(arena culturală: cartea & filmul)
de Alexandra Medaru
Antoine de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900 – d. 31 iulie 1944) a fost un scriitor, poet, jurnalist și aviator francez. Înainte de Al Doilea Război Mondial, Saint-Exupéry a fost un pilot comercial de succes, acesta înscriindu-se în aviația franceză la începutul războiului pentru misiuni de recunoaștere ce au avut loc până la încheierea armistițiului cu Germania. După război a călătorit în SUA unde a scris trei dintre cele mai cunoscute opere ale sale. Prima nuvelă a lui Saint-Exupéry, Aviatorul, a fost publicată în 1926 de către revista literară Le Navire d’Argent, iar primul său volum, Courrier Sud (Poșta de sud, tr.n.), a apărut în 1929. În 1944, dispare în urma unei misiuni de recunoaștere din Marea Mediterană.
Micul prinț (titlul original al ediției: The Little Prince, Wordsworth Editions Limited, 2018) este o nuvelă ilustrată publicată inițial în SUA în 1943, aceasta apărând în Franța post-mortem din cauză că Saint-Exupéry fusese interzis anterior de regimul de la Vichy.
Opera, care este considerată o poveste pentru copii, urmărește călătoria micului prinț dinspre planeta sa spre Pământ, aceasta fiind narată de un narator colportor care primește informațiile de la erou pe care îl întâlnește pe când cel dintâi se afla în deșertul saharian, având probleme la motorul avionului. În timpul reparațiilor la aeronavă, micul prinț povestește naratorului despre călătoria sa și lucrurile pe care le-a învățat de-a lungul acesteia, amintind că a fost pe șase planete unde s-a întâlnit cu diverse personaje: un rege fără slujitori, un infatuat, un bețiv, un om de afaceri, un lampagiu și un geograf. De asemenea, povestește despre trandafirul, de care este îndrăgostit și care îl așteaptă pe planeta sa, dar și despre vulpea pe care a îmblânzit-o.
Cartea este plină de învățături despre natura umană și despre etapele vieții unui om, dar și despre diferitele caractere pe care ființa umană le poate avea, unele dintre acestea fiind nedemne de a fi urmate – de fapt, cei șase locutori ai planetelor, pe care micul prinț le vizitează, reprezintă modele pe care băiatul le respinge. Și întâlnirea cu un acar și cu un comerciant îl învață pe băiat diverse lucruri: faptul că oamenii nu sunt niciodată mulțumiți de locul în care se află, nu știu ce vor și ar lua o pastilă care să le rezolve instant problemele.
De-a lungul zilelor în care micul prinț retrăiește întâmplările prin care a trecut, cele două personaje încep să sufere de sete, iar băiatul își reamintește de trandafirul său, fiindu-i dor de casă. În cele din urmă, micul prinț găsește o fântâna, dar se întâlnește și cu un șarpe, căruia îi povestește despre sentimentele sale. La puțin timp, eroul își ia la revedere de la aviator, spunându-i acestuia să nu îl privească plecând, pentru că despărțirea va fi prea grea – va fi suficient ca aviatorul să privească stelele pentru a auzi râsul prietenului său. Apoi, micul prinț se îndepărtează, lăsând șarpele să îl muște pentru a fi purtat acasă – după ce amintește că nu va putea să ia trupul său cu el, pentru că acesta este prea greu pentru micuța lui planetă.
A doua zi, trupul micului prinț este de negăsit, însă aviatorul reușește să își repare avionul, părăsind astfel deșertul, dar cerând celor din zonă să îl anunțe dacă îl vor întâlni pe băiat.
Stilul și tonul poveștii sunt sumbre, fiind pline de învățături, care pot fi interpretate diferit în funcție de vârsta la care este citită povestea, care, în ciuda recomandării pentru copii, poate fi lecturată și de adulți. Povestea este plină de elemente fantastice, putând fi considerată un basm modern. Aceasta are numeroase surse din inspirație, trandafirul fiind o referință la soția autorului, iar micul prinț fiind o întrupare mai tânără a scriitorului. În plus, cartea este dedicată lui Léon Werth, la rândul său scriitor și critic, bunul său prieten, cel care poate înțelege pe deplin acest volum.
Plină de ilustrații simple, cartea este și un volum despre moravuri, fiind una dintre cele mai traduse cărți la nivel mondial, aceasta cuprinzând crezurile cele mai adânci ale lui Antoine de Saint-Exupéry.
Ecranizarea
Micul prinț (2015) este un film fantastic de aventură, cu influențe de dramă, care a fost regizat de Mark Osborne și care se bazează pe nuvela omonimă a lui Antoine de Saint-Exupéry, iar vocile personajelor sunt date de actori precum Jeff Bridges (aviatorul), Paul Rudd (micul prinț) sau Marion Cotillard (trandafirul).
Filmul, realizat pe calculator, pornește de la istoria micului prinț, dar se îndepărtează de aceasta, introducând personaje noi, precum o mică fată, a cărei voce este asigurată de Mackenzie Foy, și mama acesteia (Rachel McAdams). Acestei fetițe, aviatorul, aflat la bătrânețe, îi spune povestea micului prinț. Dacă povestea fantastică este în mare aceeași cu cea narată în cartea lui Saint- Exupéry, fundalul în care ea este povestită se schimbă. Avem o fetiță care este presată de mama sa să exceleze la învățătură, un aviator bătrân care ajunge la spital, și o vulpe inanimată care amintește de personajul pe care micul prinț îl îmblânzește. Un alt element care este modificat este și finalul poveștii, unde avem de-a face cu un mic prinț devenit un adult anxios, care lucrează ca om de serviciu pentru afacerist și care și-a uitat în întregime trecutul. Acesta o duce pe fetiță la o școală de educare unde urmează să fie transformată în adult cu ajutorul unei mașini conduse de un profesor. Când revede oaia pe care a desenat-o pentru aviator, prințul începe să își reamintească cine este și o salvează pe fetița care l-a căutat. După aceste evenimente, prințul se întoarce pe planeta sa unde redevine copil, iar fetița ajunge acasă unde se împacă cu mama ei.
Animația a avut premiera la Cannes în 2015, fiind întâmpinată de critica pozitivă care a aclamat stilul de animație și omagiul adus materialului sursă. De altfel, animația a avut un buget de 75 de milioane de euro, câștigând un total de 97,6 milioane de euro, ceea ce a făcut ca filmul să fie cel mai de succes film francez de animație al tuturor timpurilor.
Muzica a fost compusă de Hans Zimmer și Richard Harvey, iar coverul lui Lily Allen la melodia Somewhere Only We Know a celor de la Keane a apărut pe trailerul francez, cu toate că nu apare și în film. La nivel de atmosferă și ton, filmul alternează imagini colorate cu imagini sumbre, pentru a crește intensitatea dramatică, astfel că această animație pentru copii poate fi văzută, la fel ca și materialul sursă, și de adulți.
La șase ani de la premieră, filmul a fost lansat și pe DVD și Blu-ray, astfel că poate fi văzut de cinefili din întreaga lume.
#
Despre autoare:
ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).
A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).
Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.
În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.
Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.