Epoca Superstiției: „Inteligența” Artificială

de Oliviu Crâznic

În anul 2000, o Epocă a luat sfârșit: a Rațiunii.

O superstiție foarte răspândită astăzi (prin eforturile entuziast-neprecupețite ale Stângii[1] politice și ale mijloacelor de comunicare publică aliniate cuminte) o constituie credința (oarbă și complet nejustificată) în existența Inteligenței Artificiale.

Este vorba, în fapt, despre o formă postmodernă de animism.

Așa-zisa „Inteligență Artificială” atotprezentă actualmente nu are (și nu are cum să dobândească în viitor) vreo urmă de inteligență; denumirea, improprie, are scop publicitar, exploatându-se, cu această ocazie, faima SF a conceptului (ca să facem și o glumă, orice SF-ist respectabil știe că, pentru a se ajunge la crearea Inteligenței Artificiale, este nevoie să se inventeze, înainte, creierul pozitronic[2]).

„Inteligența” Artificială (cu ajutorul ghilimelelor, vom semnala cititorilor diferența dintre Inteligența Artificială propriu-zisă, existentă deocamdată numai în teorie, și instrumentele pseudointeligente din zilele noastre[3]) este, în fapt, un simplu agregator de informații (corecte + greșite, actuale + depășite, tehnice + speculative etc.), culese și prezentate într-un format cvasiacademic conform unor criterii prestabilite. Utilizatorii superstițioși (adică semidocți sau nu tocmai familiarizați cu un anumit subiect/domeniu, însă, în orice caz, naivi) vor fi, astfel, impresionați.

Unui profesionist, însă, nu îi vor scăpa erorile de fond comise de „I”A, iar erorile de formă și defectele de stil comise de aceeași „Inteligență” pot fi remarcate de orice neconvertit la animism (atât timp, firește, cât acesta nu este lipsit de rațiune sau complet neșcolit).

Aceste erori sunt inevitabile, având două cauze principale:

1. utilizarea surselor de informație nesigure (această cauză ar putea fi eliminată prin limitarea accesului „I”A la surse de informații oficiale, științifice, profesioniste, de încredere; însă o asemenea rezolvare conduce, după cum s-a dovedit în practică, la incapacitatea „I”A de a răspunde la un număr semnificativ de întrebări și, prin urmare, descurajează utilizarea „Inteligenței”);
2. lipsa totală a capacității de a raționa (asemenea unui om complet lipsit de discernământ, „I”A se dovedește incapabilă să identifice sau să evite erori oricât de grosolane [4] – vădite, de pildă, unui copil cu minim discernământ; această cauză fiind iremediabilă, indiferent câte și ce fel de îmbunătățiri se vor aduce actualelor „I”A, acestea nu vor putea niciodată înlocui, cu succes, profesionalismul uman[5]; să îți imaginezi că „I”A este capabilă să efectueze, fără riscul unor erori catastrofale, o activitate implicând raționamente oricât de simple înseamnă nimic altceva decât să îți imaginezi că raționamentul s-ar putea naște, printr-un soi de „Immaculate Conception”, în absența rațiunii).

Să nu fim greșit înțeleși: nu spunem că „Inteligența” Artificială nu este utilă, spunem doar că nu este inteligentă și, prin urmare, nu poate substitui o ființă umană competentă în absolut nici o activitate necesitând gândire.

Rămâne însă un instrument valid în varii domenii, atât timp cât limitele îi sunt cunoscute și înțelese și cât timp nu este folosită necorespunzător ca urmare a supraestimării superstițioase (sau a unei extreme avariții[5]).

#

Note

[1] Oamenii deveniți dispensabili (ca urmare a posibilității înlocuirii lor cu Inteligența Artificială) devin, totodată, prin definiție, egali din toate punctele de vedere: egali cu respectiva Inteligență Artificială, egali între ei și egali cu zero.

[2] Vom boteza această „axiomă” Axioma Frankenstein-Asimov.

[3] În fapt, din punct de vedere științific, denumirea „Inteligență Artificială” desemnează un domeniu de cercetare savantă (asemenea denumirii „Cibernetică”, de pildă), și nu un instrument creat în cadrul respectivului domeniu.

[4] Vom boteza această problemă (D)Efectul de Papagal.

[5] A se vedea, de pildă, cazul arhicunoscut al roboților telefonici, incapabili să facă față unei conversații dincolo de un nivel absolut pueril. Pentru a conduce o asemenea conversație la un final acceptabil, este necesar să fii răbdător, să ai noroc și, nu în ultimul rând, să … pronunți propoziții scurte și simple!

În curând, tehnologia și progresul de acest soi vor impune revenirea la limbajul de Neanderthal …

NB Vom boteza acest caz Operațiunea „Zidul”; deoarece interlocutorul robotic „E un zid…” (vorba poetului național) de netrecut între tine și proprietarul robotului.