Drumuri

[egoZaur]

de Sorin-Mihai Grad

Suntem dresați, ca să nu zic mințiți, că drumul ar fi mai important decât destinația. Bănuiesc că primul care a emanat această gogomănie n-a prea avut parte de succes în întreprinderile sale, așa că și-a inventat o consolare. Poate chiar ca scuză pentru că nu era-n stare să se sinucidă, ca să scape de viața plină de eșecuri în care s-a complăcut. În fine, nu contează cine și de ce a făcut-o, ci că această idee odioasă a fost propagată până-n zilele noastre.

Nu de către adevărații campioni, pentru ei „important este să participi” e o vorbă goală, bună de spus celor de la locul doi în jos, ca să aibă pe cine domina și data viitoare. Cred că păstrarea în mentalul colectiv a acestei bazaconii e contribuția veșnicilor perdanți, dornici să-și justifice cumva, chiar sieși, șirul neîntrerupt de eșecuri.

Înainte să dați cu pietre după mine, gândiți-vă dacă doriți să aveți parte de serviciile cuiva care a făcut eforturi imense și intense pentru a se califica în domeniul în care-și desfășoară activitatea, dar încă nu e pe deplin stăpân pe meserie, sau de ale unui specialist, care, chiar dacă nu și-a prea savurat drumul, știe despre ce e vorba.

Drumul poate fi important pentru cel care-l parcurge, ca să învețe cum să se ferească de pericole, unde e nevoie de strictețe și unde se poate apela la scurtături și așa mai departe, de acord, însă pentru ceilalți nu contează deloc. Iar a-l aduce în discuție când cineva e nemulțumit de ce livrezi e o dovadă de că te-ai rătăcit de prea mult drum, în loc să ajungi la destinație.

Drumuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top