(egoZaur)
de Sorin-Mihai Grad
Mulţi încearcă să scoată bani din literatură, unora le reuşeşte, celor mai mulţi nu. Pentru a vinde se apelează deseori la etichete, precum “generaţia 2000”, iar când acestea expiră sunt schimbate, deseori fără a modifica radical produsul. Nimic nou sub soare. În ultimii ani s-a anunţat apariţia unor noi curente literare, ca fracturismul, deprimismul sau chiar douămiiismul, stinse sau adormite discret, aşa că, preluând parcă moda din muzică, scriitorii nu mai sunt caracterizaţi cu o singură etichetă, şi aproape că putem citi despre postromanticofracturişti şi pseudosictirotextualşti cu influenţe neoştiinţificiste.
Ce-ar fi dacă EgoPHobia ar lansa un nou curent literar, să-i spunem yxism, iar apartenenţa la acesta să fie oferită nu de către critici, cititori, anul apariţiei unui volum sau alte criterii mai mult sau mai puţin subiective, ci contra unei taxe? Multe edituri scot bani de pe urma autorilor prea dornici să-şi publice creaţiile, există şi critici care, pentru diverse avantaje, laudă sau clasifică un text sau un autor, de ce n-ar fi şi un curent literar profesionist? Iar apartenenţa la yxism – versiunea premium – să asigure eventual şi o apariţie în revista noastră a autorului. Cred că s-ar găsi destui interesaţi.
Poate că glumesc. Sau chiar nu? Cine va prelua ideea e rugat să mă anunţe.
One thought on “Yxism”