[pricinaşul de serviciu]
de Radu-Ilarion Munteanu
Filmul respectiv se numește „Cetățeanul Kane” și aparține cineastului Orson Welles, făcut în anul 1941. Dar are o istorie, iar istoria acestui film e subiectul acestui articol.
Tânărul englez, Orson Welles era angajat la societatea de radio americană R.K.O., adică Radio-Keith-Orpheum. Americanul mijlociu poseda atunci, în 1938, un receptor de radio cu doar două lungimi de undă. Una transmitea numai muzică de epocă. Tânărul englez Orson Welles, imaginativ, a scris o dramatizare după „Războiul lumilor”, o ficțiune a lui Herbert George Wells, în care pământenii sunt atacați și uciși de monștri marțieni. Pentru a crea iluzia realității, tânărul englez angajase un vestit reporter radio, să citească dramatizarea. Publicul, schimbând mereu posturile receptoarelor de radio a luat de bun ce auzea la radio, iar urmarea a fost o mare catastrofă publică, mii de familii americane au plecat de acasă de frica invadatorilor marțieni. Nimeni n-a râs, America (SUA) a fost zguduită, iar Gerorge Schaffer, președintele societății de radio RKO s-a trezit cu mii de procese care duceau societatea la faliment.
I-a venit o idee originală, încercând salvarea de faliment. Adresându-se sursei Dezastrului național, l-a întrebat: Domnule Welles, nu vreți să faceți… film?
Cu asta întrăm de-a binelea în poveste…
Iar povestea ne e relatată de o carte: Romanul unui film, CETĂŢEANUL KANE, al criticului de cinema Tudor Caranfil.
Ca să n-o lungesc, autorul spune că, așa cum cărțile au o soartă a lor, și filmele au una.
Viitorul cineast a căutat un subiect. L-a găsit, s-a ales cu un scandal înlocuit meritat cu încă un scandal. Apoi au trecut mulți ani până ce filmul și-a găsit locul în istoria cinematografiei. Doamne, dar asta e un proces verbal, nu o poveste. Să ne întoarcem la cartea citată.
Cartea lui Tudor Caranfil are 4 capitole: Orson, William, Hermann și Marion.
Primul, evident, e Orson Welles. Aici se desfășoară arta de povestitor a lui Tudor Caranfil. După săptămâni de încercări de a filma, boicotat de actori cunoscuți, care în 1940 nu aveau încredere în proiect, Welles are o reacție de orgoliu. Va filma cu actori necunoscuți din teatru. Pe generic va scrie: Mercury Theatre are onoarea de a prezenta Statele Unite Ale Americii în splendida ei izolare, în timp ce Europa era măcinată de război. Marele Charlie Chaplin îl satirizase pe Hitler într-o comedie cinematografică.
După filmări secrete, Louella Parsons, omul de încredere al magnatului presei americane, William Radolf Hearst, intuiește – și are dreptate – că personajul filmului, Charles Foster Kane îl reprezintă pe marele magnat al presei. Iar acesta din urmă va declanșa atacul nimicitor.
Herman Mankiewicz a dat ideea scenariului, care e semnat și de Orson Welles însuși.
Filmul începe așa: Un bătrân muribund scapă din mână o bilă de cristal și rostește un cuvânt: Rosebud. De aici pornește, în film, întrebarea: ce semnifică acest cuvânt? Ideea filmului Citizen Kane e de a construi portretul personajului din relatări diferite ale mai multor personaje. Fostul prieten jurnalist, scrisese o cronică despre lipsa de talent a protejatei lui Kane. Jurnalistul din Kane a completat cronica în sensul ei, apoi i-a spus prietenului „You’re fired”. Welles a crezut sincer în originalitatea ideii sale din 1942, dar nu știa și nu avea cum să știe atunci că metoda fusese aplicată anterior de un… japonez – carte și film.
Revenind la răspunsurile date la întrebarea ce înseamnă rosebud, aceștea sunt, firesc, influențate, de pozițiile respondenților față de patronul lor. Personal, cel mai mult m-a impresionat mărturia fostului prieten jurnalist. Personajul Charles Foster Kane încearcă, tiranic, să impună o cântăreață lipsită de talent pe scenă. Fostul prieten, Leland, nenorocit, începuse să scrie despre incapacitatea respectivei și se oprise la mijlocul unei fraze. Kane, în spiritul profesionalismului pe care l-ar fi dat dezastruoasei interpretări vocale a favoritei, completează cronica în aceeași manieră.
Atât Louella Parsons cât și William Randolf Hearst s-au lăsat orbiți de furie. Altfel, ar fi putut vedea câte noutăți a adus Orson Welles cu primul lui film. Una aparține însă operatorului filmărilor, Greg Toland, care a folosit un artificiu inedit: o combinație savantă de diafragme și peliculă pancromatică, invenție ulterior brevetată personal, care face claritate simultană pe trei planuri, deși pe fiecare plan se întâmplă ceva.
Orson Welles și-a asumat, ca actor, și rolul principal: Charles Foster Kane.
Magnatul presei a dezlănțuit inițial bătălia difuzării filmului, ca proprietar al sălilor de cinema. Următoarele filme ale lui Welles au fost eșecuri grave. Era învins… „Citizen Kane” era scos de pe afișe.
Apoi Orson Welles a mai avut succese ca actor. Nu le mai numesc.
Abia în 1962 revista americană „Sight and Sound” a publicat o statistică a spectatorilor de cinema care plasa filmul lui Welles cel mai văzut din lume. Azi filmul e la locul lui de drept în istoria cinematografiei mondiale.