Frozen Spring

[Controlled Insanity in Progress]

de Ştefan Bolea

“My eyes drying from the cold” (Skid Row)

Cred că suntem puţin ieşiţi din astroritm. Mie îmi place luna februarie, pentru că poţi lucra/ studia netulburat. Poate să-ţi crească o carte sau eşti capabil să te focusezi mai bine pe citit, now that the sun is out of the equation. (Sun – a principal distraction, a perfect LIE, though in Norway I learned to appreciate it; Sun – it makes you feel awake when you’re really asleep; Sun – an illusion; in fact it’s been night since the beginning of the world; NIGHT IS THE ONLY DAY, to paraphrase Katatonia.) Dar azi erau idele lui martie şi o furtună de zăpadă m-a pocnit când mă plimbam cu Ormeny pe la Studii Europene. This is almost too much… Cu zodia Berbecului, ar trebui să celebrăm noul an – să ne resetăm şi să anticipăm proiectiv ce vrem să facem cu self-ul nostru one more year. Dacă în cinci zile o să fie iarnă though, ar cam fi o sărbătoare neagră, cum zic cei de la Depeche Mode. Nu ştiu, am impresia că sunt defazat – simt că ar fi trebuit să-mi treacă deja astenia de primăvară, şi de fapt the pains haven’t even started. Sunt într-un limb (mă gândesc că şi alţii trec prin asta), parcă o parte din conştiinţă îşi doreşte un lucru pe care cealaltă parte nu-l poate. Divided: graniţa este împresurată cu sârmă ghimpată, ca să-şi prindă demonii sufletul şi trupul în no man’s land. Crucify devils! Moarte delatorilor! Trebuie executaţi într-un efort comun al taberelor inamice… Oricum, vreau să zic că nu sunt atât de focusat şi de self-centred pe cât aş putea să fiu, din pricina conflictului dintre raţiunea sufletească şi inteligenţa emoţională. It’s a frozen re-birth: când să-mi leapăd pielea, aflu că avatarul predestinat nu este pregătit. Un self a plecat pe poziţii viitoare, la anticipare – altul n-a ajuns la destinaţie, nereuşind pasa: între cele două sunt eu, partea cea mai dezagregată din tine.

Dar poate tocmai asta e mişto, să pendulezi între direcţii sau să inventezi dincolo de serial number-ul identităţii. Astăzi sunt eu, mâine Minulescu/ Vlad Dracul din Romanţa noului-venit/ Glasul artei viitoare, poimâine Lestat din Interview with a Vampire sau Vincent Price, poimâine seara, eu 2, care nu seamănă cu primii cinci. Fuck identity, it’s overrated! Ca-n Memento, ajungi la o dezintegrare progresivă, într-o asemenea măsură, încât mâna tremurândă care termină acest text nu mai seamănă cu mâna care l-a început. Alienarea poate fi simpatică, atunci când este propria alegere şi nu dictată cu cizma-n faţă.  Unde vreau să ajung (în stilul pelicanului şi al babiţei) este că în zonele intermediare trebuie să renunţi la etica voinţei şi să te laşi pe mâna subliminalului (începe proiectul pe care nu ai cum să-l finisezi! Ascultă melodia care te obsedează de ani întregi! Lucrează la poemul, la care nu-ţi iese finalul, sunt convins că ai câteva! Iniţiază un hobby sau renunţă la altul! Vânează corbi pe balcon cu puşca de aer comprimat! Dă-i pet-ului o porţie de bacon exxtra! Whatever, inventează, vorba lui Sartre! Choose/ not to choose life!)… Este un timp al intuiţiei, care nu trebuie contorizat… Live during the night when day is phony! Va veni şi vremea Panzer-ului (şi ceasul lui Pico de Mirandolla) dar acum trebuie să trăieşti în butoi sau să-ţi impui că este ora Cassandrei, în care creşte o falie între viitorul-trecut şi trecutul-viitor… It’s not high time to turn yourself into a bomb, it’s better to explode now without a purpose.