de Adrian Suciu
Oraşul este indiferent
ca măruntaiele unei păsări de noapte înjunghiate.
Tu ştii că sărbătorile sînt perfecte să îmbătrîneşti mult şi singur
sub masca fericirii de ocazie: eşti înduioşătoare
ca un ateu aprinzînd lumînări pentru morţi
în ideea că nu se ştie niciodată.
Mîna mea ca o viperă
îngheţată între sînul tău şi cearşaful cu urme de trupuri şi somn. Mîna
mea ca un animal dispărut într-o rezervaţie de animale-mblînzite.
Sînt vinovat pentru mai multe zile. Mîna mea îngheţată
e singurul monument pe care-l ridic.
Ca un cearşaf alb într-un război alb.
Mîna mea