[cuvinte afurisite]
de Mihai Bogdan Lupescu
„Cine-i ăsta?”
[Un actor domol]
„Există roluri minunate și mari actori….
Dar există vedete de care ne amintim mult timp. Le avem în memorie gesturile și replicile. Talentul și geniul lor. Sufleorul, plasatoarea, mașinistul, decoratorul și machieuza sunt și ei actori. Iar publicul însuși nu este compus decât din actori. Iar mulțimea de pe stradă, străinii în trecere, bancherii, oamenii străzii, bolnavii din spitale, militarii din cazărmi și condamnații din închisorile lor – toți actori, nimic altceva decât actori. Pictorii, sculptorii, arhitecții, muzicienii, amanții și scriitorii – niște actori. Și cititorii actorilor. Mari sau mici, fericiți sau nefericiți, de geniu sau mediocri, puternici sau sărmani. Toți niște actori, cu rolul lor de jucat”.
[Jean D’Ormesson]
Prietenii cronice
Am câteva prietenii vechi, de cursă lungă, de peste 40 de ani. Cred că s-au „cronicizat”. La mine, aceste relații stau depuse într-un cont curent deschis, inclusiv overnight, minte-inimă, fără dobândă. Cred că operațiunea e reciprocă, pentru că oricând, oricare dintre noi poate activa și accesa contul celuilalt. Putem să nu ne vedem sau să nu comunicăm vreme îndelungată, iar când se întâmplă, este ca și cum n-am făcut-o de câteva zile. Te salut, Horațiu. La mulți ani!
*
Sunt scriitori, poeți, actori, oameni pe care trebuie să-i frecventezi mult ca să-i înțelegi și apoi, eventual, să-i pui la inimă. Sau invers.
Sunt și cazuri excepționale în care amândouă situațiile se petrec simultan, chiar de la prima întrevedere.
*
Haiosul Măscărici
Actorul este o lumânare care arde la ambele capete. Un capăt comedia, celălalt tragedia. Horațiu Mălăele este printre puținii actori care pot face tranziția de la comedie la dramă și invers.
Talentul lui ia forma spațiului în care joacă.
E hazos, dar nu gazos, de aceea nu se poate comprima, ci doar extinde.
Prin urmare, are nevoie mereu de spații cu geometrie variabilă și de mare elasticitate pentru a ne, și a se putea, întinde la joc cât vrea.
Glume hilare și seriozitate legitimă. El este un maestru al formei, pe fond.
Conduce în mod intenționat un moment de tăcere sortit eșecului, care devine din ce în ce mai amuzant pe măsură ce trece. Are geniu.
*
Idealizăm omul de pe scena teatrului și ne așteptăm să fie în afara ei la fel cum ne-a plăcut în anumite roluri, altfel suntem dezamăgiți de omul natural.
Când întâlnim un mare actor ne dăm seama cât de neclară este ideea pe care o avem despre măreția lui, și așa cum se aprinde lumina la sfârșitul spectacolului și apare la rampă în aplauze, tot așa simțim reflectorul asupra noastră când ajungem față în față cu maestrul.
„Sunt un orb!”
Atunci, eu sunt un mut!
Nu știu de ce își zice Mălă-ele, era mai bine Mălă-ei, doar sunt trei bărbați, în familie și în branșă.
Îl cunosc pe „orbetele” ăsta, oltean ca mine, din vremea când încă (mă) mai vedea. Mai mult chiar, și conducea! Era participant la traficul rutier, pe când nu zăream nici „revoluția”. Am avut încredere în el că vede și m-am urcat în rabla lui să mă ducă acasă că înțepenisem așteptând tramvaiul în stație, prin anii 80’. Era secolul XX și vedea!
Dacă el e orb, cum susține, eu sunt mut.
De câte ori îl văd pe scenă, amuțesc. Nu pot decât să-l aplaud. Atât! În afara scenei să știți că mie mi se pare normal. Poate își schimbă ochelarii, nu știu, dar vede. Și eu vorbesc, cu el. Cred că și eu sunt normal. Vorba lui, când pierdea la tenis, când ne-am întâlnit la Capul lui Aurora: „mă uit la mine și arăt destul de bine!”. Bine, asta se întâmpla când eram mai tineri, mai ales eu…
H.M.
Fabricație 52, manufacturat, unicat, de lux, model VHM bre, adică de casă, de oraș și de gașcă.
Caroserie HQC (High Quality Comedy), 7X cilindri în B (Buletin). Faruri de toată ziua cu 4 dioptrii, uneori orbește („sunt un orb”) dar vorbește. Un vorbete. Capota e bine lustruită.
Claxonul a cam răgușit și trebuie să deschizi bine urechile să-l auzi.
Nu știu dacă mai calcă. Nu l-am întrebat. Totuși zice că accelerația e mulțumitoare, dar pneurile s-au mai dezumflat. Totuși, e de colecție. Particulară. Nu se vinde. Nu este în conservare, încă.
Nu mai participă la licitații, doar la reprezentații. În toate așezările, mari, mici sau mititele. Are propriul raliu, personalizat, anual.
Cursa de 5 zile de la Palatul Copiilor, sau Teatrul Bulandra, sau Teatrul Național, sau oriunde, acasă, sau în lumea largă.