Aletheia socratică și Zoon Politikonul aristotelic
[cuvinte afurisite]
de Mihai Bogdan Lupescu
Filosofia abordează întrebări precum „Ce este adevărat despre adevăr?” Nu e de mirare că nu ajunge niciodată nicăieri.
„Numai că, potrivit esenței sale, filosofia niciodată nu ușurează, ci tocmai îngreunează totdeauna lucrurile” cum spunea Heidegger.
Aristotel, în formularea clasică a teoriei corespondenței, susținea că „a spune despre ceea ce este că nu este, sau despre ceea ce nu este că este, este fals, în timp ce a spune despre ceea ce este ceea ce este și despre ceea ce nu este ceea ce nu este, este adevărat”.
Pentru Toma d’Aquino „adevărul este acordul dintre intelect și obiect”. La Immanuel Kant „adevărul este acordul cunoașterii cu obiectul său, sau cu sine însuși”. Și putem continua.
În budismul târziu, constată E. Cioran, opoziția se traduce prin lupta dintre Paramartha- satya (satya = adevăr) sau „adevărul absolut”, „adevărul ultim”, „adevărul adevărat” și Saṃvṛti-satya („Samvriti” = concepție falsă, iluzia care crează aparența), în sanskrită: „the empirical truth” „adevărul empiric”, sau convențional, relativ, ca opus absolutului, adevărului sau realității, „adevărul oarecare”, cel acceptat în fiecare zi a vieții, pentru scopuri practice sau de comunicare, pe care Cioran îl numește „adevăr al greșelii”.
La A.D.Xenopol găsim, în „Istoria partidelor politice”, „…un adevăr obștesc, anume că și în istorie uneori cauze deosebite produc același efect.
Ba cum am spus-o, în cazul nostru, lucrul e încă și mai ascuțit, căci cauzele nu sunt numai deosebite, dar chiar împotrivitoare una alteia.”
Politica a folosit dintotdeauna „adevărul multiplu”, sau „adevărul convenabil”. Sau, dacă vă place mai mult, adevărul neadevărat.
Adevărul se joacă azi în dezbateri și decizii politice practice, ca de exemplu cele care privesc schimbările climatice, sau pandemiile, sau vaccinurile și altele asemenea.
Dar când discutăm despre cine a câștigat alegerile, sau cine are dreptate, sau pe cine să credem, adevărul este și aici esențial, dar îl mai practică cineva?
Se vorbește de un secol că trăim în „era post-adevăr”, însemnând că adevărul devine irelevant.
Oamenilor în general, și politicienilor în special, nu le mai pasă de ceea ce spun și dacă ceea ce spun este adevărat, pe de o parte, pe de alta, nici cei care se uită în gura celor de mai înainte nu se dau în vânt după adevăr. Cine mai stă să analizeze, să evalueze, să discearnă când idiocrația este astăzi mai puternică decât analfabetismul?
Adevărul nu este pentru toată lumea. Când avem atâta „adevăr” pe „rețelele sociale”, din „teoriile conspirației”, din propagandă, și toți acești „activiști” ai non-adevărului se străduiesc să dezumfle adevărul și, după ce a au scos tot aerul din balon, adevărul este că aproape nimănui nu-i mai pasă de adevăr. „În politică, nimic nu se întâmplă datorită unui simplu accident. Dacă accidentul are cumva loc, putem fi siguri că, de fapt, făcea parte dintr-un plan”.
Și dacă știm aceste vorbe ale lui Franklin D. Roosevelt, noi ce mai putem adăuga?
Ori de câte ori „cobilița” politicii intră în vibrație, sau, mai grav, în rezonanță, sunt necesar-obligatorii alegeri anticipate.
Atunci, și „adevărurile” intră în contradicție.
Istoria se repetă? Părerea unora.
Istoria poate avea o ordine temporală care să-i confere această așa zisă repetabilitate a evenimentelor, cu asemănări de formă dar și de fond, în anumite condiții și circumstanțe.
Dacă „actul sexual este un act de cultură”, cum îi plăcea lui Emil Brumaru să spună, actul politic este un act de viol în serie, în masă, și în formă continuată, dar și de piraterie primitivă, cu efecte catastrofale.
Dar asta nu ne miră, ne înfurie, dar nu pe toți. Doar pe cei care nu (mai) votează.
Simțim că responsabilitatea noastră se oprește la urne, dacă ajungem chiar atât de departe. Aici adevărul, pentru unii, este că încă mai cred că la fiecare noi alegeri apare o „șansă istorică”! Tot aud pe unii și pe alții spunând că ei aleg răul cel mai mic. Hai să lămurim și chestia asta.
- Ne place să alegem mereu răul, conștienți!
- Ce se înțelege prin „răul cel mai mic” și cum se determină?
- Răul cel mai mic poate crește, ca prețul la gaze sau electricitate după ce am încheiat contractul, și ne putem trezi că ajunge, din răul cel mai mic, răul cel mai mare, după alegeri!
- Dar dacă răul cel mai mic se aliază cu alt rău, mai mare, sau cel mai mare?
Vreți exemple? Urmăriți teatrul politic în toate actele. Este plin de oportuniști sezonieri.
Dacă te duci la vot să alegi între 2 rele, mai bine stai acasă unde poți face aceeași alegere.
Tindem să credem ceea ce este în concordanță cu experiența proprie, însă experiența noastră nu este întotdeauna adecvată când avem de-a face cu subiecte complexe.
Când vorbim de adevăr, în orice formulare, nu înseamnă ca niște murafletii cunoscuți sub numele de politicieni, mai rezistenți ca orice bacterie, și aici suntem campioni, sau moguli creponați din mass-media, sau super-răspânditorii de dezinformare care vor să deformeze sau să inventeze realitatea, prin orice mijloace, trebuie crezuți sau lăsați fără răspuns.