de Leonard Ancuţa
eu investesc în mine 17 lei, un Triumpf plus
un pachet de ţigări în fumul căruia să-mi ascund faţa, patul, viitorul
ea a investit într-un tratat de psihiatrie, Predescu
precum şi concluzia că sînt histrionic, isteric, combinate cu teatralitate,
manifestări zgomotoase, superficialitate, infantilism, somatizare, exprimare excentrică,
exagerată şi ridicolă – veşnica “victimă”
oare aş putea fi aşa, cînd stau cu faţa de masă verde galben şi negru în obraz
aşteptînd să-i absorb culorile, textura, dorinţa de a acoperi pe cineva,
nu ştiu, de aceea îmi las mîinile libere să cînte la un instrument imaginar
o melodie de legătură între mine şi lume, dansul fluturilor în varianta Diary of Dreams
cît să nu-mi pese că nopţile fac de gardă la fereastră. dorinţa mea acută e
să bată un vînt cît mai rece, iar degetele lui pe geam să interpreteze ca la o harpă nebună
muzica aceea care face sîngele să fugă din vene cum aleargă oamenii din case
la cutremur.
ochii ei încă umblă pe pielea mea, un soi de mîncărime care îmi intră în trup
aici e raiul zoo, spunea, şi mi-a trimis un rinocer să-şi facă de cap cu mine
stau cu cornul lui încă înfipt în cap dar nu simt nimic, acolo e Triumpful
probabil e un rinocer isteric, insistă, insistă mi-a ajuns între sistolă şi diastolă
şi e cum m-aş îneca în sîngele ei înainte de a atinge dorinţa
în afară de asta mai e mirosul acela de transpiraţie trandafirie şi dragoste
de după dragoste, te înnebuneşte, te despică în fîşii multicolore ajungi
măcar pentru cîteva clipe să fii un bici al iubirii care sfîrtecă cerul la fel
ca un curcubeu. stai nemişcat, doar îţi aduci aminte că spunea cîndva într-un e-mail,
mind & spirit you got, nu te-au interesat decât banii – poate doar mici investiţii în mine
şi în Triumpf – că de fapt de aia nu-mi pasă &
lumina din ochii ei picură la aşa cum picură ceara.
e trecut de miezul nopţii, al vieţii şi al morţii,
stau suspendat, un actor prins în sforile invizibile ale orgoliului, jucînd propria durere
actînd atît de bine încît nu mai ştie să deosebească un galben fantastic al obrazului drept
de roşul real care-i topea obrazul stîng, buza mea spartă, ochii înnegriţi de lucrător în mină
de acolo de unde scoteam cărbunii din ea şi îi ardeam în mine să ne fie cald împreună
da, cîteodată ea se deforma şi îşi pierdea proprietăţile însă îmbrăţişarile o aduceau
în forma iniţială. era făcută din acel material cu memoria formei, iar eu ajunsesem
o rufă oarecare, fără eleganţă, fără culoare,
ca atunci cînd le aduni pe toate în maşina de spălat şi pui hipoclorit din belşug,
au toate aceeaşi nuanţă cînd le scoţi, de culoarea norilor de furtună
cu ele pe tine semeni cu un ansamblu de clădiri proiectate de un arhitect nebun
agresiv şi posedat ca un măr biblic proscris. probabil singurul măr care se muşcă singur.
cineva ţipă să ma mişc mai în faţă, nu pot să-mi trag picioarele după mine, inima pompează mercur
aş vrea să avansez fiindcă înainte e ea, dar probabil că a aruncat deja pieptănul…
sînt aruncat şi eu pe aici, pe undeva, nici nu-mi dau seama
sînt multe tuburi de medicamente, pe toate scrie mi-e bine
încărcaţi torpilele 1 şi 2, fixaţi target mi-e bine, apoi m-am pierdut
mă scufundam ca un vapor în apele ei teritoriale, de fapt dispărusem de pe radar
într-un soi de triunghi al bermudelor. bip. bip. biiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
mă voi regăsi probabil după mulţi ani şi voi fi minunat. ca atunci cînd descoperi
dincolo de praf, în debara, o cutie cu casetele din liceu. le ascult cu un soi de sfinţenie
benzile demagnetizate îmi lasă o emoţie care se pierde curînd, e prima dată cînd cred
că şi la oameni e la fel după o vreme.
dar chiar şi aşa e un loc secret în fiecare piesă, acolo e ascuns un mesaj
gata să rezoneze cu locul acela intim, în care stă un sentiment-vierme
plăpînd şi adînc înfipt în carnea ce-mi aduce aminte de mine,
e singurul lucru pe care nimeni nu l-a văzut niciodată, în sîngele lui păstrez
cîteva lucruri importante, un copil nenăscut, un dar ce nu l-am oferit niciodată
cît de mult îi iubeam nebunia, lacrimile neplînse la moartea tatei
apoi gîndul acela simplu la vederea acestor comori
cum că aş putea să-i fac cel mai frumos cadou, firesc aşa ca un duş împreună
noi veseli, schimbînd becuri în cer şi toţi morţii zîmbind la un pahar de Triumpf
împreună cu tata.