(pași mărunți)
de Gelu Teampău
În lecturi, în discuţii şi în experienţa de predare am întâlnit adeseori inconsecvenţe, speculaţii nefondate sau erori logice binecunoscute („omul de paie”, „heringul roşu”, „atacul la persoană”, „apelul la autoritate” etc.). M-am confruntat însă şi cu alte două deficienţe, care au un profil aparte şi pe care am să le denumesc, neaoş, „burtologia” şi „furcologia”.
Mărturisesc că termenul „burtologie” nu este invenţie proprie. L-am preluat de la profesorul de matematică din liceu, căruia nu i-am cerut permisiunea utilizării acestui concept, însă promit să mă revanşez dacă-l voi mai întâlni. După cum putem bănui, „burtologia” presupune inventarea de date, de teorii, de evenimente sau de persoane, cu scopul de a ne susţine o opinie şubred argumentată. De cele mai multe ori introdusă prin formule magice ca „un văr de-al prietenului verişoarei de-a doua…”, acest aspect poate fi lesne demontat, mai ales în epoca informaţiei-viteză.
Există însă şi o altă dimensiune a „burtologiei”, practicată de către impostorii mai rafinaţi: apelul la informaţii dobândite impropriu, „după ureche”. A vorbi despre Platon fără a-i fi citit opera, de pildă. Dar cum Platon este atât de adânc infiltrat în cultura europeană, şi prin ea, în cea globală, sunt puţine şanse ca cineva să nu fi auzit de el sau de unele dintre ideile sale. Există chiar tratate inteligent scrise despre cum să vorbim despre cărţile pe care nu le-am citit (un exemplu rapid: Pierre Bayard). De multe ori, astfel de tertipuri scapă neobservate, mai ales atunci când nici adversarul în dezbatere nu stăpâneşte informaţiile în cauză. Pericolul rezidă în faptul că, utilizând o astfel de şiretenie, cineva poate promova erori strecurate în altă parte a discursului, dacă nu chiar atrocităţi. Enunţ un truism, dar semidoctul poate fi mai periculos decât analfabetul (deşi s-a dovedit că cel mai periculos este monstrul bine educat).
În fine, există şi o a treia instanţă a „burtologiei”: schimbarea din mers a regulilor. Te lansezi într-o dezbatere privind încălzirea globală şi te trezeşti acuzat că nu-ţi pasă de victimele cutremurului din Italia. E ca şi cum ai începe un meci de tenis, iar din setul al doilea, fără ca cineva să te fi informat, se transformă într-unul de box. Aceasta se întâmplă, bineînţeles, atunci când una dintre părţi deţine puterea de a schimba regulile şi de a avea pretenţia ca toţi ceilalţi să le adopte. Iar în cazul în care simt că pierd partida şi conform acestor noi reguli, nu ezită să le schimbe din nou şi din nou, până la asul din mâneca celor fără abilităţi de dezbatere: atacul la persoană. Ce cele mai multe ori, însă, a accepta acest joc este o mare eroare de strategie, deoarece instituie un precedent, după cum putem observa în disputele tele sau radiodifuzate. Când una dintre părţi recurge la această tactică mişelească, nu există răspuns mai bun decât refuzul continuării disputei.
Dacă „burtologia” este manifestarea carenţelor de informare ori de strategie a dezbaterii, sau chiar de caracter, „furcologia” este efectul surplusului de informaţie. Cineva lipsit de argumente poate să arunce în discuţie date, nume, teorii, citate valide, însă lipsite de relevanţă în cadrul argumentaţiei. O cultură personală bogată, dar construită haotic, poate părea o astfel de căpiţă ridicată prin aglomerarea dezordonată a informaţiilor. Astăzi, însă, când detaliul sclipitor este mai căutat decât structura solidă şi suplă, o astfel de carenţă gravă poate fi percepută drept enciclopedism. Iar tentaţia enciclopedismului este de cele mai multe ori suferinţa spiritelor intrate în panică. Uneori, în cele mai importante momente, răspunsurile clare şi concise nu pot fi evitate. Orice pe lângă „da” sau „nu” poate fi marca nesiguranţei, a neînţelegerii ori a lipsei de onestitate.
Chiar dacă preopinentul susţine un punct de vedere pe care îl acceptăm, avalanşa inoportună de argumente superflue are doar efectul suprasaturării, şi eventual chiar al ignorării ideii susţinute. Dacă ai zece argumente în loc de două nu înseamnă că ai mai multă dreptate. Şi, deloc surprinzător, efectele pot fi nocive. Deoarece simţul măsurii este o virtute de prim rang. Nu este suficient să ai dreptate. Este vital să ai dreptate la momentul oportun şi în modul oportun. Umilirea celor pe care i-ai învins, fie şi în dezbateri minore, nu face decât să-ţi anihileze victoria şi să alimenteze pofta revanşei.
text preluat din emisiunea Cultură și divertisment difuzată pe Radio Renașterea