de Cătălina Cadinoiu
Tata a furat struguri albi pentru mine
ca să se scuture din boltă spânzuraţii.
În boabe cârtiţele dădeau din coadă
O coadă de precizie a lamei care spintecă la amiază butucii.
E o lună, vor fi doi cai şi au fost doi câini.
Ar fi trebuit să şterg de sudoare fruntea lui Ioan Botezătorul
şi să-i mulţumesc lui tata
Tata a furat struguri albi de la Kiseleff,
bărbatul vajnic strivit de cal.
Tata a avut şase unităţi militare în subordine
şi, înaintea lui, un caporal cu părinţi bătrâni a plâns.
Tata a furat struguri albi pentru mine.
Când îmi cerea iertare că strugurii roşii sunt verzi
eu am recunoscut:
ochii mei idioţi ştiu să spună toate aberaţiile lumii,
dar nu ştiu să-i spună tatălui „mulţumesc”.
One thought on “Tata a furat struguri albi pentru mine”