de Daniel Sur
Cred că toată lumea ştie ce este filosofia şi cu ce se ocupă. Ştim cu toţii că filosofia este o disciplina autonomă a culturii având ca obiect cunoaşterea formelor şi proceselor gândirii. Că este o modalitate de gândire şi investigare, formată dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde să cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub aspectele sale cele mai generale. Sunt cunoscute, de asemenea, abordările filosofice asupra filosofiei. Ştim că perspectivele asupra filosofiei sunt diverse şi uneori divergente. Dar sunt puţine demersurile teoretice asupra filosofilor. Ian Ravenscroft, profesor de filosofie asociat la Universitatea Flinders, Australia, umple acest gol cu un material în numărul din octombrie – noiembrie al revistei Philosophy Now. Articolul se intitulează How To Be A Philosopher şi se vrea creionarea unui profil al filosofului. Cine este filosoful? Cum se îmbracă? Ce mănâncă şi ce bea? Mai jos aveţi câteva răspunsuri.
Cum se îmbracă filosoful
Filosofii sunt rareori interesaţi de propria vestimentaţie. Hainele pot fi o sursă de plăcere estetică şi sunt puţini filosofi categoric împotriva plăcerii estetice. Cu toate acestea, există opţiuni vestimentare care sunt în contradicţie cu spiritul filosofiei. Filosofia este, în esenţă, un demers anti-autoritar sau, cel puţin, filosofia recunoaşte numai autorităţile fundamentate în argumente şi dovezi. Dubioasa autoritatea a majorităţii, a religiei şi a statului, cu tendinţele lor de a cere supunere oarbă, au intrat în permanentă în contradicţie cu eforturile filosofice. Este uimitor cât de mulţi filosofi, de la Socrate la Abelard sau Russell, a avut probleme cu autorităţile lumeşti. Unul dintre lucrurile interesante legate de autorităţi şi regimurile autoritare este fascinaţia pentru uniforme şi jocul cu ţinutele. De la cămaşa maro fascistă la sutana violetă a episcopului, autorităţile au o atracţie fetişă pentru croitor şi modistă. Unele uniforme, de exemplu, echipamentul fotbaliştilor, au doar o funcţie practică – înlesnesc adoptarea unor roluri. ÎÎn cazul în care cineva este tentat de o uniformă, sau, şi mai rău, este tentat să o impună şi altora ar trebui ori să-şi reconsidere poziţia şi ori să renunţe la acreditările filosofice.
Ce mănâncă filosoful
Filosofi mânca tot felul de lucruri, la fel ca o persoană obişnuită. Printre filosofi există însă o tentaţie puternică spre vegetarianism, cel puţin în rândul filosofilor contemporani de limbă engleză. Această tentaţie se datorează în mare măsură influenţei lui Peter Singer. Singer a convins mulţi filosofi contemporani că a consuma carne este o alegere greşită din punct de vedere moral. El nu neagă faptul că a consuma carne este o sursă de plăcere şi de proteine, dar insistă asupra faptului că beneficiile pe care le obţinem din consumul de carne sunt în întregime depăşite de costurile pe care le suferă animalele. Plăcerile noastre sunt plătite cu durerea animalelor, şi asta e inacceptabil, în viziunea lui.
Ce bea filosoful
Tuturor ne place să bem. Să bem orice. În proporţie copleşitoare, filosofii preferă vinul roşu şi cafeaua. Există chiar o expresie celebră: “in vino veritas”, atribuită scriitorului roman Pliniu cel Bătrân. De aici s-a fundamentat legătura dintre vin şi adevăr, dintre cupele adânci de vin şi adevărata natură a lucrurilor. Pentru filosoful australian John Bigelow, fraza suferă o mică modificare: “în caffeina veritas” – în cofeină este adevărul. Desigur, o cafea bună poate să pună în mişcare mai bine sucurile cognitive. Şi-am fi tentaţi să-i dăm dreptate.
Ce citeşte filosoful
Pentru a fi un bun filosof trebuie să citeşti o mulţime de filosofie bună. Anders Eriksson, un expert în formarea de experţi, a estimat că ai nevoie de aproximativ 10.000 de ore de practică pentru a deveni un expert veritabil în orice domeniu. În filosofie, practica include, dar fără să fie epuizată, interacţiunea minţii cu mare filosofie. Şi cea mai bună cale de a interacţiona este lecturarea marilor cărţi de filosofie. Pentru toţi filosofi fiind singura cale.
Uneori răspunsurile pe care le cauţi sunt îngropate într-o carte plictisitoare, caz în care, trebuie să ai dinţi puternici şi răbdarea unei coţofene. Dacă nu eşti dispus la un travaliu atât de laborios ai două variante: fie cauţi ceva mai interesant de citit, dacă o carte de filosofie se dovedeşte a fi plictisitoare sau irelevantă, fie apelezi la aşa numitele lucrări de sinteză sau ghiduri filosofice. În ultimii douăzeci de ani, un număr mare de dicţionare filosofice, manuale şi ghiduri de studiu au apărut pe piaţă şi în România. Unele pot fi incredibil de utile şi chiar foarte distractive. Dacă ar fi să ne referim doar la cele de limbă engleză, unele dintre cele mai cunoscute ghiduri în filosofie rămân Blackwell Companion to the Philosophy of Mind editată de Samuel Guttenplan, Oxford Dictionary of Philosophy de Simon Blackburn sau on-line Stanford Encyclopedia of Philosophy, editată de Edward Zalta. Un adevărat răsfăţ.
Ce gândeşte filosoful
Dacă deschideţi aproape orice manual de filosofie veţi constata că filosofia a fost preocupată întotdeauna de adevăr, frumuseţe şi bine. În acest moment un astfel de demers ar putea să pară absurd de nefolositor. Chiar filosofii o spun. În fapt, toate ştiinţele aşa zis naturale şi sociale oferă teren fertil filosofiei. De la artă la literatură, de la ştiinţe politice şi istorie la lumea virtuală. Dacă ar fi să dăm nişte exemple, am putea să ne oprim la Kim Sterelny, care interacţionează fructuos cu biologia evoluţionistă şi ştiinţele cognitive în lucrarea sa filosofică Thought in a Hostile World. Susan Hurley face descoperiri importante despre originile comportamentului violent în „Imitation, Media Violence, and Freedom of Speech” iar Martha Nussbaum atrage atenţia asupra funcţiei normative a literaturii în Poetic Justice. Jonathan Glover a scris Humanity, o istorie morală remarcabilă a secolului XX.
Există curente filosofice care refuză să se angajeze în competiţie cu cercetarea ştiinţifică şi se focalizează doar pe domeniul lor de interes. Rezultatul unei astfel de focalizări dă o anumită aură de unicitate, o unicitate uneori comică, tragică ocazional şi în puţine cazuri profundă. Există, de asemenea, şi filosofi atât de copleşiţi de puterea ştiinţei şi fascinaţi de rezultatele ei încât cad în cealaltă extremă şi ajung să-şi bată joc de propria disciplină. Atitudine la fel de comică şi de tragică ca şi cea care repudiază ştiinţa.
Există şi o categorie de filosofi care ştiu să trateze subiecte care nu au făcut parte din repertoriul meditaţiei filosofice. Eseul On Bullshit a lui Harry Frankfurt este un exemplu sugestiv. Harry Frankfurt oferă un subiect pe care nu-l regăseşti nici în Platon, nici la Kant, nici la Nietzsche. În On Bullshit, Frankfurt distilează o tradiţie filosofică în câteva mii de cuvinte. După el întreaga istorie a filosofiei nu este decât o luptă permanentă cu proştii şi prostia. Socrate, de exemplu, avea un nas fin în a detecta prostia şi suficientă răbdare pentru a o dezvălui. El era necruţător cu proştii care se prezentau ca autorităţi în cunoaştere. Potrivit mitului, Socrate a acceptat să fie declarat de Oracolul din Delfi că ar fi cel mai înţelept dintre oameni numai după ce şi-a dat seama că înţelepciunea lui consta în aprecierea profundă a ignoranţei sale.
Cum gândeşte filosoful
În filosofie poţi să te situezi pe orice poziţie, oricât de scandaloasă ar fi, atât timp cât poţi să ţi-o susţii cu un argument bun. În On The Plurality of Worlds, David Lewis şi-a apărat scandalos de strălucit poziţia sa conform cărei această lume este doar una dintr-o infinitatea de lumi. De asemenea, în contradicţie cu bun simţ, Paul Churchland şi-a argumentat abil şocanta teza conform căreia convingerile sau dorinţe noastre nu există, ci sunt doar simple iluzii.
Este destul de greu să găseşti un argument bun. Ai nevoie de multă practică pentru a deveni calificat în susţinerea premiselor şi pentru a urma paşii necesari pentru construirea unui argument până la final. A te familiariza cu argumentele marilor filosofi din trecut este o modalitate excelentă de a obţine practica necesară.
Atitudinea filosofului
Filosofii trebuie să fie capabil să-şi exprime gândurile în maniere multiple, în special în formă scrisă. Cuvintele scrise pot fi revizuite mai uşor şi mai bine decât cele exprimate verbal în timpul unei conversaţii. Este important să-ţi expui în permanenţă public propria filosofie. Platon şi-a petrecut toată viaţa lui făcând-o. Argumentele – derivaţii raţionale ale concluziilor din premise – sunt esenţiale pentru filosofie. Dar argumentele într-un alt sens – ca schimb viguros de idei, fie verbal sau în scris – sunt foarte frecvente în filosofie. Schimbul viguros este esenţial pentru obţinerea adevărului. Cei care sunt timizi în faţa adevărului tind să fie timizi mai departe şi în argumentare. Există şanse să fii acuzat că eşti agresiv, dar această acuză vine din partea celor care sunt nerăbdători să evite examinarea publică a convingerilor intense. Deci, un filosof trebuie să fie pregătit pentru atacuri şi acuze grele. Aceasta nu-l va ucide pe filosof şi poate să-l ajute să-şi dezvolte capacitatea de a înţelege.
Unde locuieşte filosoful şi cine îl angajează
Colegiile şi universităţile sunt cei mai mari angajatori de filosofi. În Statele Unite sunt angajaţi cei mai mulţi filosofi profesionişti, aproximativ 15500, cu un salariu mediu de 66.000 dolari pe an. Cei mai mulţi filosofi locuiesc în oraşe, în preajma colegiilor sau în zone metropolitane mari, cu toate că un filosof poate să-şi practice disciplina oriunde. Unii dintre filosofii cunoscuţi, cum ar fi Henry David Thoreau, practicau filosofia în pădure, într-un mod solitar.
Iluminarea filosofului
Marele filosof american Jerry Fodor, căruia îi place să glumească despre orice, a fost o dată acuzat că nu ia în serios filosofia. El a răspuns că ia în serios filosofia, doar că nu se poate lua pe sine în serios. Exact, asta înseamnă iluminarea filosofului.
Subiectele preferate ale filosofului: viaţă şi moarte
Filosofia ar fi de-a dreptul inutilă dacă nu ne-ar ajuta să trăim conform valorilor noastre şi să privim moartea fără frică. Diogene, Socrate şi Voltaire au refuzat să-şi compromită valorile. Se spune că Alexandru cel Mare, beţiv, ucigaş şi însetat de războaie s-a oferit, mărinimos, să-i facă o favoare lui Diogene Cinicul. Diogene, care era la plajă în momentul respectiv, i-a replicat: „V-aş ruga să nu-mi staţi în soare.”
Mulţi filosofi au murit fără frică. Paradigma antică a fost instaurată de Socrate, care a băut calm cucută după o seară de conversaţie filosofică. În timpurile moderne, paradigma a instituit-o David Hume care a stat calm în faţa morţii şi şi-a făcut de ruşine detractorii ecleziastici. Filosofia dă în practică o rigiditate specială coloanei vertebrale, cel puţin unora dintre filosofi.