traducere & prezentare: Maria Pintea
Tess Gallagher (n. 1943) este o poetă, eseistă și prozatoare americană, născută în 1943, asociată cu generația postconfesivă a poeziei americane. Opera sa explorează teme ca iubirea, doliul, memoria și supraviețuirea afectivă, adesea în dialog cu experiența pierderii. A publicat mai multe volume de poezie, trei volume de proză scurtă și două de eseuri, iar scrisul ei se remarcă prin claritate, introspecție și o sensibilitate atentă la detaliul cotidian. Relația cu scriitorul Raymond Carver i-a influențat parcursul biografic, dar vocea sa poetică rămâne autonomă, profund meditativă și orientată spre transformarea experienței intime în reflecție universală.
Alegeri
Mă duc spre munte,
în spatele casei, să tai lăstarii,
să se vadă mai bine zăpada
de pe culme. Dar cum ridic privirea,
cu fierăstrăul în mână, văd un cuib
în crengile cele mai de sus.
Nu mă ating de ele.
Nici pe celelalte nu le mai tai.
Brusc, în fiecare copac,
e un cuib nevăzut,
acolo unde ar putea fi
un munte.
Mă opresc din scris
ca să împăturesc rufele.
Indiferent cine trăiește
și cine moare, eu rămân femeie.
Mereu voi avea multe de făcut.
Apropii mânecile cămășii
lui. Nimic nu poate sta în calea
tandreții noastre. Voi reveni
la poem. Voi reveni la viața mea
de femeie. Dar momentan
țin în mâini o cămașă, una
uriașă, iar undeva o fetiță
stă în picioare lângă mama ei
și privește cum se face.
Cuvinte scrise la lumânare
De-aș putea începe cu orice,
aș spune așa: nu le mai cere iertare, și mai ales
nu lor, care mereu
ți-au căutat nod în papură.
Urzicile ar putea fi pene
în momentul în care îți mângâie
glezna. În același timp: inundații, cutremure,
robii de toate felurile,
gârbovite pe langă vreun gard,
gata să-ți răpească atenția.
Ce înseamnă să spui că, printre bărcile închiriate,
ne-am purtat trupurile prin lume și am spus
glume, lăsând spații goale
doar în viață, nu și în pagină?
Am ajuns așa de departe, ca să aflăm
că barca nici nu atinge apa!
Și dacă ne luăm rămas-bun,
e o lumină aproape incredibilă
și sunt fericită
și e firesc să transformi apropierea
în distanță, să spui: „Barcă, te-am lăsat
în urmă. Barcă,
încă sunt cu tine.”