de Ștefan Bolea
Prostia capătă forme diferite, însă una dintre cele mai periculoase este aceea în care nu ești conștient de propria necunoaștere. Când nu știi că nu știi, prostia devine agresivă, căpătând o putere distructivă, spre deosebire de prostia simplă, care poate fi chiar amuzantă uneori.
Există un tip aparte de prostie, cea a semidoctului, care se hrănește din două surse: din falsa cunoaștere și dintr-un sentiment subteran, inconștient, al propriei prostii. Semidoctul, adesea reprezentat de personaje precum profesori sau tribuni, își spune povestea cu un aer de siguranță, fiind pătruns de propria ignoranță, dar negând-o în același timp.
Această atitudine se manifestă frecvent la cei ce ascund lenea sub masca mediocrității, purtând cu mândrie „hainele vechi ale împăratului” – simbol al unei autorități deșarte. În final, această formă de impostură intelectuală nu duce decât la un fel de „venin al impotenței”, o incapacitate de a evolua sau de a recunoaște limitele propriei cunoașteri.