[arena culturală: cartea & filmul]
de Alexandra Medaru
Emily Brontë (1818–1848) a fost o scriitoare și poetă engleză, cunoscută mai ales pentru romanul său unic, La răscruce de vânturi, considerat astăzi un clasic al literaturii universale. S-a născut la 30 iulie 1818 în Thornton, Anglia, și a crescut în satul Haworth, unde tatăl ei era pastor. Ea provenea dintr-o familie literară remarcabilă, căci surorile sale, Charlotte Brontë și Anne Brontë, au devenit și ele romanciere celebre, iar, în 1846, cele trei au publicat un volum de poezii sub pseudonime masculine pentru a evita prejudecățile epocii: Currer Bell (Charlotte), Ellis Bell (Emily) și Acton Bell (Anne). Un an mai târziu, Emily a publicat romanul La răscruce de vânturi sub același pseudonim. Romanul a surprins prin structura narativă complexă, personajele intense și pasionale, explorarea iubirii obsesive și a răzbunării, precum și prin atmosfera gotică și sălbatică. Personajele Heathcliff și Catherine Earnshaw au devenit simboluri ale iubirii tragice și distructive, care fascinează și astăzi. Emily Brontë a murit la 19 decembrie 1848, la vârsta de doar 30 de ani, în Haworth, probabil din cauza tuberculozei. Astăzi este considerată una dintre cele mai originale voci ale literaturii engleze, iar romanul său continuă să influențeze generații de scriitori și cititori din întreaga lume.
La răscruce de vânturi (Audible) este un roman gotic de secol al XIX-lea scris de Emily Brontë și considerat unul dintre cele mai intense și tulburătoare romane ale literaturii engleze, acesta spunând o poveste despre iubire dusă la extrem, precum și o poveste despre răzbunare și pasiune distructivă.
Acțiunea se desfășoară în ținuturile aspre și sălbatice din Yorkshire, unde atmosfera peisajului este în perfectă sinergie cu frământările interioare ale personajelor principale. În centrul poveștii, se află relația dintre Heathcliff, un orfan misterios adoptat de familia Earnshaw, și Catherine Earnshaw, o femeie impulsivă și, de multe ori, contradictorie. Legătura dintre cei doi depășește iubirea romantică obișnuită, devenind o obsesie care sfidează normele sociale și chiar moartea.
Romanul impresionează prin construcția narativă complexă. Acesta este relatat prin tehnica „poveștii în ramă”, naratorul principal fiind domnul Lockwood, chiriaș la Thrushcross Grange, care află trecutul locului de la menajera Ellen (Nelly) Dean. Povestea fiind relatată prin intermediul unui martor direct, dar și al unui povestitor la mâna a doua, se creează senzația de mister și autenticitate, iar personajele nu sunt nici idealizate, nici moralizante, ele fiind, mai degrabă, crude, egoiste, vulnerabile, dar și profund umane.
Acțiunea romanului se desfășoară pe parcursul a două generații și gravitează în jurul a două proprietăți. Pe de o parte, avem Wuthering Heights, care reprezintă un spațiu al sălbăticiei, pasiunilor violente și conflictului, iar pe de altă parte avem Thrushcross Grange, un simbol al civilizației, ordinii și convențiilor sociale.
La nivel de personaje este vorba despre două generații. Prima generație se situează undeva între iubire și distrugere. În cea dintâi jumătate a cărții, domnul Earnshaw aduce acasă un copil orfan, Heathcliff, care devine tovarășul inseparabil al fiicei sale, Catherine. După moartea lui Earnshaw, fiul său, Hindley, îl degradează pe orfan la statutul de servitor, alimentând umilința și ura acestuia. În ciuda acestui aspect, Catherine și Heathcliff dezvoltă o legătură profundă, aproape sălbatică, dar, chiar și așa, cea dintâi se căsătorește cu Edgar Linton, fiind atrasă de statutul social al acestuia, precum și de rafinamentul vieții de la Thrushcross Grange. Această decizie declanșează drama centrală a romanului, căci Heathcliff dispare pentru o perioadă, revenind apoi. Acum el este bogat și hotărât să se răzbune pe toți cei care l-au umilit, iar moartea prematură a lui Catherine nu îi reduce deloc dorința de răzbunare, ci din contră o întărește, acesta fiind bântuit în permanență de femeia iubită.
A doua generație este cea care poartă moștenirea suferinței, deoarece răzbunarea lui Heathcliff se extinde asupra urmașilor. El îl ruinează pe Hindley și preia Wuthering Heights, o forțează pe Isabella Linton să-i devină soție, tratând-o cu cruzime, și orchestrează căsătoria dintre fiul său bolnăvicios, Linton Heathcliff, și tânăra Cathy Linton pentru a obține Thrushcross Grange. După moartea prematură a lui Linton Heathcliff, Cathy rămâne captivă la Wuthering Heights. Totuși, relația dintre ea și Hareton Earnshaw (fiul lui Hindley) aduce o posibilă reconciliere și o speranță de regenerare, mai ales că moartea lui Heathcliff marchează sfârșitul ciclului de răzbunare, iar cei doi aleg să își unească destinele. Totuși, rămâne iubirea neîmplinită și distructivă, căci localnicii spun că fantomele celor doi îndrăgostiți, Catherine Earnshaw și Heathcliff, ar bântui acele locuri. Chiar și așa, Lockwood, vizitând mormintele celor doi și al lui Edgar, mărturisește că ei și-au găsit pacea. Această antiteză dintre localnici și Lockwood lasă loc de ambiguitate și întărește caracterul misterios al poveștii.
La nivel de personaje, avem eroi și antieroi. Unul dintre cele mai memorabile personaje din literatura universală, Heathcliff este, simultan, victimă și tiran. Umilit în copilărie și exclus social, el își transformă suferința în dorință de răzbunare. Dragostea lui pentru Catherine este absolută, dar distructivă nu doar pentru ceilalți, ci și pentru sine.
Impulsivă, orgolioasă, nestatornică și contradictorie, Catherine pendulează între două lumi. Ea vrea, pe de o parte, libertatea instinctuală reprezentată de Heathcliff, iar, pe de altă parte, siguranța socială oferită de Edgar. Decizia ei de a alege statutul social în locul iubirii autentice provoacă tragedia sa, dar și a lui Heathcliff.
Edgar Linton reprezintă rafinamentul și moralitatea epocii victoriene. Este blând și devotat, dar incapabil să înțeleagă intensitatea legăturii dintre Catherine și Heathcliff, căci iubirea lui pentru soția sa nu depășește granițele formalismului.
La nivelul celei de-a doua generații, Cathy Linton moștenește spiritul mamei sale, dar evoluează spre maturitate și empatie, rupând ciclul suferinței, iar relația sa cu Hareton Earnshaw simbolizează vindecarea celor doi urmași, în ciuda tuturor neplăcerilor produse de Heathcliff ca urmare a răzbunării sale.
La nivel de dinamică și conflicte, romanul este construit pe opoziții. Avem pasiune versus rațiune, natură sălbatică versus civilizație, iubire versus posesivitate sau răzbunare versus iertare. Mai mult, temele principale includ iubirea obsesivă și autodistructivă, conflictul dintre natură și societate, răzbunarea și ciclul suferinței sau moștenirea emoțională transmisă între generații. Pe lângă acestea, există și teme cum ar fi avuția, lupta pentru pământ, sau lumea servitorului versus lumea stăpânului. Stilul gotic și atmosfera sumbră transformă romanul într-o experiență emoțională intensă. Vânturile care bat peste mlaștini devin un simbol al neliniștii sufletești și al pasiunilor neîmblânzite care domină acest roman.
La răscruce de vânturi este mai mult decât o tragedie romantică, fiind o analiză profundă a pasiunilor umane și a efectelor devastatoare ale resentimentului. Prin structura sa pe două generații, romanul arată cum suferința și ura pot fi transmise către moștenitori, dar și cum iubirea și înțelegerea pot rupe acest cerc. Intensitatea emoțională, complexitatea psihologică și atmosfera gotică fac din acest roman o experiență literară spectaculoasă, care continuă să fascineze cititorii din întreaga lume.
Ecranizarea cinematografică
La răscruce de vânturi (2026) este una dintre multele ecranizări ale romanului omonim al scriitoarei Emily Brontë. Regizat și adaptat pentru ecran de Emerald Fennell, filmul îi are în rolurile principale pe Margot Robbie (Catherine Earnshaw), Jacob Elordi (Heathcliff) și Hong Chau (Nelly). Noua adaptare propune o reinterpretare îndrăzneață și modernă a poveștii gotice despre iubire obsesivă și distrugere emoțională, iar abordarea sa stilizată și senzuală a stârnit atât admirație, cât și controverse.
În primul rând, Emerald Fennell nu urmărește o adaptare fidelă, ci recrearea impactului emoțional pe care romanul îl poate avea asupra unui cititor modern. Rezultatul este un film vizual luxuriant, intens stilizat, cu accente erotice și violente, care amplifică latura viscerală a poveștii.
Din punct de vedere al acțiunii, filmul urmărește relația tumultuoasă dintre Catherine Earnshaw și Heathcliff, doi tineri legați printr-o pasiune care sfidează normele sociale și logica rațională. Practic există trei secțiuni principale ale ecranizării: copilăria, când Heathcliff este adoptat, dar marginalizat și umilit, legătura lui cu Catherine formându-se în ciuda lumii rigide din jurul lor; alegerea, când Catherine decide să se mărite cu Edgar Linton pentru stabilitate și statut, iar această decizie va declanșa tragedia sa și a lui Heathcliff, cel din urmă părăsind Wuthering Heights pentru o perioadă; întoarcerea și răzbunarea, când Heathcliff revine schimbat și bogat, dar și hotărât să distrugă pe cei care l-au umilit și să revendice ceea ce consideră că i-a fost furat.
Unele cronici observă că filmul reduce sau elimină firul narativ al celei de-a doua generații și renunță la structura narativă complexă a romanului, concentrându-se aproape exclusiv pe relația centrală, ceea ce cumva îi știrbește din profunditatea personajelor, dar și din atmosfera întunecată gotică pe care o regăsim în carte. În roman, Heathcliff este bântuit mereu de Catherine Earnshaw, iar această parte a poveștii este eliminată cu totul, cu toate că ea dă elementul gotic principal în roman, element întărit și prin legenda locală că cei doi ar bântui acea zonă.
La nivel de personaje, avem aici, spre deosebire de carte, un Heathcliff brutal și pasional, o Catherine Earnshaw care oscilează între libertate și convenție, dar și o Nelly Dean care funcționează ca observator moral. Lângă ei, Isabella Linton reflectă naivitatea romantică și consecințele acesteia, iar Edgar Linton este simbolul ordinii sociale și al normalității fragile. În plus, la nivelul actorilor care interpretează personajele Nelly Dean și Edgar Linton se merge pe politica de egalitate, ceea ce cumva știrbește din realitatea vremurilor pe care vrea să le evoce, o problemă din ce în ce mai deasă a filmelor moderne care nu mai sunt atente la realitățile lumii pe care o evocă, cumva dominate de faptul că toată lumea trebuie integrată în poveste.
Astfel, filmul acesta nu merge pe o filieră clasică a poveștii, ci pune accent pe obsesia erotică și dependența emoțională, lupta dintre dorință și normele sociale, trauma și resentimentul ca motor al violenței și iubirea ca forță distrugătoare. La nivel stilistic, filmul se remarcă prin cadre gotice și peisaje dramatice, imagini simbolice și suprarealiste, dar și o coloană sonoră contemporană care intensifică emoțiile și atmosfera.
Această versiune este mai puțin o adaptare literară și mai mult o reinterpretare emoțională și senzorială. Fennell transformă tragedia gotică într-un spectacol vizual și erotic despre dorință, putere și autodistrugere.
Ecranizarea din 2026 nu încearcă să înlocuiască romanul, ci să îl reinventeze pentru sensibilitatea contemporană. Este un film bazat pe sexualitate, care transformă povestea lui Catherine și Heathcliff într-o experiență cinematografică intensă, seducătoare și neliniștitoare, dar care știrbește din povestea clasică, unde nu avem doar o poveste de iubire, ci și o răzbunare care distruge destine.
###
Despre autoare:
ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).
A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Orașele viitorului (Editura Pavcon, 2023), Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2022) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).
Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.
În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.
Ea mai poate fi citită pe blogul său: http://www.taramuridenicaieri.ro.