Believe in NoThing

[Ştefan Bolea – Gothic, Herg Benet Publishers, 2011]

 

de Sorin-Mihai Grad

Când dai de o carte cu aşa un titlu şi o asemenea copertă sunt şanse mari să te aştepţi să fii dezamăgit de ce ai putea găsi înăuntru, gândindu-te că orice ar fi acolo nu prea are cum ţine pasul cu ele. Te pregăteşti să-i vânezi orice eroare şi scădere, deschizi volumul, dai de motoul din C.V. Bănescu şi nu te-ar condamna nimeni dacă te-ai gândi că ai în faţă o poveste macabră apărută pe filiera Baudelaire-Bacovia. Ajungi la titlul primului ciclu, 120 de zile în Kristiania şi începi să faci legături. Cu L’Âge d’Or‘ul lui Buñuel, cu romanul lui Sade, cu filmul lui Pasolini, cu muzica quasinecunoscutei trupe osloeze 120 Days [a cărei alăturare la Gothic‘ul celor de la Paradise Lost duce cu gândul la atât de controversata etapă mai electronică a celor din urmă], cu creştinismul, cu ascetismul, cu dietele [spirituale?] şi mai poţi continua cât vrei, dar mai bine treci la primul text.

Dacă te sperie semnalizările şoarecilor mucaliţi sau te îngreţoşează ideea că excrementele miros a lotus în morminte închide cartea şi fugi la spovadă. E mai bine aşa, umorul lui Bolea (stau şi bolesc în groapă) e din cu totul alt film decât simulacrele care îţi închipui că te amuză. Ai trecut mai departe? Excelentă alegere, recolta semestrului petrecut de autor la Oslo e de foarte bună calitate. Emigranţi, moarte, frică, filme şi reminescenţe creştine dansează ameţitor aruncându-se unele în altele într-un wall of death absolut dement care te poate face chiar să-ţi reevaluezi decizia renunţării la sinucidere. Al doilea ciclu al volumului, purtându-i numele, îţi oferă pentru început iluzia că poetul s-a întors acasă, dar destul de repede înţelegi că aşa ceva e imposibil, pentru că pentru alter-ego’ul poetic al lui Bolea nici măcar mormântul nu e acasă. Citind poemul gothic găseşti o altă explicaţie a titlului volumului, care ar putea astfel proveni, precum se obişnuieşte în industria muzicală, de la cel mai bun text din carte, fără ca asta să însemne că nu merită s-o parcurgi mai departe pe aceasta. Iubirea şi moartea, temele fundamentale ale cărţii şi ale muzicii gothic metal, unica recomandabilă în postura de coloană sonoră a volumului, sunt abordate şi tratate în moduri foarte diverse, direct ori mascat, cu umor sau furie, sub lentilele depresiei, urii şi dezamăgirii.

Fiat dolor e o continuare ceva mai dură şi directă a secţiunii precedente. Nici un fel de milă nu e arătată cititorului pus să înfrunte demonii poetului care vorbeşte cu el fără a se zgârci la referinţe şi aluzii. Înţelege sau pieri! ar putea fi subtitlul acestui ciclu unde vidul este ameninţat cu umplerea cu vagoane de cărţi. Unii ar putea spune că e de ajuns, dar Bolea nu se opreşte aici şi-ţi crează iluzia unei mici pauze în ciclul Flashes of pain alcătuit din poeme foarte scurte, de 1-4 rânduri. Doar că acestea lovesc precum nişte gloanţe, fără milă şi fără discuţii. Câteva dintre ele sunt în engleză şi e mai bine să rămână aşa. Ultima secţiune a volumului duce povestea spre apogeu, culminând în ţie însumi, ultimul poem, în care Bolea îşi jupoaie pe rând pieile aruncându-le peste sine însuşi. Poţi interpreta versul am treizeci de ani, nu fac nici un ban din literatură în mai multe feluri, poate fi dramă, poate fi realizare, poţi crede că bravează sau se plânge, ce ştii totuşi sigur e că nimic din ce ai citit în această carte nu e rodul unui compromis. Şi înţelegi de ce Ştefan Bolea e ocolit sistematic de ierarhii, premii şi antologii: e nevoie de curaj să-l citeşti.

În concluzie, avem de-a face cu un volum de poezie foarte solid, care completează şi încununează precedentele sale producţii Război civil şi Noaptea Instinctelor. Din ele şi-a păstrat mărcile, fricile, dilemele, agresivitatea, chiar şi lunetiştii care-l însoţesc neobosiţi de multă vreme prin clujul putred din care pare că nu poate să vrea să scape, dar Gothic e departe de a fi doar o continuare sau o combinaţie a lor. La fel de sălbatic şi mizantrop ca în primele două cărţi, Ştefan Bolea e în Gothic mult mai atent la ce lasă pe foaie decât îl cunoşteam. O fi de vină doar maturizarea sau o fi având şi el sentimentul că acest volum e pentru el un fel de end of an era unde s-au întâlnit temele şi personajele pe care le cunoşteam deja din cărţile sale ca pentru o last cup of sorrow înainte de a pleca lăsându-ne pradă noului Ştefan Bolea? Vom vedea, aşa cum vom afla poate la următoarea sa carte cine e Tarja căreia i s-a scris această lungă scrisoare de adio intitulată Gothic. Această următoare carte a lui Bolea nu m-ar mira să conţină câteva zeci de poeme de maxim trei rânduri printre care să dai de vreo două-trei întinse pe câte 5 pagini, voit rătăcite pe acolo, sau să fie un volum de poezii de dragoste, care ca de obicei îi reuşesc foarte bine şi în Gothic şi pentru care pare că s-a maturizat suficient.