Santa Fe
îngerul acestei seri bea vin ascultă REM şi face sex
când toţi se trag pe tobogan ca-n ziua zet a vieţii pe pământ
se bărbiereşte rar şi-şi tunde favoriţii şi aţa-n dinţi îşi bagă
apoi de pe sub aripi scoate
trabuc din foi şi ket
sub limbă ţine
iese din casă gol
se plimbă des pe bulevard doar câinii îl cunosc
copaci şi stâlpi de pe trotuar se-abţin să nu se-nchine
se-opreşte însă scurt şi aripi îşi deschide
să-zboare ar vrea să-ating-o mie de catarge
să scuipe foc şi dacă-ar obosi
pentru-o secundă
şi-ar lua un duh
dintre sicrie
Lucreţiu
Lucreţiu doarme
visul său pe cearşaf desenează aripi
fiecare cută
fiecare tresărire
a pieptului spân
îi face ca venele să-l cuprindă
să-l transforme într-o inimă gigantă
picioarele patului trosnesc
pe perete varul se desprinde
ceamurul apare şi dispare
lăsând loc mirosului de bot de câine
curios
Lucreţiu doarme
şi-n visul său un înger a mâncat
îl simte în stomac cum şade ca un
prunc
şi nemurirea-n dinţi scrâşneşte
mai departe
se urcă pe hogeag cu zborul în călcâie
se-aude în cofraj un şuier surd de cuie
Lucreţiu e sub pat
ţintit în dinţi piciorul drept întreg
iar stângul sângerează
trei degete şi-o mână – retezate
Lucreţiu este treaz
şi râde-n miez
de noapte
aripă stânga
afară plouă cu pete de culoare pe chipurile micuţilor din parc
nici cerul gri nici vântul ce-i cuprinde nu opreşte
în inimile lor zvâcul
toţi poartă aripi de diverse mărimi
din hârtie glase din sisteme de scripeţi
ataşaţi de câte o pană din cartoane
în care au fost păstrate elicoptere
baghete magice şi trotinete
dinţii lor au aripi lucioase
trecute prin lac
limba lor suflă şi-i poartă
pe leagăne
lansatoare de lumi
în pupilele lor caut ce-am pierdut
afară
rânduri haotice de pene pe trotuar
intersecţii de cercuri parcă respinse de
marginile acestui tărâm real de după
geam
prin ochelarii sparţi
mă lepăd de fiecare
an
Poeme de Marius Surleac