memento
îmi tremură mainile deasupra mașinii de scris
ca unei pasionate de beletristică cu Parkinson
îmi las amprenta și îmi vărs amarul
în fiecare literă bătută
patina timpului se va așterne
asupra fiecărei scrisori
pe care cu lașitate
nu ți-am trimis-o
la timp
dorul va fi pus deoparte
în plicuri cu aspect vintage
și un sigiliu înflăcărat al buzelor mele
până mâine,
totul va fi dat uitării.
Copilul maladie
m-am născut într-un spital rece
agățându-se de viață
în ciuda dorintelor altora
eram un miracol pentru medici
nu mai văzuseră
un trup mic și slab, care voia sa reziste la tot
ca să rămână, nu să plece din existență.
am crescut într-un balon
nu spune asta, deranjezi
nu face asta, nu știi încă
nu încerca asta, te rănești
așa că mama și tata mi-au extins balonul
te simți singură?
uite, citind carte după carte
o să-ți faci prieteni din alte universuri.
pisica cu nouă vieți, spuneau medicii
mi-aduce aminte mama uneori
când îmi mângâie părul
și jinduiește la zilele în care eram
fragilă și naivă
în care copilul nu părăsise cuibul încă
am spart un balon.
am dat de altul
prea sensibilă
prea temătoare
ca sa las pe cineva
să atingă mai mult din mine
peste piele, carne și oase
sa îmi ia depresia și anxietatea în brațe
doi frați gemeni în colțuri opuse
ale salonului de spital din mintea mea
el: anxietatea fuge în cerc
ea: depresia legănată înainte și înapoi
ambii plâng isteric după doctorul
care nu ajunge la ei
divinul a dat, a blestemat
iar copilul maladie a încasat.