de Sorin-Mihai Grad
Un alt editorial cu numere în titlu, se pare că am o obsesie. Iar dacă ne amintim ce profesie am, concluzia e clară. Cine să mă creadă că e vorba de o coincidență? Dar ce titlu era să aleg când în aceste zile se împlinesc douăzeci de ani de la apariția EgoPHobia? Ar trebui să caut prin conversațiile de acum două decenii ca să găsesc data exactă la care am decis că e-revista pe care o plănuiam se va numi EgoPHobia, sau cea la care i-am stabilit direcția, structura, componența inițială a redacției. Alte date le-am reținut. Primul domeniu [egophobia.tk] și adresa de e-mail le-am îregistrat la sfârșitul lui iunie 2004, numărul 0 a fost publicat în 3 iulie 2004, iar primul număr oficial în 1 august 2004. Și, spre deosebire de celelalte aniversări de până acum, de data asta nu am pregătit nimic ca să marcăm evenimentul. Nici măcar acest text nu a fost premeditat, am început să-l scriu în timp ce luam ultimele decizii în privința materialelor care au intrat în calcul pentru EgoPHobia #81.
Citesc în aceste zile biografia unuia dintre contemporanii noștri care ne influențează într-o oarecare măsură viețile. Sunt conștient că e un semn de mediocritate să citești o biografie în loc să produci material pentru a ta sau măcar să fii ocupat cu alcătuirea ei, dar uneori e nevoie și de asemenea mici compromisuri cu gloria, măcar ca să-ți dai seama dacă respiri sau nu degeaba. În aceste două decenii s-au schimbat câteva lucruri pe lumea asta. În timp ce noi porneam o e-revistă care nu a schimbat nici măcar literatura română, personajul cărții de care v-am pomenit investea într-o firmă despre care se poate spune fără mari exagerări că a revoluționat o latură importantă a lumii în care trăim. Dar simplul fapt că tu citești ce scriu eu aici înseamnă că nici efortul nostru n-a fost degeaba.
Scriu efort și nu activitate sau mai știu eu ce pentru că tema centrală pentru EgoPHobia în aceste două decenii a fost lipsa de timp. S-ar putea spune că-n douăzeci de ani e timp suficient, dar realitatea ne contrazice. Pentru că ne-a fost clar de la început că o e-revistă culturală în limba română nu poate produce suficiente venituri directe ca să-și acopere cheltuielile obligatorii pentru existența ei online, ce să mai vorbim de plata celor care o realizează sau a colaboratorilor, am fost nevoiți să-i găsim timp între familie, muncă, prieteni, pasiuni, scris și ce ne mai umple viețile. Am trecut prin discuții, schimbări, renunțări, sacrificii, despărțiri, întârzieri, neînțelegeri, surprize, miracole, și suntem tot ici. Cam asta e povestea EgoPHobia. Douăzeci de ani și continuă.