de Iarina Copuzaru
Şi numai tu
cînd te întorci din celălalt capăt
încerci să uiţi
acel unghi
această distanţă
cercuri asemeni unor scrieri bolnăvicioase
săruturi apocrife adormindu-ne
în oraşul nostru prenatal
deasupra e altceva decît teamă
uneori se întîmplă să nu rămînă
un gol în locul acesta
şi mîinile mele din sticlă
văd ultimii copaci
care mai nasc oameni
dimineaţa ia forma unui duş rece
pielea ca o hîrtie de ziar
pe scalp anunţuri
vînd cumpăr
sufletul are în sfîrşit
un număr de telefon
e puţin trecut de orice oră
singurătatea în plural
ridică din ea arcuri de beton.
Viaductul tîrziului