Inserez colac
Din teamă şi din comoditate,
am ales să trăiesc între zidurile conştiinţei mele,
în dosul trainicilor pereţi propuşi de-o aşa-zisă
cultură a spiritului,
cea mai bună modalitate de a mă ţine
departe de mine însumi.
Dar contemplându-mi plin de fală
această fortăreaţă împotriva naturii,
tremur de fiecare dată când umbra zbârlită a unui vorace vârcolac
se scurge mârâind printre fisurile acestor ziduri de carton.
Umbra spinoasă a vârcolacului meu lăuntric
mă adulmecă cu cruzime,
cu vârtejuri de lavă sălbatică în ochi,
cu pâlcuri de pădure necruţătoare pe spinare,
cu tăioase sloiuri de gheaţă în gură
şi cu nesfârşite, nedomolite liane ţâşnindu-i din piept.
Umbra vârcolacului îmi întinde laba
şi rânjeşte:
„Vii sau nu?”.
Am fost prea mult timp
şi fără vrerea mea
luntraşul nătâng care plescăie apatic
în zeama izvorului bolborosit
care-şi prelinge încet sângele pe trupul de ţărână
şi am cărat încoace şi încolo
desagii burduşiţi cu spaime
ai celor care se feresc să trăiască
dacă nu-i roagă moartea frumos s-o facă.
Mă îneacă aburul înspumatei vigori sexuale
a vârcolacului fierbinte
şi nu am de făcut decât un gest
pentru a accepta chemarea a ceea ce sunt
şi a sparge firavele ziduri
şi a începe să trăiesc,
lăsând, aşa cum se cuvine,
să se nască picurând din falangele mele
stele, trandafiri şi pule.
[Decembrie 2008]