[Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul în România interbelică, Litera, 2023]
de Valentina Negoiță
În jurnalul său din perioada 1931-1947, Petru Comarnescu imaginează o carte despre generația sa și despre activitatea Criterion din toamna lui 1932, iar în 1949, Constantin Noica îl va încuraja să revină la această inițiativă permanent amânată pe motiv că Tânăra Generație era încă… tânără. Aproape 8 decenii mai târziu de la îndemnul lui Noica, Cristina A. Bejan va scrie această importantă lucrare, bucurându-se de o introducere aparținând lui Norman Manea și de o prefață semnată de Vladimir Tismăneanu, care va acoperi o mare lacună monografică din istoria culturală a României.
În acest demers, autoarea româno-americană pornește pe urmele celei mai cunoscute și mai idolatrizate generații ale culturii noastre, făcând din părintele Asociației Criterion, Petru Comarnescu, un personaj reflector cu care a rezonat la un nivel mai profund decât cu un Eliade sau un Cioran, tocmai prin prisma aplecării acestuia către cultura americană (în 1929, Comarnescu va deveni doctorand la University of Southern California, unde a absolvit după doi ani cu o lucrare intitulată Kalokagathon în care analiza, după cum spune și titlul, relația frumos-bine). Perioada din Los Angeles i-a oferit celui care avea să fie ținta odioaselor atacuri din scandalul Credința o perspectivă de centru-stânga, care-l va apropia în anii rinocerizării României de un Ionesco și de un Sebastian.
Cristina A. Bejan urmărește destinul celor care aveau să fie cunoscuți drept criterioniști încă din 1920: „în România, pledoaria pentru o substanță spirituală românească specifică, națională, a început odată cu introducerea […] de către Vasile Pârvan și alții, a termenului élan vital susținut de Bergson în Franța și a celui german Lebensphilosophie. Interpretarea românească a fenomenului a fost cunoscută mai întâi sub numele de trăire apoi sub acela de experiență[1]. Acest curent filosofic a structurat de o manieră semnificativă discuțiile din interiorul Tinerei Generații de la sfârșitul anilor 1920 și discursul ei în cadrul Asociației Criterion la începutul anilor 1930.”[2] Acest trăirism va marca aproape obsesiv imaginarul tinerilor intelectuali, ale căror programe spirituale („«Itinerariu spiritual», scris de Eliade în 1926 și «Manifestul Crinului Alb», scris de Petre Pandrea, Sorin Pavel și Ion Nistor în 1928”[3]) pline de idealism anunțau, totuși, o criză religioasă care, împreună cu alți factori pe care autoarea îi analizează sistematic, vor conduce la alunecarea multora dintre acești intelectuali, majoritatea urmând studii în Occident, către gardism. Într-un asemenea climat dominat în rândul acestora de aspirație ascensională, pe fundalul unei culturi mult prea mici și umbrite de Vest, conferințele Forum s-au transformat în Asociația Criterion, („între ai cărei membri inițiali s-au enumerat Comarnescu, Florina Capsali, Eliade, Vulcănescu, Cioran, Noica, Tell, Ion Cantacuzino și Stahl”[4]), al cărei public de la Fundațiile Regale devenea din ce în ce mai mare, până când au început să devină problematice. Bejan, asemenea unui martor tăcut, descrie pe larg subiectele și atmosfera conferințelor, în special a simpozioanelor Idoli, în care s-au enumerat nume precum Lenin, Chaplin, Mussolini, Gide, Valéry, Bergson, Krishnamurti („pe care Sorana Țopa îl întâlnise în 1932”[5]), Garbo, Proust, Spengler, Gandhi și Picasso și care au atras inclusiv intervenția organelor statului pentru a fi împiedicate.
În 1990, preotul iezuit Anthony de Mello îl amintește pe Krishnamurti astfel: “The great Krishnamurti put it so well when he said, «The day you teach the child the name of the bird, the child will never see that bird again»”[6], referindu-se la pericolul conceptualizării de a știrbi ideea de propria sa esență și, ulterior, de mister. În contextul volumului discutat, punerea reflectorului pe întreaga activitate a criterioniștilor, chiar și după dizolvarea Asociației din urma scandalului pornit de Florina Capsali reprezintă un demers de-a dreptul necesar, chiar dacă incomod; demistificarea cultului creat în jurul generației lui Eliade nu are rolul de a nega, sub nicio formă, meritele filosofilor de a ridica standardul cultural românesc, reușind să-l apropie de cel european mai mult decât o făcuseră cei din urmă (de la pașoptiști și junimiști și până la „«Generația Sacrificată», cu Nae Ionescu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Ion Marin Sadoveanu, Mihai Ralea”[7]). În egală măsură de important de menționat este și faptul că volumul Cristinei A. Bejan este unul istorico-social-politic și nu urmărește analiza filosofică sau critica literară/artistică a personalităților studiate. Ea realizează cu maximă obiectivitate o cercetare exhaustivă, pornind de la o bibliografie vastă, incluzând surse primare și de referință (autobiografii și jurnale, documente de arhivă de la Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național al Literaturii Române, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Centre for Advanced Holocaust Studies, Washington D.C., precum și alte arhive și publicații oficiale relevante) care, aduse laolaltă, clarifică motivele orientării către legionarism (și, eventual, abandonul sau schimbarea afilierii politice) a fiecăruia dintre acești oameni de cultură în parte.
Revenind la figura lui Comarnescu, Bejan îi face dreptate în urma atacurilor calomnioase din scandalul Credința, în care Sandu Tudor și Zaharia Stancu îi denigrează pe acesta și pe Negry, pe Vulcănescu și pe Tell, acuzându-i de homosexualitate într-o manieră grosolană, incident care a dus, ulterior, inclusiv la destrămarea Asociației Criterion. Fiind cel mai afectat și, de fapt, ținta principală, Comarnescu poate fi privit ca primul Béranger, o victimă a ceea ce am numi astăzi cancel culture avant la lettre în spațiul românesc. De asemenea, autoarea discută și despre formele prieteniei masculine a acestor foști colegi de liceu și de facultate ca „apropiere care poate îmbrăca multe forme: relație între mentor și discipol; prietenie homoerotică; «relație» homosexuală așa cum o înțelegem azi; simplă prietenie platonică sau prietenie afișată public de dragul aparențelor.”[8] Dacă Sarah Cole asociază acest gen de camaraderie cu dinamica dintre Vladimir și Estragon ai lui Beckett[9], eu aș asemăna-o mai degrabă cu cea dintre Gerald Crich și Rupert Birkin ai lui D. H. Lawrence, în special în ceea ce-i privește pe Comarnescu și pe Noica.
Nu în ultimul rând, autoarea acordă o atenție specială și femeilor de la Criterion, de multe ori ignorate, inclusiv Mariettei Sadova, soția lui Haig Acterian, probabil cea mai convinsă și activă legionară și susținătoare a lui Codreanu. Naționalismul său exacerbat a dus la un antisemitism crunt, la binecunoscuta trădare față de Lucia Demetrius pe motiv că era evreică, dar și la crearea propriului „cuib” legionar alături de Mary Polihroniade, Domnica Negruți, Marieta Rareș, Mărioara Ionescu, Costina Constantinescu și altele[10] pentru a susține cauza.
În contextul social și politic actual, cartea Cristinei A. Bejan devine o lectură necesară pentru oricine, deși poate provoca reacții afective puternice, dat fiind că vârfurile culturii românești pot fi percepute drept lezate. La o lectură obiectivă și detașată, cititorul este dator să înțeleagă faptul că volumul reprezintă un studiu social, raportat la realitățile unor vremuri umbrite de ideologii extremiste, în care mulți dintre acești tineri suferind, deseori, de complexe mesianice, s-au lăsat trăiți de istorie, așa cum le va reproșa Eugène Ionesco de nenumărate ori și așa cum vor și recunoaște unii dintre aceștia. Mai mult decât atât, o asemenea lectură este tulburător de actuală și aduce cu sine conștientizarea unui pericol iminent al buruienii care, deși s-a crezut pentru o vreme a fi fost stârpită, vedem astăzi că s-a aflat tot timpul într-o stare latentă, așteptând ca istoria să îi creeze din nou un mediu propice pentru a se răspândi și a contamina în jurul său.
# Note
[1] Mircea Vulcănescu, „Generație”, în Criterion, an 1, nr. 3-4, 15 noiembrie-1 decembrie 1934.
[2] Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul. Asociația Criterion, ediția a II-a, Litera, București, 2025, p. 49.
[3] Idem, p. 76.
[4] Idem, p. 120.
[5] Idem, p. 171.
[6] Anthony de Mello, Awareness: A de Mello Spirituality Conference in His Own Words, editat de J. Francis Stroud, Image Books, New York, 1992, p. 56.
[7] Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul. Asociația Criterion, ed. cit. p. 49.
[8] Idem, pp. 255-256.
[9] Vezi Sarah Cole, Modernism, Male Friendship and the First World War.
[10] Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul. Asociația Criterion, ed. cit. p. 307.