(pași mărunți)
de Gelu Teampău
Dacă se spune „bătrâneţe, haine grele”, oare s-ar putea spune şi „tinereţe, pielea goală”? Cultul tinereţii veşnice este astăzi celebrat mai obsesiv decât în Antichitate, perioadă luată ca etalon pentru vigoarea juvenilă explozivă, marcată mitic prin Ahile, iar istoric prin Alexandru Macedon. Se insistă însă pe anumite dimensiuni ale tinereţii, nu neapărat definitorii: trupul puternic şi energic, aspectul proaspăt şi strălucitor, racordarea permanentă la tehnologie şi la modă. Chiar dacă ei nu simt cu adevărat pasiune pentru acestea, contextul social şi chiar familial îi forţează să se înscrie în siajul mesajelor subliminale sau explicite emise de către sursele culturale mediatice. Astfel, ei gonesc fără pauză între sala de forţă sau de dans aerobic, festivaluri, petreceri, magazine, filme, restaurante şi diverse alte happening-uri, aşa cum sunt numite mai nou evenimentele mondene. Dacă mai rămâne timp, sau pentru a bifa şi acest aspect al vieţii puse sub imperiul digitalului, mai punctează şi câte o prezenţă la cursuri ori în bibliotecile prăfuite şi nu prea trendy.
A-i blama, este uşor. Refrenul „tinerii din ziua de azi” a valsat de-a lungul epocilor cu nonşalanţă şi cu aceeaşi lipsă de efect. Dacă bătrânii se simt marginalizaţi de către tineri pe criterii absurde, nu este mai puţin adevărat că şi aceştia dau dovadă de lipsă de înţelegere pentru cea mai dificilă perioadă a vieţii, care este adolescenţa, cea în care mici erori involuntare pot zdruncina o personalitate pentru tot restul vieţii. Tinerii sunt însetaţi de relevanţă socială, declasarea lor pe criterii de imaturitate, de lipsă de experienţă sau de talent, alimentându-le frustrări adesea fatale, care îi împing în pseudo-soluţii distructive, precum consumul de alcool sau de droguri, fumatul compulsiv, promiscuitatea sexuală, ori activităţile ilicite. Dar ţinând cont de uşurinţa cu care pot fi manipulaţi, vina le aparţine în foarte puţine ocazii. Ce să poată înţelege un psihic în curs de formare atunci când este sfâşiat între impulsuri şi comenzi contradictorii, care îl asaltează prin nenumărate canale, de la cele familiale şi sociale, la cele instituţionale sau mediatice?
Nici cei maturi nu sunt imuni la şabloanele impuse în mod repetat, iar atât auto-motivarea, cât şi auto-cenzura desăvârşesc lucrarea adesea absurdă. Când fetiţe de 13 ani sunt machiate, îmbrăcate, fotografiate şi prezentate publicului ca şi cum ar fi femei de 30 de ani, este de aşteptat ca femeile care în realitate au această vârstă să se urască pentru că nu corespund idealului ridicol şi ipocrit, dacă nu chiar criminal. Deşi mare parte a omenirii beneficiază de tehnologia fără precedent şi are un nivel de trai neatins până acum în istorie, gradul de nefericire (greu cuantificabil, ce-i drept) atinge cote cutremurătoare. Oamenii, şi mai ales tinerii, au mai mult decât şi-ar fi putut dori cei din generaţiile anterioare, însă angoasa, depresia şi deruta îi afectează mai profund.
Mai multe studii au dovedit că tinerii sunt cei mai dispuşi să-şi rişte viaţa pentru idei politice, dinamismul lor determinând succesul partidelor liberale şi chiar revoluţionare la acest segment de vârstă. Dar dacă ei, în furia sângelui lor nestăvilit, nu sunt întotdeauna grijulii cu propria viaţă, aceasta cade în sarcina celor maturi care, conform aceloraşi studii, se orientează spre poziţii conservatoare, ori chiar reacţionare. Din păcate, istoria a dovedit că viaţa tinerilor este cea mai ieftină resursă în cazul conflictelor. Viaţa lor, integritatea şi promisiunea viitorului pe care aceasta o conţine, are nevoie de înţelegere din partea celor care încă nu au uitat că au fost şi ei tineri cândva.
Octavian Paler afirma, pe bună dreptate, că tânărul are obligaţia să creadă că dă gaură în Univers. Însă este obligaţia celui matur să îi arate punctele din Univers în care este nevoie de găuri, ori să-i explice că acel efort este mai util în alte întreprinderi, poate chiar de astupare a anumitor găuri date greşit de către alţi tineri, care i-au precedat.
Oameni cu prea mult timp liber la dispoziţie au inventat, în goana lor după faimă, tot felul de concepte stupide, de la războiul dintre sexe, la cel dintre generaţii, dintre rase sau dintre clase (e de mirare că n-au inventat şi războiul dintre chei şi pletoşi, dar timpul nu e pierdut). Nu ai nevoie de doctorat în fizica cuantică pentru a-ţi da seama că ne aflăm de aceeaşi parte a baricadei dintre existenţă şi vid şi că nu avem cum să realizăm ceva de unii singuri. Respingând pe cineva pe criterii exterioare (numite anterior), nu facem, la urma urmei, decât să ne respingem pe noi înşine.
Tinerii trebuie să înţeleagă că sunt iubiţi, şi nu doar datorită tinereţii în sine, care este, în fond, doar o codificare socială. Să nu uităm că în paleolitic durata medie de viaţă era de 18 ani, iar în miezul Evului Mediu european, de circa 40 de ani. Abia în ultimul secol, sau chiar mai puţin, medicina „garantează” o viaţă de 75 de ani. Astăzi, la 40 de ani unii abia se coc. Dacă binevoiesc…