Frescă putredă

de Simona Dăncilă

Frescă putredă cu mînere pentru ăia pe care viaţa-i zboară sub
Paliere- handicapaţi divini. În altar pocale cu lichid amar
În care ne ţinem fiecare fătul de chihlimbar neputincios
Şi transparent, slab iluminat şi totuşi al naibii de perseverent.
Pe sub cuvinte pe sub gravitaţia celor care trăiesc cu picioarele pe
Pămînt încercam să alerg acolo unde nu poţi să te mişti: oare e periculos
Să exişti? Să ieşim odată din cuvînt şi să facem o
Pomană mare pentru propria noastră dezviermănare
Să începem să producem mătase pentru toate frescele zgrumţuroase
Unde zîmbim în miniatură: oare e periculos să ai Gură?
Mediu umed, loc de putrezire a vorbirii. Imaginea din sînge: o suferinţă
Amplă în care fiecare lacrimă la rîndul ei plînge. Şi o
dovadă de transparenţă: în cel mai aerian mod posibil sufletul
gîndeşte se miră smulge imaginea din cojile ei verzi : oare e periculos
să vezi? Frescă putredă de primăvară o fotografie cu gînduri
fiinţe pufoase care sub straturile expandate noroase au o anatomie
minusculă- se topeşte religia, e o apă cu oase galbene sfinte iar
noi pe mal mîngîiem găini argintii ca să producem energia necesară
pentru a supravieţui. Seara se stinge şi gîndul ăla conectat la
curcubeu pe care-l ţineam aprins toată noaptea-n antreu. Pentru
a doua oară mă întreb dacă merită să rişti:
oare nu e prea periculos să exişti?