[egoRainbow]
traducere & prezentare: Monica Manolachi
Mervyn Morris (1937–2018) a fost un poet, eseist și critic literar jamaican, considerat un reprezentant de seamă al literaturii din zona Caraibelor. În calitate de profesor la Universitatea Indiilor de Vest, a fost mentor al multor generații de poeți, susținând valorificarea limbajului vernacular și a spiritului local în poezie. În scrierile sale explorează identitatea postcolonială, relațiile interumane și reflecția metatextuală asupra scrisului. Printre volumele sale se numără The Pond (1973), Shadowboxing (1979), Examination Centre (1992), I Been There, Sort of (2006) și Peelin Orange (2017). A editat sau prefațat câteva antologii printre care The Faber Book of Contemporary Caribbean Short Stories (1990), Caribbean Poetry Now (1984) și Selected Poems (1982) de Louise Bennett. În 2014 a devenit poet laureat în Jamaica, contribuind semnificativ la promovarea culturii literare în regiune.
Iazul
Era un iaz lângă sat
și—după cum i se tot repeta—
băieții nu aveau voie să se apropie.
O apă fără fund, spunea lumea,
care înghițea oameni și animale pe loc;
iar în adâncurile ei, ziceau bătrânii,
înotau șopârlițe și grozăvii fără nume—
Băieții isteți se țineau departe.
Deși foarte atras de interdicții,
băiatul, înlemnit de frică, stătea deoparte.
Până într-o vară ploioasă, cu iarbă multă,
poteci noroioase, alunecoase, când s-a trezit
acolo, pe malul de poveste.
Iazul cel însăpăimântător era întunecat.
Deodată, scăpat dintre nori, soarele
a izbucnit luminos; și, licărind de vinovăție,
băiatul și-a văzut în apă propriul chip.
Poem de dragoste temperat
Chiciura sclipește dincolo
de ferestrele zăvorâte. Țurțurii
împodobesc gratiile de fier. Înăuntru
ne este frig sau mai frig decât
ne place, cuibărindu-ne
unul în altul, cu speranță.
Într-o zi frumoasă, primăvara
(la fel ca-ntr-un poem) va izbucni
din nou, soarele adevărat
va străluci desăvârșit, iar noi
nu vom mai avea atâta nevoie unul de altul.
Atunci poate vom alege să împărțim
căldura verii și să trăim
împreună, fericiți separat.
Critic
Acum chiar te preocupă
întrebările despre sens,
a cărui deconstrucție—splendidă
destrămare—intimida.
Aveai totul sub control.
Oare ai citit greșit în ochii ei
când, în timp ce răsfoia o revistă
în pat, ți-a aruncat o privire?
Un text imprevizibil, soția ta
a dat jocul peste cap.
Acum, că te-a părăsit, lectura
academică nu mai e ce-a fost.
Schiță
I
Cât de atent merg
alături, abia atingându-se.
Nici el, nici ea nu se grăbesc
spre un loc anume.
Totuși, oare ce se petrece
în conversația lejeră
despre cărți, familie & prieteni?
Citește mai departe.
II
Sunt împreună într-un loc
intim, cercetând povestea,
ajungând să cunoască
personajele, împletind
teme, discreție & dorință,
explorând conflictul, complicația,
restructurând viețile
în imaginație.
III
La revedere. „Păstrăm legătura“,
își spun fără convingere.
Se îmbrățișează afectuos și pleacă.
Dar fiecare s-a cuibărit în arta celuilalt—
o nouă poveste în lumea ficțională.
Îndrăgostiții
după René Magritte
Îndrăgostiții care se sărută
nu își văd chipurile,
părul și pielea
nici nu și le ating.
Învăluit fiecare
într-un vârtej opac,
niciunul nu pare conștient
de cât de straniu e totul.
Nu-i deranjați.
Sunt îndrăgostiți.
Fiecare simte o afinitate
cu masca celuilalt.
Scrisul
Când, într-un moment de singurătate,
stiloul scrie pe hârtie,
cine îl face să se miște?
Cui îi scrie el, așternând pentru mine
acest țărm al buzelor, al visului, acest
umăr pe care uiți de lume pentru totdeauna?
Cineva din mine scrie, îmi mișcă mâna,
alege un cuvânt, apoi se oprește, ezitând
între munții verzi și marea albastră.
Examinează la rece tot ce scriu,
îmi aruncă ideile în foc.
Dar acest judecător este o victimă care,
condamnându-mă, se condamnă pe sine.
El nu scrie nimănui, nu cheamă pe nimeni,
se scrie pe sine, se pierde în sine,
apoi se regăsește, redevenind eu.