de Tiberiu Neacşu
Sebastian şi cureaua
Urcam întruna şi pleoapele atingeau
cerul fâlfâind. Unii ne spuneau păsări.
alţii, întâmplări, ne făceau pale de vânt şi cântec.
Treceam aşa,
ca printr-o caravană orientală,
cu măştile de bună ziua şi leşul
vorbăreţ.
Mai încolo, ce ajungem nu se cunoaşte.
Din urmă, ca un bulgăre de ceaţă,
săpând în oasele noastre adânci,
ne privea liniştea şi
muţenia leşului adormind.
Bruce Springsteen şi epifaniile secundare
(cântec Beat)
Mestec ce am nu doar autobuzul
Nu doar preoţii şi grămezile lor
Nu doar omul de rând al propagandelor
Din nămolul…
Cămaşa mea e roşie şi
Cobor spre tancuri şi noi,
Ghiulele cu măsură
Antice, dintr-o fărâmă
Ucidem console,
Şine şi joe cocker…
Cu puţin ajutor de la prieteni
Şi tăcurăm.
Vama
Au venit cu lumina mânându-i sălbatic
Şi soarele, mortul,
îşi izbea maxilarul de vânt.
Acea umbră cumpăná comanda,
Cerurile cumplite treceau.
Coborî. Pieptul îi servea drept coroană
aşteptând lumea mută.
Îşi umplea gura cu laptele alb
gângurind.
Am ajuns. Aici
o să las în urmă sălbăticiile mele
începute aici.
Aici şi nu acolo,
în părţile care nu suflă
o să-mi las stupoarea să alerge
în laptele alb
tu, mamă, tu, tată!