de Mihai Bogdan Lupescu
„O nouă urgență țipă la noi: dacă nu facem o schimbare, aceasta va fi soarta noastră până când vom muri, ceea ce ar putea fi mai devreme decât credem”. Am furat expresia de la Julian Baggini și mi-a plăcut prea mult ca să n-o repet aici. Dacă nu putem face o schimbare totală la viitoarele alegeri, adică să dispară întreaga clasă politică actuală, mai bine stăm acasă și nu mai batem patru drumuri degeaba.
Vor fi probabil, multe „solidarizări prin eroare” cum spunea Mircea Eliade. Adică, inerții naturale electorale.
La noi, la fiecare noi (o repetiție intenționată) alegeri apare o „șansă istorică”. Șansa asta falsă ne este fatală. „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm” scria acum mai bine de 100 de ani Mark Twain.
Și iată-ne aflați în treabă în noul an. I se spune douăzecidouășpatru. Așa e el cunoscut de majoritatea, pentru că știți că există și excepții, aglomerații care socotesc altfel și se cred prin anul 1402 (iranienii), 4721 (chinezii) sau 5784 (evreii). Anul etiopian are 13 luni (ultima lună are 5 zile) și anul nou începe pe 11 sau 12 septembrie. Calendarul etiopian este cu 7 ani și 8 luni în urma celui gregorian. Se spune că luna ianuarie este pentru an așa cum este ziua de luni pentru săptămână. Întâmplător, Ziua Anului Nou chinezesc 2024 este 10 februarie. Dar nu suntem toți chinezi.
Drăgălașul 2024 ne-a adus de la început sau ne-a păstrat aceeași rapsodie = război, alegeri, proteste, sărăcie, orori, durere, imbecilitate, epidemii, pe lângă valsurile de corupție, criminalitate și conspirații care i-a lovit și pe toți ceilalți aflați în alt timp.
Pentru noi, bonus, alianța nic+mic=nimicc.
Omenirea este prea ocupată de probleme să se gândească la sfârșitul ei, care se amână deocamdată.
Într-un singur anișor, 2024, s-au aliniat alegerile dar sperăm să nu se fi alienat alegătorii, pentru că vechii și noii rechini-arlechini au ieșit deja la rampă.
2024 este cel mai umflat an electoral din istorie.
Viitorul perfect este o formă sau o construcție verbală folosită pentru a descrie un eveniment care este așteptat sau planificat să se întâmple înainte de un moment de referință în viitor. Site-ul vox.com[1] are o secțiune numită V, Viitorul perfect, în care declară că „explorează soluții unice pentru unele dintre cele mai mari probleme ale lumii” și unde face anual predicții pe toate temele de interes global. Anul ăsta e dedicat alegerilor.
Cei mai mulți oameni, care încă mai cred că votează într-o democrație, nu se gândesc la ce s-ar putea întâmpla cu ceea ce a mai rămas din democrația lor sau cum spunea, în Politico, laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2021 împreună cu Dmitry Muratov, jurnalista filipino-americană Maria Angelita Ressa, cunoscută la nivel mondial pentru combaterea știrilor false, „vom afla dacă democrația trăiește sau moare până la sfârșitul anului 2024”.
Raportul internațional IDEA (https://www.idea.int/) privind starea democrației susține că jumătate din toate țările au înregistrat scăderi la cel puțin un indicator al democrației în ultimii cinci ani.
John Naughton, editor la Edge, era frământat cu vreo 10 ani în urmă de ideea că „şi mai îngrijorătoare este suspiciunea că democrația liberală, practicată în prezent în întreaga lume, a devenit ea însăşi un sistem incompetent”.
Tema ICOT (International Conference on Thinking) pe 2024 este: „Suntem la limita a ce?”
Lumea complexă, rapidă și în continuă schimbare în care trăim are atât de multe provocări și oportunități.
Ce gândire, experiențe, înțelegere, strategii, curaj moral și acțiuni putem folosi și/sau dezvolta pentru a crea împreună un viitor pozitiv?[2].
„Avem nevoie de ritualuri extrem de formale pentru a face viața mai democratică” spunea Antone Martinho-Truswell.
Potrivit Freedom House doar 13% din populația lumii are acces la o presă cu adevărat liberă.
În unele părți alegerile vor fi libere, ca de exemplu în Islanda considerată a treia cea mai democratică țară din lume (à propos, Althingi este parlamentul islandez, primul parlament din istorie, vechi de aproape 11 secole), în altele mai puțin, ca în Coreea de Nord, unde vor putea alege între Kim și Kim, și în Rusia între Putin și Putin.
Koh Ewe, în The Ultimate Election Year: All the Elections Around the World in 2024[3], spune că simpla organizare a alegerilor nu înseamnă că procesul va fi liber sau echitabil. În articol sunt listate toate alegerile programate sau preconizate a avea loc în 2024 ordonate în funcție de populație și include scorul de libertate și corectitudine al fiecărei țări, care variază de la 0 (cel mai puțin libere și corecte), de exemplu Siria, Mali, Ciad, Tunisia, Sudanul de Sud, Azerbaidjan și Comore, la (aproape) unu (alegerile cele mai libere și corecte) cum ar fi UE (0,91), Regatul Unit (0,93), Taiwan (0,94), Coreea de Sud, Cehia și Portugalia (0,95), Finlanda (0,96) Belgia (0,97). România este creditată cu 0,86, între Bhutan și Lituania, dar peste SUA (0,83)!
Pentru câteva state (Kiribati, Palau, San Marino, Tuvalu) scorul nu este disponibil[4].
Pe Glob sunt 249 națiuni listate (teritorii și colonii). 195 state suverane și independente. 193 state membre ONU + 2 observatoare (Vatican și Autoritatea palestiniană) + 6 parțial recunoscute.
Cel puțin 64 de țări plus Uniunea Europeană reprezentând aproximativ 49% din populația globului (4 miliarde de oameni) vor merge la urne pentru alegeri locale, legislative și prezidențiale, cu consecințe în cel puțin 5 din anii următori.
Vor fi alegeri masive-legislative de mai multe zile în India (cele mai mari din lume), prezidențiale din Indonezia – cel mai mare vot de o singură zi din lume și prezidențiale mici în Islanda.
Bangladesh (120 de milioane de alegători la al 12-lea vot parlamentar al țării după independența din 1971) a deschis balul pe 7 ianuarie. Prim-ministrul Sheikh Hasina (Liga Awami) și-a asigurat al patrulea mandat consecutiv și se așteaptă relații strânse cu UE.
În schimb, Taiwanul pe 13 ianuarie 2024 a sfidat încă o dată Beijingul și alegătorii au recompensat partidul de guvernământ cu al treilea mandat consecutiv.
Elefanții din cameră. SUA, între Biden și Trump. Atât s-a putut în cea mai veche democrație continuă din lume, de aproape 250 de ani. Fostul premier britanic Boris Johnson susține că revenirea lui Trump este „ceea ce lumea are nevoie”. Probabil iar a participat la o petrecere cu droguri, de mare risc, și pentru el și pentru lume.
Pe de altă parte, Biden ar putea până la alegeri să uite și locul unde își ține cartea de identitate. Documentele secrete sunt împrăștiate pe la amândoi.
Americanii speră, totuși, că elefantul și măgarul își vor desemna alți candidați, nu două mârțoage.
Aproape jumătate din țările lumii sunt democrații electorale, doar 10 țări au o democrație de aproximativ 100 de ani, 20 de țări sunt cu democrații de mai puțin de 20 de ani.
România se consideră o democrație de 35 de ani, ca și celelalte țări scăpate de regimurile comuniste. Unii votanți de azi au cunoscut și vremurile autocrației.
«Cine nu a trăit ultimii ani de dinainte de 1789 nu ştie ce e plăcerea de a trăi» scria Talleyrand.
La două secole distanță, nostalgicii perioadei ceaușiste ar putea spune același lucru azi, despre anii de dinainte de 1989. Prima jumătate din viață am petrecut-o în acei ani și aș putea să-i dau dreptate lui Talleyrand doar pentru că eram tânăr, dar toată tinerețea am consumat-o în cel mai trist și nenorocit comunism european.
Unii iubesc trecutul pentru că urăsc prezentul și se tem de viitor.
Pentru Thomas Hobbes (1588-1679) „viața a fost urâtă, brutală și scurtă”. 4 secole mai târziu, în 1988, Carlo Cipolla, autor al „Legilor fundamentale ale imbecilității”, ne spunea că „omenirea se află într-un stadiu deplorabil”, dar nu era o noutate, pentru că „omenirea s-a aflat mereu într-un asemenea stadiu”.
Până în 1889 nici nu se visau pensiile! Germania a devenit prima națiune din lume care a adoptat un program de asigurări sociale pentru bătrânețe în 1889, conceput de cancelarul Germaniei, Otto von Bismarck.
În Statele Unite începând cu mijlocul anilor 1800 au început să apară pensiile publice și din 1875 pensiile private. La noi s-au inventat pensiile speciale.
În 1800 nicio regiune din lume nu avea o speranță de viață mai mare de 40 de ani. În 2021 speranța de viață medie globală era puțin peste 70 de ani[5]. Speranța de viață aproape s-a dublat în ultimele 2 secole în întreaga lume. Umanitatea a trăit cea mai mare parte a existenței sale în -crațíi, indiferent dacă stăpânul era împărat, rege sau dictator, și aproximativ jumătate din țările lumii au parte și azi de aceleași regimuri nedrepte în termenii platonieni din Republica. Democrația, creația lui Clistene, este o utopie benignă, dar până una alta nu avem ceva mai rezonabil.
În 1800 nu existau democrații adevărate și mai puțin de 4% dintre țări erau considerate „autocrații electorale”, alegerile existau, dar erau restricționate în moduri pe care nu le-am considera libere, azi. Printre ele și SUA, care ar putea fi considerată o democrație cu adevărat liberă, după revoluția drepturilor civile din 1960[1].
În Europa va fi o creștere a partidelor de extremă dreaptă? Se întreabă Bryan Walsh în articolul său de pe Vox.com. Pericolul nu este creșterea extremei drepte, și nu numai în Europa, ci lărgirea cauzei care le-a permis apariția. Nimeni nu vorbește de cauză, condițiile și indivizii, deopotrivă, autorii de facto dintotdeauna.
Alegerile ar trebui să aibă loc a doua zi după ce ne plătim impozitele pe venit. Acesta este, poate, unul dintre puținele lucruri care ar putea descuraja politicienii de a fi mari cheltuitori.
Propun înlocuirea buletinului de vot cu cardul de votant. Noul CV. Lângă bancomate vor fi amplasate mașini de vot. Introduci întâi cardul bancar, verifici dacă mai poți cumpăra ceva „plafonat” după care votezi alături.
După vot mulți analişti se-arată.
Eu sunt încrezător în vorbele lui Daniel Patrick Moynihan: „Dacă ziarele unei țări sunt pline de vești bune, închisorile din acea țară vor fi pline de oameni buni”.
Asta ne dorim după toate alegerile din 2024.
Pentru că, așa cum ne-a avertizat Thomas Sowell, „este greu de imaginat o modalitate mai proastă sau mai periculoasă de a lua decizii decât de a pune aceste decizii în mâinile unor oameni care nu plătesc nici un preț pentru că s-au înșelat”.
Atenție și la vorbele lui Albert Camus! „Politicianul începe prin a cerşi voturi şi sfârşeşte prin a sfida alegătorii”.
Să votați bine și fără mine!
#
Referințe
[3](https://time.com/6550920/world-elections-2024/)
[4]Free and fair elections index, 2022 (ourworldindata.org)
[5](https://ourworldindata.org/life-expectancy)