De-a Rocko-poezia

[Andrei Zbîrnea, Rock în Praga, Herg Benet Publishers, 2011]

de Daniela Micu

 
Andrei Zbîrnea (n. 20 noiembrie 1986, Urziceni, Ialomiţa) a absolvit Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Prin chimia vorbelor a publicat poezie în reviste de cultură din ţară şi experimentează rolul de editor la revista „Subcultura”. Cunoscut prin lecturile susţinute la Cenaclul „Marin Mincu” şi Institutul Blecher, el a debutat în 2011 la Editura Herg Benet cu volumul de poezie Rock în Praga, susţinut şi încurajat de Claudiu Komartin, Felix Nicolau şi Mihail Vakulovski. Rock în Praga se cântă în trei note: una specifică baladelor, mai sentimentală şi mai comercială în acelaşi timp, încearcând apoi o revenire la heavy cu versuri din piesele formaţiilor rock preferate şi apoi acoperă totul cu o pânză de iederă sub care pulsează ritmul poeziei.

 
Poezia lui Andrei Zbîrnea se scrie şi rămâne în imediata noastră apropiere, într-o simplă paralelă cu asfaltul. Surprinde emoţia unui eu îndrăgostit sau atras pentru puţin timp de Adele (nume generic pentru femeile din viaţa sa): „iubirea noastră platonică/ mai durează un sfert de ceas/cel mult jumătate de oră”. O plăcere mai mare o găseşte în plimbarea prin Praga; oraşul şi Vltava favorizează starea de poezie. În capitolul Adela găsim şi mici inserţii wikipedice. Nu par a fi chiar poezie, dar întregesc ideea de concret şi actualitate. Aparent înclinat spre introspecţie şi singurătate („acesta e genul de vreme pe care o prefer în vacanţe. umezeală,/ ploaie, sunetul ploii, oamenii ascunşi sub copertine mucede. vre-/ mea asta aduce linişte. liniştea aduce linişte.”) el nu duce această atitudine până la capăt. De data aceasta inadaptatul se adaptează vremurilor, cenuşiul îl preferă în vacanţe şi când se afundă în lectură „nu mai are aceeaşi concentrare ca la social club”.

 
Capitolul rock este, după cum îi spune şi titlul, unul muzical. Alcătuit ca un album discografic el conţine nouă track-uri, două bonus track-uri, un intro şi un outro. Aşa cum din cele mai vechi timpuri oamenii s-au folosit de muzică în orice situaţie importantă lor, Andrei Zbîrnea are nevoie ca Orfeu să medieze comunicarea dintre el şi cititori. Muzica preferată este cârja pe care se sprijină pentru a se lansa în poezie. Privind istoricul muzicii, apariţia acestei arte dionisiace în Rock în Praga poate fi analizată din două puncte de vedere: cel al sunetelor ca armonie a numerelor şi cel al delimitării muzicii arhaice greceşti. În prima interpretare regăsim conexiunea cu chimistul, omul interesat de ştiinţele realului. Adepţii lui Pitagora considerau muzica o armonie a numerelor, pornind de la descoperirea ei de către chinezi în jurul anului 2697 î.e.n., o armonie, care, însă, era calea către divinitate, către cosmos – chimistul arată veleităţi scriitoriceşti. În privinţa celei de-a doua perspective analitice, muzica Greciei antice se împarte în trei tipuri: cel lidian – trist, cel dorian – viril şi războinic şi cel frigian – entuziast. Tot astfel, şi muzica poeziei lui Andrei Zbîrnea este trei feluri: secvenţa lirică  Adela are o atmosferă mai tristă de iubire neîmplinită, capitolul rock transmite multă forţă, care răbufneşte pe ici pe acolo („fă-i să înţeleagă/ burţile de general nu nasc poezie// ci// veghează alte burţi de general cârpite/ cu soldaţi din alte filme//coboară volumul până la nivelul/ la care moartea întâlneşte moarte/ pântecele se despică în mii de bucăţi”), iar iederă surprinde prin entuziasmul pentru poezie, pentru tot ce înseamnă creaţie şi artă, în general.

 
Cele opt poeme din iederă debordează de optimism. Din ele reiese încrederea în poezie: eul poetic este motivat de ideea că poate produce o schimbare, că poate exprima amprenta sa proprie la nivelul expresiei. O asemenea atitudine senină, are riscurile ei, în cazul de faţă având ca rezultat tendinţa de a fi prea explicit. Discursul poetic pare să resimtă lipsa puterii de sugestie. Primim de la poet tot ce am putea cunoaşte despre iederă, semnificaţii mitologice şi nu numai: „în anglia iedera era considerată divinitatea feminină”. Plecând de la această observaţie, prin capitolul numit iederă, tânărul poet îşi anunţă reîntoarcerea. Credem că sentimentalismul poeziei lui Andrei Zbîrnea mai are nevoie de câteva inserţii metalice pentru a reveni ulterior cu o anumită greutate şi profunzime.