Poeme de Igor Ursenco

[din volumul în curs de publicare Monstrul Spaghetelor Zburătoare]

 

Happy Planet Index

Cum le adulmeci
de la depărtarea simţurilor
atrofiate, te şi pomeneşti Cu lucrurile dobîndind
o Familiaritate aproape incestuoasă. De parcă
te-ai aşeza La masă în locul
unde se cuvenea capului
de familie plecat
să planteze lujeri
 
între cerurile
subterane
 
sunt sigur că şi anul ce vine
tot danezii,
finlandezii, norvegienii şi suedezii vor ieş
iarăşi Primii în topul „Indicelui
Planeta Fericită”, dispuşi
să facă abstracţie
colectivă de frigul cronic ce li s-a Dosit
în oase şi Descendenţa
comună din tragicul
iar uneori simpaticul personaj
 
numit Hamlet
 
poate din această cauză
anul acesta Se va catapulta
soarele dintr-un culcuş de rezervă, ratîndu-şi
aniversarea generaţionistă şi, poate,
contul gras nobilizat
de Academia Suedeză, aşa cum presupun că Ignoranţa
umană
s-ar putea dovedi că bate
toate topurile
deceselor de obezitate infantilă şi cancer
mamar la păpuşile
de ceară gestante. Nu ştiu cum
 
se face că şi prostata se umflă
de la show-rile politice
difuzate În pauza dintre
filmele de Oscar, retransmise
doar în Anul comemorării
starurilor
decedate. Între timp
 
ai toate şansele
din lume să constaţi că trabucul voluminos
al unui oarecare tip georgian
insignifiant Djugaşvilli a făcut
mai multe Victime colateral
decît milioanele
de asasinate colective
la ordinul dictatorului Iosif
Stalin. Nimic mai firesc atunci,
 
la fiecare masă servită
să pun Un tacîm în plus de-a dreapta mea
pentru Ioana D’Arc şi Sfînta
Kinkiziţie! Cu ce-a mai rămas
 
din sufletul
umezit pînă
 
la capătul
imaginaţiei nu e de mirare că Distanţa
de la mine şi Pînă la
cît-puteam-fi-de-împlinit
este direct proporţională Fericirii
scăpate vederii
comune: exact ca Dostoievsky
în faţa plutonului
de execuţie. Şi atunci, din exaltat
 
ce-am fost, sunt pe Cale
să devin
şi mai Adevărat!

Nu trageţi în lebedele albe!
Schimbarea la faţă a României

Nici pînă azi nu mă dumiresc unde naiba Platon
îşi ţinea propria umbră, prin
lucrurile şi umbrele lor
împrăştiate meticulos în spaţiul peşterii
sale filosofice. De fapt ştiu eu un loc magic,
unde lumina zilnică sistată
periodic şi produsele alimentare eliberate
doar pe bază de cartelă încă s-ar putea
înghesui oricînd prieteneşte ca într-o conservă
de ton, numită generic Republica Socialistă
România”. În lipsa
 
produselor de peşte
de export, unica sursă a vitaminei D era de găsit
doar în bancurile
politice nesărate, singurele subterfugii
platonice ale românului sub regimul
odiosului cuplu Ceauşescu. Dar viaţa
 
de acvariu comportă anumite riscuri
neprevăzute: bancurile de rechini sunt
mai puţin periculoase decît depunerile
de săruri. După douăzeci de ani de regim
 
politic e firesc să te pregăteşti
de începerea altuia.
Valutar. Purtătorul de cuvînt al Băncii
 
Centrale Europene deja îşi avertizează membrii
din zona euro privind măsurile suplimentare
de protecţie a monedei unice. Astfel,
 
hîrtia din care se vor confecţiona noile
bancnote va fi aptă să suporte în plus
un grad sporit de aciditate, menit să combată la nivel
internaţional crima organizată
şi celulita. În ceea ce priveşte filigranele
 
de protecţie, reprezentantul Băncii
Centrale Europene nu riscă să divulge amănunte
privind tipărirea lor separată, pe utopii
tulburi precum bălţile
din vechile parcuri cu luminare
artificială. Dacă printre lebedele
 
negre din Cişmigiu i-aş întîlni acum
pe dictatorii Elena şi Nicolae, sunt convins
 
că aş putea vedea
prin ei
 
mai departe decît prin cătarea
deja reglată de balistica
plutonului de execuţie

Barack bin Laden

Treci printre oameni la fel cum industria germană
de automobile trece printr-o adevărată dramă existenţială. Nu-i vorbă, mercedesurile
şi-au lăsat demult concurenţii
cu ochii în soare. Acum unica emulaţie
 
mai poate veni doar de la industria domestică
de filosofie, spre neşansa
tabloidul „News of the World” care nu mai poate
nega la nesfîrşit existenţa
extra-tereştrilor. Astfel, bieţii cosmonauţi
 
sovietici şi astronauţi americani sunt nevoiţi să renunţe
la inchiziţia Galacticii, în favoarea
unui proiect comun de exploatare
a defileului de acces din Pakistan
spre Afganistan. Editorialiştii trustului de presă
 
al magnatului Murdoch oferă contra cost celor curioşi
rezultatele de insider stocate de cel mai mare
telescop deţinut de NASA, cu imaginea
clară a SupraOmului
nietzschean cum asfaltează
cu instrumente rudimentare depresiunile
selenare şi munţii pleşuvi de pe Marte.

Metastază
[Cina cea de Taină a Spaghetelor]

Să nu ne uităm pe cei care s-au răstignit pentru noi, Preaiubiţilor, diseminîndu-ne credinţa specială
în toată lumea! Calitatea mea de Monstru oficial
 
al Spaghetelor Zburătoare nu-mi permite
să vă reamintesc aici întreaga istorie deja încheiată
a ginului înghiţit
din lampă odată cu ultimul strop
de revoluţie. Dar vă zic serios
vouă: trebuie să ne intereseze
proletariatul atîta timp cît nu cunoaşte
integral Istoria Spaghetelor Ateiste. Trebuie
 
să ştiţi, dragii mei, Divinitatea
lucrează în permanenţă
cu lucrurile umile şi cu ceea ce n-au reuşit
în războaiele lor strategice Bonaparte
& Hitler. Mă veţi întreba, care e deosebirea
 
dintre proletariat şi firavul Gogol să zicem?
Vă descoper că bărbatul acesta minion are
suficientă forţă cît să tragă întreaga Moskovă
de lemn sub el, fără a se lăuda
că a dus primul în Rusia spaghetele învelite
în cursul de latină originală
din Italia. Dar ştiţi voi, Iubiţilor, că dacă nu facem planul
 
de consum de spagheti, Apokalipsa mijlocie
ar putea veni mai devreme
veacul acesta pe care nici
măcar Nicolai Vasilievici nu l-a anticipat
printre sufletele
sale moarte. Vă puteţi gîndi că singură
 
mustaţa lui Gogol ar putea
provoca
o inundaţie ireversibilă
la Veneţia, fără nicio vină a studiilor
sale de metafizică slavă întrerupte
la Vatican? Deocamdată gondolele
 
cu asperităţile netezite de turişti sunt ocupate
tot mai mult de Romeo &
Juliete care nu ştiu de pericolul „lucina
sine concubita”, cum ar zice latinul
şmecher, „însărcinată
fără contact sexual”. Dar nu vă fie frică: vom sponsoriza
 
speranţa integral
prin donaţiile primite
pe adresa Bisericii „Monstrului
Spaghetelor Zburătoare”

Paşalîcul România

Cu spasmele şi soarta
reîncălzite în oalele zilei de ieri te aşteaptă
oraşul-în-care-nu-ai-mai-fost şi nu
vei fi murit
vreodată cu gîndul la rădăcinile. Aşa cum se întîmplă
cu toţi cei care înving
legea gravitaţiei doar ţinîndu-se
de nas. Dintre toţi
 
cuceritorii lumii, turcii
au fost cei mai sensibili
la nurii Colentinelor. Te strecori prin bulevardele
capitalei ce duc previzibil
spre gurile de canalizare
şi cele de metrou, dar
sfîrşeşti
invariabil ajungînd
în Piaţa Matache. La final
 
de săptămână acolo intră grăbiţi doar bătrînii
cu bani şi tinerii
cu speranţe, fără ca niciunii
să observe cum prin ei trece ritualic
aceeaşi femeie
cu coasa. Românii
 
veniţi cu trenul din Nordul ţării ies
din vagoane raşi la faţă
de ceasul morţii, înaintînd
prin corpul
românilor din Sud odată cu mîlul
întineritor al Techirgiolului. La asfinţit
 
Bulevardul Averescu e tot
numai o Deltă
patriotică cu pescăruşi, cormorani şi peşti
la fiecare colţ al său
care dă în străzile dosite. Staţia terminus
 
coincide cu Cimitirul
vesel din Săpînţa sau în capitala
cea mai apropiată
de frecvenţa akaşa. Cînd ieşi
 
pe peron, te pomeneşti singur
cuc pe o insulă izolată
de democraţia
vecinilor de la frontiră, dar nu te laşi
pînă nu găseşti pe cineva suficent
de speriat cît să-l botezi
cu una din zilele
săptămînii. Acum poţi
 
să ţii mai departe jurnalul
de unde Robinson Crusoe intrase
ireversibil în panică
severă. Şi cum semaforul
 
clipeşte roşu
în ochii tuturor, treci de cercurile
Afumaţilor mai repede ca Ulisse, cu toate dovezile
evidenţei materiale
ale cormoranilor şi peştilor
de la capătul străzii. E suficient doar
 
pentru o clipă
să îţi aminteşti descendenţa
ta dacică, că spahiile văd zorii
cu capetele
înfipte în lăncile distribuite egal
pe ambele sensuri
ale autostrăzii soarelui