Când târgurile de carte INTERZIC lecturile publice

(cronica nihilistei)

de Cristina Nemerovschi (Morgothya)

Într-un articol foarte realist apărut pe elefant.ro, erau deplânse, pe bună dreptate, conformismul şi prăfuiala lansărilor de la ediţia de anul acesta a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care a avut loc la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie la pavilionul Romexpo. Ele nu diferă cam deloc de tipicul lansărilor din anii trecuţi, scria autorul articolului. Şi nimic mai adevărat. 90 la sută dintre lansări s-au desfăşurat într-un cadru care te face să te întrebi dacă nu cumva târgul ar trebui mutat într-un spital de geriatrie, într-un azil de bunici abandonaţi sau, de ce nu, în Cişmigiu, în binecunoscutul colţ al şahiştilor. Bătrânei care asistă la lansări în speranţa că la sfârşit vor primi o apă minerală şi un fursec, că vor avea ocazia rară de a strânge mâna unui scriitor (de care nu au citit nimic, dar nu contează, scriitorul este un om cu titlu şi prestanţă) sau că vor putea pleca acasă cu o pungă gratis sau chiar cu o sacoşă plină de flyere de pe care zâmbesc chipuri ultracunoscute de vampiri adolescentini.

Ei bine, da, majoritatea lansărilor de carte de la Bookfest 2012 nu au diferit cu nimic de cele din anii trecuţi (poate cu excepţia unei bune reorientări de marketing a unor edituri, care au decis să lase scriitorii în plan secund – şi aşa nu prea se vând –  şi să scoată la înaintare vedete imbatabile precum Dan Puric sau Margareta Pâslaru). Am aflat însă pe pielea mea ce înseamnă să vrei să vii cu ceva inedit în această masă de evenimente amorţite şi lipsite de vlagă. Având anunţată pentru ziua de sâmbătă, la ora 17.30, lansarea noii mele cărţi, romanul Pervertirea, am decis că ar fi mai bine să fac un event mai animat, fără critici literari cu discursuri care să adoarmă publicul, în condiţiile în care forfota de la Bookfest nu e tocmai cadrul perfect pentru analize literare de amploare. Apoi, cred că nimic nu realizează mai bine un preview al cărţii şi nu dă mai concret seama de atmosfera din scrierea respectivă decât fragmente din ea, citite pe viu. Aşadar, am optat pentru lectura unor pasaje animate din roman, cu multe dialoguri, ruperi de ritm, faze haioase care i-au ţinut într-o stare de entuziasm şi au generat câteva rânduri de apaluze de la cei prezenţi timp de aproximativ 20 de minute până când… Ei bine, vă vine să credeţi sau nu, o domnişoară din staff-ul organizatorilor a venit, cu o expresie teribilă pe chip, de parcă o tragedie naţională (cum ar fi fost, de pildă, terminarea stocului de bere destinat lui Houellebecq în pavilionul francez) e pe cale să se întâmple, s-a apropiat de microfonul la care desfăşuram ceea ce avea să devină controversata lectură, şi a cerut întreruperea performance-ului. Deşi, cum spuneam, făcea parte din rândul organizatorilor, domnişoara era extrem de derutată, poate şi din pricina emoţiei. Iniţial, s-a prezentat la standul vecin, întrebând: “De ce se citeşte chestia asta şi ce ne facem?!”

Fireşte, atât eu cât şi publicul prezent am cerut să aflăm care este motivaţia acestei cereri aparent neobişnuite, de a opri evenimentul. Se pare că organizatorii au fost deranjaţi de lectură, deoarece fragmentul conţinea cuvinte obscene, care „supăra copiii prezenţi la eveniment”. Spre surprinderea mea, discutând şi cu cei din public care asistaseră deja la mai multe schimburi de replici, nu mult hulitul cuvânt “pulă”, care era prezent în discursul personajului, a deranjat, ci o scenă în care Maria Magdalena, unul dintre personajele cheie ale romanului Pervertirea, desfăşoară activitatea fiziologică de a defeca. Cu toţii am rămas oarecum costernaţi de oprirea lecturii, şi apoi, la o bere la terasa Bookfest-ului (care, apropo, era înţesată de copii şi – lucru ciudat! – deşi foarte multe persoane rosteau cuvinte obscene, cu referiri nevoalate la actul defecării, organizatorii nu erau prezenţi pentru a-i bana şi pe ei, ba chiar, cine ştie, pentru a-i potcovi cu o amendă sau cu o nuieluşă peste fund), am întors pe mai multe feţe incidentul. Câteva concluzii s-au impus, în ordine:

–         lectura a avut loc la standul editurii unde a fost publicat romanul; editura a plătit spaţiul pentru acest stand, aşadar are dreptul de a desfăşura ce evenimente crede de cuviinţă în spaţiul pentru care a plătit organizatorilor suma prevăzută în contract

–         lectura nu a inclus nuditate, comportament obscen, ba chiar nici limbaj cu adevărat vulgar – nu peste limitele tacit acceptate când vine vorba despre literatura actuală, domeniu la care, se pare, cei din staff-ul Bookfest sunt puţin lăsaţi în urmă

–         ce s-ar fi întâmplat dacă un autor străin, anunţat cu mare pompă de către organizatori, ar fi comis-o cu un astfel de fragment “obscen”?

–         Bookfest este un târg de CARTE, implicit de LITERATURĂ, nu un târg destinat exclusiv copiilor (târgul destinat exclusiv copiilor era ceva mai departe în pavilionul central)

–         ora la care s-a desfăşurat lectura – 17.30 – nu este chiar ora la care publicul preponderent să fi fost format din persoane sub 10 ani

–         cum stabilim ce e indecent în literatură?

–         copiilor le-ar fi plăcut cu siguranţă Maria Magdalena, chiar şi atunci când defechează

ş.a.m.d.

Dincolo de aceste concluzii, mai şugubeţe sau mai serioase, după caz, un fapt îngrijorător rămâne, tocmai pentru că el nu este nicidecum o excepţie. De la o vreme, în România toată lumea are pretenţia şi convingerea că se pricepe la literatură. Orice om se crede apt de a formula verdicte literare, de multe ori bazate pe argumente contingente, cum ar fi culoarea ochilor unui autor, gradul de şifonare al costumului respectivului sau fontul de pe coperta unei cărţi. Bunăoară, decizia de a opri o lectură publică, în cadrul unui târg de carte cum a fost Bookfest 2012, i-a aparţinut unei domnişoare a cărei însărcinare era de a asigura buna desfăşurare a părţii tehnice a acestui eveniment. Din ce-am putut constata ulterior, dânsa avea, ca responsabilităţi, următoarele: aprovizionarea cu apă potabilă a expozanţilor şi vizitatorilor, verificarea numărului de coşuri de gunoi, distribuirea cardurilor pentru parcare, verificarea stocurilor de hârtie igienică (apropo, acestea erau neîndestulătoare în special în zilele de vârf ale târgului – sâmbăta şi duminica, lucru firesc dacă stăm să ne gândim la concurenţa pe care mititeii şi cârnăciorii o făceau bietelor cărţi, mai puţin atractive pentru papilele gustative ale vizitatorilor), prevenirea unor incidente cum ar fi bătăile (între autori, editori, vizitatori şi cine mai ştie cine), furturile (obligaţie de care, din ce am auzit după încheierea târgului, nu s-au achitat chiar onorabil), agresiunile verbale, moartea prin asfixiere a pensionarilor, evitarea înghiţirii de obiecte cum ar fi baloanele sau cărţile de către copii, ş.a. m.d. De ce s-a crezut că a fi apt de aceste responsabilităţi include, automat, şi capacitatea de a formula verdictul dacă un fragment literar e imoral sau nu? Ce deosebire este între domnişoara însărcinată cu probleme logistice, care vine şi opreşte o lectură fiind o consideră deranjantă pentru copii, şi femeia de serviciu care, supărată, să zicem, că personajul Corbu este şi pedofil (printre alte calităţi ale sale), vine la stand şi îi toarnă autorului o găleată cu apă rece în cap, ca pedeapsă pentru că a scris asemenea monstruozităţi? Niciuna, din punctul meu de vedere.

Cred că e timpul ca oamenii să înţeleagă un lucru simplu. Literatura, ca orice altă disciplină, este ceva ce se învaţă în timp, şi nu după ureche. Literatura este un domeniu ca oricare altul (aşa cum sunt şi matematica, chimia, fizica, filosofia, biologia, etc), domeniu în care există atât amatori, cât şi profesionişti. Aşa cum un om neiniţiat în tainele fizicii nu va propune teorii care să revoluţioneze această disciplină la nivelul cel mai avansat, sau, dacă o face, el nu va fi luat niciodată în serios, tot aşa un om care nu este decât ocazional un cititor nu are dreptul de a interzice şi a da verdicte în literatură, chiar dacă el crede că are. Să citeşti e un lucru frumos, mai ales în zilele noastre. Poate că meriţi unele felicitări pentru asta. Dar faptul că din când în când mai citeşti o carte nu înseamnă că te poţi proclama un cunoscător într-ale literaturii. Iar a interveni – pentru că dispui de o poziţie temporar autoritară – într-un domeniu care te depăşeşte nu face decât să te transforme într-o victimă a dispreţului din partea oamenilor care ştiu cu adevărat care e treaba în acel domeniu, ce pe tine te depăşeşte în fugă. Profesionişti într-ale literaturii sunt doar o parte (mare) a scriitorilor şi o parte (mică) a criticilor literari.

Data viitoare, cei de la Bookfest ar face bine să pună la intrare un anunţ explicit, ca să nu mai dea naştere unor confuzii: “Scriitori, nu citiţi din cărţile voastre! Împărţiţi, mai bine, baloane şi biscuiţi. Acesta NU este un târg de carte.”