Bird 44 (Opera celestă în 10 mişcări)

de Adrian Grauenfels
cu fotografii de Tibick Indrikova

Rugăciune de seară

să fie mereu aer în jur.
să avem spaţiu, viaţă, curaj.
să ne petrecem clipele acolo unde suntem.
să putem privi orizontul de sus în jos.
să găsim drumul spre casă, cuibul, patul iubitei exact când e nevoie şi chiar cu ochii închişi.
să auzim marea, eclipsa, căderea fulgilor de nea, cântecul unui prieten, căderea serii.
să nu îmi stea ceasul.

să nu mă pierd şi dacă mă pierd să mă găsesc întreg.
să fie cel puţin două stele pe cer.
înapoi să fie exact ca înainte.
să mor în somn.

Vocale vulpi

mai rulez un timp în gol
scrâşnind nisip în gură gumarabic
castelul de nisip s-a prăbuşit de mult
doar scoica periferică mai mişcă

sub tălpi crăpatul timp
crăpate îmi sunt buzele
de atâta şi atâta solitudine
ce clară surprinzătoare umbra ta peste umbra mea
cocoşată crispată calcinată criptă

vagi voci, vocale virgule, virgine vapoare vărgate, văgăuni văduvite volante vulpi
şi de ce să nu pun cărţile pe foc?
mitologia s-a terminat cu venus
şi muntele tău e plin de păcate
şi seara asta miroase toată a eşafod…

vara lui 44

trecuse de vara lui ’44
ştiu asta precis îmi intrase un cui în picior
toamna şchiopătam după tine
tu erai cu oleg şi oleg te prezenta
unor tipi mai snobi ca mine
la petreceri studenţeşti când sânii îţi scăpau pe-afară
ştiai exact ce-ademeneşti

cu oleg te jucam la poker
chiar roşcovan cum eram şi timid
l-ai culcat pe serj între noi
râdeai gâdilată la tălpi şi invers
curgeau pe pereţi ceasuri de dali
chiar timpul picura un pic pervers

ana se iubea pe furiş
cu alte două egrete
eraţi frumoase ce să zic
in zbor virtual planau regrete

ar mai fi de vorbit despre pace
războiul se terminase de mult
piciorul mi se vindecase-n 46
eu tot speram să te-ntâlnesc zâmbind la şase

andante- ireversibil

ba vom trăi în reversuri dragă prietenă
cu barba mirosind a lagună
cu scoici în păr, bezmetice vedenii parcelate
monumente funerare trase de cai invers înhămaţi
înaripaţi, dar legaţi de picioare
flămânzi, dar prea nobili de a o spune
mustind a dragoste din ochi
gata de război spartan
dus pentru tine chiar 200 de ani de va fi nevoie
şi încă 20 ca să oprim simbolurile ce ne invadează
spaţiul scolastic
teritoriul euclidian
masa la barul unor defuncţi strămoşi
paharul cu votcă şi praf de frişcă
zâmbetul codiţelor tale atât de blond banal
uită-te în patul unui poet
cu miros de revoluţie
poet ce scrie doar cu mâna stângă
poveşti exotice în care eu mor şi
tu dispari defiecaredată.

Absolutul unei poze

absolut tu poza
absolut eu votca
picioarele mele de rinocer făcute din zale de cărbune
ochii tăi pe tavan
sângele fiert, între noi ura
îmi pierd timpul pe anchete cu fierul roşu
mă bântuie un dor de ghilotină
trec nori galbeni prin pantalonii mei de piele roasă
ai clei?
ai cuie de răstignire ?
şi eu merg ca tine de-a-ndăratelea
cu ficatul tras pe targă
cu memoria filtrată de satrapi raşi în cap
stârvuri pleşuve aşteptând împăierea
curvele spălându-se una pe alta
ziarele golite de pornografie
eu pe cine să cred?

– minus infinit

sunt un proletar surd acum
îmi gârbojesc destinul ca să intre în sticlă
SOS
stau agăţat de ultima creangă a probabilului
minus infinit e chiar minor
şi nu mă mai sperie ca înainte de a te cunoaşte
simt ape freatice ce mă duc spre tine Odessa
simt galbenul unor pedepse amânate
şi sacul cu poveşti furate
gol e
gol
goluţ
deşertul se pierde în umbra promisiunilor
doar cămila mea mai rumegă un pic din zare gol

viaţa povestită invers

o să tratăm bâlbâiala ta cu ştreangul meu
un condamnat la moarte devine lucid
mai tânăr şi cu mult mai frumos
îşi dă seama că ştie o matematică perfect complexă
că vorbeşte fluent sute de limbi stinse
că nu şi-a respectat cum trebuie părinţii
venele sale stau să pleznească de atâta mânie
călăul e o tânără vestală plină de dragoste interzisă
coşurile fabricilor de ciment se apleacă în bătaia vântului
funia de gât
sacul pregătit
istoria modificată retro
viaţa povestită invers monotonic
culpa ta
pulpa mea
fiction

numele tau, sotto voce

oroare
în palme ţin
numele tău
despicat de pofte
sau poate de ce mai găsim
din noi
panglica mătăsoasă
a explicaţiilor
apologetice suspine
logic înlănţuite
între ideal şi trezia
din călătorii deandărătelea
e inuntil să îmi spui cuivnte de dragoste
nu le mai aud
îmi tai urechile
ca să te simt mai adânc

e ca şi cum am vorbi
învinovaţi
neruşinaţi
ca de o carne
ce ar fi trebuit să urle pe masa măcelarului de copii
înainte de Vicenza
nu eram eu

Dupa Vicenza, mişcari telurice

ştii că nu mai fac faţă la impetuoasa ta urcare pe golgota?
mă laşi în urmă în colb deşi îmi oferi toiagul zilelor
îţi pui capul pe umărul meu ca să cred că existăm
dar nu..
e doar iluzia unor trăiri cu hiene simulate pe peretele de carton
ce caut eu aici ? de ce să stric tăcerea unor recitaluri?
te rog dă-mă la câini
lasă-mă să dispar silenţios
îmi închid telefonul
semnez cecurile de datorie socială
mă despart de femei
şi apoi mă duc să dorm cu moartea
ea nu refuză
pe nimeni

plecare, allegro con brio

stau atârnat, boccelit de plecare.
fraţii fac semne cu crenguţe disperate
părinţii scuipă lapte
de mamă fermentat
ce cuib ciudat
zic eu tatuat , gata de drum
privind spre gara toată fum

tu desenezi cu unghia o patrie
care să ne ţină copiii în leagăn
şoptind cât de mult ne iubim
deşi avem tensiunea poetic redusă
buchetul scăldat de lumina stelară

scripet de vagon pe care mişună crabii de noapte
soldaţi pe-un front
şi uite, curge magiun ca un bocet
şi morţii vin încolonaţi
cântând un marş de despărţire
iar crucile din vale ard

din umbre vechi de cimitir
îmi strâng memorii ce plutesc
şi-mi cer străbunii, înapoi la vetre
străvezi fantome ce păzesc
trecutul nostru plin de pietre.

menuet polifonic

vezi mă lupt cu umbra volatilă
e pe viaţă sau e pe moarte
această încercare infertilă
alerg pe un câmp minat
iluzii deşarte despre mersul în mâini
dar nu ai mâini

ei şi ?
pot vorbi singur
pot să mă îmbăt cu glorie
nimeni nu mă priveşte
aerul e doar al meu
sunt samurai sunt zeu
sunt hrănit bine sunt alintat
un intelectual rasat
vorbesc cinci limbi cânt la bandeon
poza mea e-n pantheon
atârnă vedeţi cu stupoare
pe stânga, chiar lângă intrare
şi înţelegi cumva în finalul acestei glume
că eu şi umbra mea n-avem acelaşi nume

mourir d’amour

te împing la marginea hârtiei
acolo unde se schimbă fusul orar
unde păsările cad după ciocniri cu îngeri
este atât haos în haos
îţi spun căutând
poate chiar ecoul sună mai răguşit
stelele au plecat în pribegie
femeile dospesc cu gură mută
pacea nu a venit călare pe un măgar alb
briciul lipseşte de la apel
în sertare găsesc doar mirosul rânced binecunoscut
scrisori nedeschise
scrisori netrimise
manuscrisul din care smulgeam foi
ca să rulăm ţigări militare
fumate până la strofa cu mourir d’amour
şi o zburăm dimineaţa

o zi fara poezie

uite, a mai trecut o zi
fără poezie
stau
cu mâinile întinse spre timonă
doar argintul vechi întors în mine
ascult cum creşte ancoră despuiată
văd cu ochiul meu ce doarme
număr
vâslele, ce mi se-ntorc acasă
cu fiece val, un gest de trădare
în fiecare scoică, un fir de copil
în fiecare copil ascunsă o bătrâneţe
în fiece tic-tac adormit, o moarte
corabia mea se duce-n naufragiu
cu marinari bolnavi de nemurire
mi s-a umplut gura de sare

zece- Final, duende cu cap decapitat

aceste pretenţii sunt absurde utopii cioplite în piatră
te chem să cernem nisip
trec câini cu limba scoasă
ceasuri moarte în cocorii de iarmaroc
nu plouă, jghiaburi inutile
cănile goale vor buze
toarte
apa ta amniotică te făcea de râs
mamoşul te pipăia lubric deşi încă nu te născuse-şi
şi tu dansai greţos
şi eu muream
şi prietenii tăi stăteau pe vine pe mormântul meu deschis
asta e tot