombă şi eman lumină
stau cu faţa lipită de geam, dezintegrându-mă progresiv
şi trecătorii se închină din priviri,
fetişcanele chiar au orgasme cataclismice
da, sunt o icoană azi
îngerii, gătiţi în negru şi galben îmi deschid calea cu săbiile
risipind mulţimea flămândă
sunt la fel de iubit ca ciuma
provocând un entuziasm sălbatic, o fascinaţie neţărmuită
asemenea unei rachete lansată din viscerele fricii
mă pregătesc să demarez, să accelerez, să iau cu asalt lumi
dar presimt că elanul meu nu înseamnă nimic
într-o lume-furnicar construită după chipul şi asemănarea omizii
îngerii vor fi cotonogiţi, le vor strânge aripile la spate, retezându-le cu lopata
lectica îmi va fi răsturnată
probabil îmi voi aştepta execuţia într-un lagăr, asemenea unui contrabandist de rând
dar până atunci botez cu aruncătorul de flăcări, împart miluirea cu lovituri de ciocan, administrate graţios în creştetul capului, tatuez cruci Lorraine cu bisturiul direct pe cord
pe scurt, îmi fac meseria
lumea mă primeşte ca pe virusul A/H1N1
scot turme de porci din oameni, inserând în schimb armate de diavoli
vi se vor deschide ochii şi veţi vedea că sunteţi deja fantome
în imaginaţia mea, sunt singurul om viu
sunt grădinar-şef într-o lume devastată de război nuclear
într-un oraş supus la bombardamente prelungite
veţi cunoaşte adevărul şi el va suna ca trosnetul unui coşciug