Dincolo de timp

de Anca Negru

Să mă spăl pe faţă şi să-mi fac o cafea. E dimineaţă. Oare ce zi o fi azi? Ieri a fost duminică, înseamnă că azi e luni. E cam linişte pe străzi, nu se poate să fie luni! Trebuia să fie forfotă şi agitaţie, lumea merge la servici… O fi duminică, totuşi?! Ieri să fi fost sâmbătă?… Hai să deschid televizorul, arată ora acolo, ceasurile mele nu sunt de încredere… Mai vine lume pe la mine, vecinii poate au dat ora mai înainte sau mai în urmă! Sunt răi, foarte răi! Josnici şi meschini, nişte ipocriţi toţi! Auzi să îmi schimbe mie ceasurile, cu ce drept?! Nu au nici un drept asupra mea, e imoral! Ce etică să aibă, nu îi văd, nu îi aud în fiecare zi făcându-mă să sufăr?! Da, sufăr în fiecare zi de când… chiar de când iau medicamentele? Să fie trei, patru sau cinci ani? Pare o veşnicie… Poate a fost şi mai demult… Dacă aş şti, aş şti şi în ce zi suntem azi! Televizorul ăsta, nu am încredere că e ora 9,30 de dimineaţa, cum zic ei, doar ştiu că totul e luat în băşcălie, vor să îmi facă în ciudă, să mă încerce!… Sunt convins, totul se întâmplă pentru ca eu să nu fiu niciodată sigur, niciodată sigur, dar las’ că le găsesc eu ac de cojoc… Să mă gândesc, sunt născut în 67, de asta sunt sigur!… Cum făceau oamenii în vechime când nu erau ceasuri?!? Se uitau după soare, da, să mă uit pe fereastră, poate aflu cât e ceasul acum… Of, e un bloc de 13 etaje în faţă, am uitat complet de el, cum să mai văd ceva?!?… Timpul ăsta trece îngrozitor de greu, totul se mişcă alene şi încetişor, e incredibil! Îmi aduc aminte că înainte trecea atât de repede… totul într-o clipită, totul o scânteie, crâmpeie de clipe erau zilele, viteza luminii… Să cobor în faţa scării blocului, poate văd mai bine cerul de acolo… Ăştia cu televizorul, nişte imbecili, de unde să ştie ei exact în ce an, zi, lună ne aflăm?! Şi dacă ar şti, nu cred că ne-ar spune, ar păstra secretul ca să ne aducă în faţa televizoarelor în fiecare zi! Cine să ştie? Aaa, e înnorat, nu văd nimic! Va ploua! Ce mă fac acum? E duminică sau luni? E totul foarte greu, ciudat de greu… Cum pot să îmi dau seama când să ajung la programare?… Stai puţin, facem un calcul… Eram în 2000 când m-am îmbonăvit… Da, îmi aduc aminte, sunt sigur de asta, a fost mare tam-tam cu anul ăsta… Hai să zicem, presupunem, că au trecut cinci ani de atunci, cam atât, da, au fost cinci ierni, de asta sunt sigur… Cinci ani de când iau medicamente, atât de mult?! Asta înseamnă că suntem în 2005… 2005 minus 1967… Cât fac oare? Ia să iau un creion şi să calculez un piculeţ… Da, 38 de ani, atât am, maxim! Şi cum verific?… Să mă uit în oglindă dacă am într-adevăr atât, nu e mare lucru, imediat îmi dau seama… Hmm, poate un an mai puţin, să fi fost patru ierni de atunci, deci suntem în 2004! În sfârşit am aflat anul! Ăsta e anul adevărat, nu ce zic ei, aşa la mişto, ca să ne ţină în faţa televizoarelor! Eram sigur că mint sau poate nu ştiu nici ei, e greu de caculat! Ar trebui să îi anunţ cumva că se înşeală, că e greşit, suntem în 2004, nu în 2009, de asta m-am convins! Ştiinţa nu greşeste. Niciodată…. Dar totuşi cum ajung la programare? Să mă uit când e… 6 octombrie… am vreun calendar?! La ce să îmi trebuiască, doar am aflat acum tot ce am nevoie? Ce rost să mai aibă? Da, dar trebuie să mă prezint la programare după timpul lor, ei doar aşa ştiu sau ştiu de fapt şi mă încearcă? Asta e întrebarea, poate ar fi mai bine să mă duc după timpul meu, aşa vor vedea că sunt bine şi sănătos, că gândesc singur, că iau decizii, că sunt capabil să fac faţă oricărei situaţii?! Doar am fost afară… Totuşi, nu pare octombrie, e destul de cald. Plouă afară, s-ar putea să fie toamnă. O toamnă la început! Sau un sfârşit de august.. Nu ştiu ce să zic… Va trebui să urmăresc vremea, dar cred, cu toate astea, că e septembrie, da! Duminică! Cam pe la mijloc, vreo 15-16 septembrie… Să îmi scriu în carnet în fiecare zi şi să îmi fixez ceasurile din casă. Aşa e cel mai sigur. Cel mai bine!